Muzica - Lake of Tears

Partea gotica din metropotamul impartit in metalheads si... restul asteapta concertul Lake of Tears ca pe un mar copt... ca pe un falfait de corb peste licuricii din codrul intunecat pe deasupra caruia licareste un cosmos purpuriu... Dar sa o luam cu inceputul cosmogonic al trupei Lake of Tears.

Cine sunt? Daniel Brenarre (voce, chitara), Mikael Larsson (bass), Johan Oudhuis (baterie) si in ultimii ani - Magnus Sahlgren (chitara).



De unde sunt? Din Suedia, tara cu un potential metalic deosebit (probabil ca gerurile si aurorele boreale sunt o combinatie favorabila), care ne-a dat Tiamat, Evergrey, Therion, Amon Amarth (s.a.).

Ce canta? Raspunsul la intrebarea asta nu e dintre cele mai usoare si ar fi aproape de "depinde la ce album te referi" :). Pe scurt si simplu: metal gotic. Realitatea este ca stilul lor s-a schimbat simtitor de la album la album (cel putin pana la ultimul, Moons and Mushrooms, din 2007).

Greater Art ('94) - inceputurile au fost in dulcele stil clasic al doom metal-ului. Greater Art suna putin necizelat, dar suficient de bine cat sa ii incurajeze sa scoata in urmatorul an Headstones ('95), cu un succes mult mai mare. Stilul deja se schimba putin, pastrand un sunet profund gotic, dar mai finisat si imbunatatit. Highlights ale albumului: Sweetwater si incredibila Path of The Gods (Upon The Highest Mountain II), o poveste de genul epic-fantastic.



A Crimson Cosmos ('97) este un album cam sumbru, cu incursiuni din ce in ce mai dese intr-o lume fantastica, gotica si psihedelica. LoT este una din trupele la care trebuie sa asculti versurile.

Forever Autumn ('99) nedumereste putin, trecand de la un sunet inmuiat in doom-ul de '70 marca Black Sabbath la un sound modern si totusi atemporal. Daca este primul album pe care il asculti de la ei, este dragoste la prima vedere. Daca ai urmarit fenomenul cronologic, te bulverseaza putin tristetea versurilor si a pieselor. Forever Autumn iti intinde, pe langa o seara ploioasa de toamna rasunand a frunze ude, si un pahar de tarie langa lama. Otherwheres este o piesa cu o instrumentatie deosebita, profunda si departe.

The Neonai (2002), scos dupa o perioada de separare a trupei, este o alta schimbare majora dupa Forever Autumn, din care nu se pastreaza nimic, ci mai degraba revin putin la stilul initial. Trupa pare sa fie in cautare de drumuri noi si bajbaie putin pe cele vechi.



Apropo de drumuri, par sa si le fi gasit cu Black Brick Road (2004), care e destul de stabil, inspiratia revine, suntem iarasi sumbri si depresivi, pe drumuri intunecate si prin povesti gotice si se scot piese cum e Dystopia, Black Brick Road, Crazyman si... oare ce s-a intamplat la Sister Sinister?! In primul rand cine e vocea feminina? In al doilea rand de ce suna... disco?

Dupa o vizita anul trecut la Bucuresti si 3 ani de pauza, apare Moons and Mushrooms (2007). Ascultatorul de Lake of Tears se simte ca in roller coaster. Iar e turtit la pamant de soundul ciudat, excesiv de melodios si prelung, fara nerv si fara personalitate. (Cititi aici o explicatie sintactico-morfologica a acestui album, in viziunea lui Oudhuis, care "crede ca are in el [albumul] ceva din spiritul Lake of Tears")



Asta nu ne impiedica insa sa ii numaram zilele pana cand vor veni la Bucuresti (8 septembrie, Arenele Romane, in deschidere: Rage, in a caror deschidere canta Thunderstorm)

foto de pe lakeoftears.net