Monolog de spectator

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Sambata seara m-a gasit in Club A, loc in care ma aflam pentru a viziona o piesa oarecare numita "Monoloagele vaginului", eveniment organizat in cadrul proiectului Cafes Culture. Nestiind absolut nimic despre piesa cu pricina (si nu, nu am fost crescuta intr-o pestera), eu in ignoranta mea credeam ca titlul este doar o gluma, sau o alegorie in cel mai bun caz si nu se va vorbi la propriu (sau cel putin nu nu se va vorbi numai) despre organe genitale feminine.

Cat de mult puteam sa ma insel!

Actrita Diana Giubernea este cea care a sustinut monoloagele (dupa o regie de Mona Gavrilas). Diana a prezentat o serie de scenete pentru, cu si despre vagine. Marturisesc ca pana in seara cu pricina nici macar nu foloseam cuvantul vagin intr-o conversatie. Nu foloseam nici macar popularul "pasarica". Singurul termen pe care-l foloseam era "acolo jos". Un acolo jos, doua acolo joase. Substantiv compus, genul neutru.

Aceasta piesa insa a reusit sa-mi deschida ochii. Inceputul a fost cam bizar, Diana (vocea femeilor de pretutindeni) intrebandu-ne simplu, "Daca vaginul vostru ar fi o persoana, ce ar purta?", iar apoi "Daca vaginul vostru ar vorbi ce ar spune?". Astfel de intrebari imi provocau stari de oarecare disconfort, la care raspundeam (in gand) glumind: "Vaginul meu ar purta un halat din lene, ar spunea bancuri cu blonde din invidie si s-ar apuca de filatelie din plictiseala."

Monoloagele insa nu m-au lasat sa-mi pastrez aceasta atitudine de cinism bucurestean, pentru deodata m-am trezit razand, mai ales cand actrita ne-a dezvaluit statistica foarte interesanta: "Clitorisul are de X ori mai multe terminatii nervoase decat un penis. Cine are nevoie de un pistolas, cand poate sa aiba bomba atomica?" Touche.

Picanteriile amuzante s-au transformat dintr-o data intr-o descriere destul de grafica a unui viol, si dintr-o data nimeni nu mai radea. "Hei, asta nu ar trebui sa fie o comedie?" ma intreb eu in timp ce casc ochii mari. Nu, piesa nu trebuia sa fie nimic. Ca tocmai de aceea este arta. Nu exista conditii de indeplinit. Exista numai senzatii. Iar Monoloagele Vaginului m-a purtat prin tot spectrul de senzatii. Amuzament, curiozitate, dezgust, anxietate, si intr-un final bucurie.

PS: Asteptam raspunsul barbatilor, o contrapiesa numita "Monoloagele penisului". Imaginati-va posibilitatile:

"De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?" :))




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera