Mituri si adevaruri despre influenta copilariei in relatiile adulte

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol semnat de psihoterapeutul Claudiu Ganciu.

In ce fel sunt influentate relatiile actuale de cele pe care le aveam cu parintii in copilarie? Sa ne referim la abordare care este foarte des intalnita – "relatiile actuale sunt determinate de copilarie si de relatiile cu parintii”.

Este un stereotip, o schema de gandire care de multe ori genereaza o abordare "linistitoare” pentru ca are urmatoarea consecinta – "eu sufar acum pentru ca am suferit in copilarie, am avut ghinionul sa am o copilarie nefericita sau niste parinti de care sunt nemultumit si acum suport consecintele”.

Acest tip de rationament este cu totul rupt de ideea de vindecare care este un concept fundamental al psihoterapiei.

Randurile de mai sus nu inseamna ca nu exista un raport intre copilarie si relatiile si legaturile de atunci, pe de o parte, si prezentul si relatiile de acum, pe de alta parte.

Dar acest tip de rationament cauza – efect este departe de a descrie relatia dintre "trecut” si "prezent”. Este o schema de intelegere necesara pana la un punct dar in fapt dificil de "integrat".

Va propun ca in locul ei sa aveti in minte urmatorul tip de rationament. Mediul copilariei creeaza un soi de "apropiat”, o stare familiala, o situatie foarte cunoscuta.

Ne simtim bine cand spunem "mancare ca la mama” sau "pe vremea mea...”.

In relatiile actuale exista o cautare a acestui familial si familiar dar si o incercare de evitare a lui. Mediul copilariei are o rezonanta pe care incercam sa o refacem.

Sursa foto 1,2

Adica incercam sa gasim ceva cunoscut, ceva care este al nostru in partener, in profesie, etc. Adica in mediul actual incercam sa gasim acel construct care are o rezonanta minima. Aici „rezonanta” este folosit in sensul din fizica al termenului.

Cand intalnesti un partener el rezoneaza in tine prin ceva cunoscut tie. Rezonanta se produce in lumea ta interna. Dar lumea ta interna este o constructie care a inceput in copilarie.

In copilarie am avut un tip de atasament, in copilarie ne-am construit primele strategii pentru a rezolva diferite situatii, in copilarie am iubit si am fost iubiti, etc. Toate lucrurile de atunci au ajuns sa ne dea o identitate si sa formeze o lume interna unica diferita de a tuturor celorlalti.

Aceasta lume interna ajunge sa reactioneze in prezent la toate situatiile actuale. Alegerea partenerului devine un cocktail al trecutului si prezentului. Cred ca rezonanta este cuvantul care descrie cel mai bine acest angrenaj.

Faptul ca un pacient vine intr-o terapie cu o problema si ajungem mai repede sau mai tarziu sa vedem ca lucrurile care ii vin in minte sunt legate si de copilarie este un fapt clinic care demonstreaza ca o parte din ceea ce se intampla in prezent este legat de trecut.

Dar daca relatia actuala ar fi generata exclusiv de relatiile din copilarie atunci am vorbi exclusiv despre asta. Ceea ce vreau sa subliniez este aceasta schema psihologica prin care „pentru ca in copilarie parintii nu m-au lasat la gradinita, astazi nu stiu cum este viata impreuna cu altii”. Este o schematizare ca si ideea ca „trebuie sa fie vorba despre sex”.

In copilarie ne-am construit o anumita identitate si o anumita abatere de la aceasta identitate (patologia). Cu aceasta identitate noi actionam, simtiim si gandim astazi.

Este inerent ca atunci cand ajungem sa fim intr-o terapia care are ca scop „cine sunt eu”, vom ajunge sa analizam formarea acestei identitati adica vom ajunge sa vedem copilaria si relatiile cu parintii. Si atunci se poate forma cu usurinta impresia ca „este vorba despre copilarie”.

O terapie nu are ca scop trecutul. Nu are sens ca un pacient sa vina si sa spuna „eu vreau sa stiu ce s-a intamplat in trecut”.

Scopul lui este prezentul si viitorul. El vrea sa ii fie mai bine acum si sa fie mai multumit de viitor. Trecutul este un instrument si un scop. Fara trecut nu se poate, numai in trecut devine absurd.

Faptul de a sti ca un eveniment provine din ceva din trecut nu are un efect de vindecare. Singurul efect pe care il are este unul de linistire, acum sunt ceva mai linistit pentru ca am vazut de unde vine ceva.

Este similar diagnosticului din medicina. Absenta diagnosticului provoaca panica. Prezenta lui este inutila daca nu urmeaza un proces de vindecare.

Intrebarea care poate sintetiza vindecarea este „cum?”. Cum s-au petrecut lucrurile astfel incat astazi tu esti depresiv? A fost un moment in care nu erai?

A fost dintotdeauna? Daca nu a fost dintotdeauna atunci cum s-a intamplat? „Cum” arata modul in care s-au intamplat lucrurile.

Ar trebui sa ne intrebam „cum relatiile cu parintii si copilaria noastra au dus la situatia in care sunt astazi?”




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera