Metropotam la Straja - drumurile noastre toate...
... se vor intalni la Straja, dupa peripetii cu trenuri, masini, iar trenuri, micorbuze, masini din nou, chiar si un telescaun. Deci... in weekend am fost la Straja cu toii, ne-am dat cu placile, am baut, ne-am distrat, intr-un team building cu mima, whiskey si zapada.
Dar sa incepem cu drumurile.
Ne ducem
Trenule, masina mica si zgomotoasa
Cum patru oameni cu patru placi incapeau cu greu in masini, muschetarii (trei plus unu sau doi plus doi sau doi plus unu plus unu) au luat trenul. Greu de explicat cat de greu se ajunge la Petrosani, in cazul in care vrei sa fii la 9 acolo si la 10 pe partie. Nu ajung decat doua trenuri direct si alea noaptea, asa ca am beneficiat de goodies de la CFR, intr-o calatorie initiatica fascinanta, cu legaturi.
Personaje: Gina, Nihasa, Andrei si Cristina (adica io).
Prima parte, pana la Craiova, a fost cum a fost. Am avut-o si pe Dada cu noi pentru ca trebuia s-o las undeva si daca tot era mama in drum... :) Si-a bagat un pic ghearele in echipamentul lui Nihasa, dar totul a supravietuit cu bine.
Gaurile din manusi nu sunt de la ea! La Craiova, seara tarziu, am facut doua dintre activitatile de baza ale omului: am mancat mult si am dormit putin, ca la 3 pleca trenul spre Petrosani. Trenul!
N-o sa-l uitam niciodata. Nici pe ei. Nu mai mersese nici unul dintre noi cu personalul in ultimul timp, dar... cat de rau poate sa fie??? Cu jumatate de ora inainte, masinaria sinistra era plina. Intr-un final de mers dintr-o parte in alta si dat cu placile in cap la oameni, am gasit patru locuri. Minuscule.
Acolo s-a format un munte de bagaje, booti, placi, bocanci, rucsace sub care eram striviti, mici... noi. In rest, ziceai ca se da ceva gratis de cata lume era.
La scurt timp, am descifrat misterul. Erau vreo suta de studenti la medicina din Craiova care mergeau in vacanta. Nu vreti sa va trateze! Nu cei de la noi din vagon! Aveau un casetofon... si un cd. Unul singur. Ne-am imbogatit cultura muzicala cu urmatoarele melodii, ascultate de vreo zece ori fiecare, la maxim, cu program artistic de dans inclus:
Ma mananca palma stanga. Pe noi ne manca si palma dreapta, urechile ne usturau si picioarele ne tremurau.
Zboara milioanele, zboara ca avioanele. Si noi visam cum zboara casetofonul din tren, am incercat sa-i dau un picior ca era pe culoar, dar a mers, al naibii, mai departe. Replica lor? Ce faci, ne tace lautaru'!
Faptul ca noi incercam sa dormim (vezi niste oameni care, la 4 dimineata, intamplator, stau cu capetele unii pe altii sau pe ce pot si incearca sa inchida ochii. Oare mediteaza la nemurirea sufletului? Au nevoie de un fundal sonor!) ii lasa absolut reci sau mai bine zis incalziti de la vin cu cola si alte bauturi medicinale absorbite in doze diverse acolo. Faptul ca dansau, faceau glume proaste, injurau, se dezbracau nu mai e o surpriza, nu? Faptul ca noi ii uram sincer nu e o surpriza nici asta, nu? Era sa uit. Cei doi studenti la medicina mai activi se alintau unul pe altul cu Guta si Valoare. La valoarea lor...
La scurt timp, au inceput sa apara navetistii. Nu aveau unde sa stea, asa ca stateau printre scaune, pe holuri. Cam ca in autobuz in Bucuresti. La fel ca in autobuz, orice incercare de a deschide geamul era sanctionata pe principiul mi-e frig, e curent. De studentii de la medicina care ar fi trebuit sa stie cum sa se fereasca de raceala! Ei, cand au venit navetistii, playlist-ul s-a mai schimbat. Aveau melodii pe telefon si le dadeau de la unul la altul prin Bluetooth. E incredibil ce poate sa faca tehnologia! La un moment dat urlau vreo trei, plus "Ma mananca palma stanga".
In lipsa de somn, citeam asa: unu' Dilema, unu' Suplimentu de Cultura, unu' Catavencu si unu' Conjuratia Imbecililor. Nimeni nu parea sa sesizeze ironia. Cand ne-am dat seama ca ochii nostri nu sunt setati pe lumina aia, am inceput sa vorbim. Despre bubble (am zis ca nu mai suport termenul, nu?) despre ce site-uri ar merge pentru "astia" si despre cum ar fi comportamentul lor online. Ne-am dat cu parerea ce fac in timpul liber, unde ies, la ce se uita.
Cam cand rasarea soarele, ne taram prin gara din Livezeni, de unde trebuia sa luam un alt personal spre Lupeni. Foarte frumos in Livezeni la 7 dimineata. Seful garii a ras de noi cand i-am zis ca vrem sa ne cumparam bilete pana in Lupeni. Nu se putea. Fara sa vrem, am mers cu nasul si oricum cred ca i-am dat triplu de cat era biletul, neobisnuiti cu practica. :)
In Lupeni, alta dilema. Luam telescaunul (erau vreo 3 kilometri de la gara pana la el) sau luam un taxi sa ne urce? L-am gasit pe George, cu o masina 4x4 unde incapeau si placile noastre, care ne-a dus pana sus (vreo 10 kilometri de la baza). George e un tip foarte misto si de treaba, ne-a spus cam tot ce putem face in Straja, ne-a povestit despre valea Jiului. Terminase doua facultati si este inginer in mina. Povestile despre subteran ne-au speriat de-a dreptul, cand am aflat cate accidente se intampla, care sunt conditiile si care sunt salariile pentru toate aceste riscuri. Extrem de mici, tocmai de aceea zona este atat de saraca si multi oameni sunt someri.
Gruia si Ana au venit si ei cu trenul, dar a doua zi. In personal n-au avut ca noi muzica pe cd, ci live. Canta un nenea melodii folclorice de la mama lor. Macar la ei n-a fost asa de aglomerat. In schimb, ei n-au urcat cu taxi-ul, ci cu telescaunul, ceea ce a fost foarte misto, desi au inghetat artistic. :)
Metropotamii motorizati
Jumatatea cealalta de redactie, care nu apreciaza la justa valoare bonding-ul care se produce in timpul suferintei comune din tren, noaptea, s-a deplasat cu masinile. Pe de parte mai putin amuzant decat aventurile cu trenul, drumul s-a dovedit lung si neindicat noaptea, mai ales cand ninge.
Timpi morti:
- iesirea spre autostrada Bucuresti-Pitesti prin Militari - timp estimativ: 1,5h
- iesirea de pe autostrada, la Pitesti, deviata temporar - timp estimativ: 1h
- zacut in curba de serpentina, pe gheata, dupa Lupeni - timp estimativ: 45 min.
Avantaje:
- decoratiunile de Craciun sunt din ce in ce mai frumoase peste tot, atat prin orase, cat si prin sate, e placut sa pleci la drum in decembrie si sa te zgaiesti precum Fetita cu chibrituri la ferestrele luminate.
Dezavantaje:
- am trecut prin Valea Jiului noaptea si am ratat peisajul gen Silent Hill;
- fara lanturi si/sau cauciucuri de iarna, drumul e cam greu;
- de la Lupeni in sus spre Straja a devenit imposibil.
Ce am invatat din asta?
- lanturile se monteaza inainte de panta, gheata si zapada, nu cand e deja prea tarziu;
- lanturile se testeaza inainte de panta, gheata si zapada, cand e deja prea tarziu;
- lanturile nu sunt chiar atat de usor de montat din prima;
- lanturile sunt instrumentul diavolului;
- ardelenii sunt foarte amabili, simpatici, saritori si vorbareti;
- un 4x4 trage atat de usor o alta masina, inclusiv pe polei.
Dar ne si intoarcem
Din nou despre trenuri si oameni
La intors a fost mai soft. L-am sunat pe George, care ne-a dus de data asta direct la Petrosani. Pe cat de urat si decrepit e orasul, pe atat de misto e restaurantul la care am mancat. Peste drum de gara, restaurantul Medieval. Arata super super bine, iar mancarea este fix delicioasa. Am zis ca mergem acolo numai sa mancam aripioare crocante cu hrean, o specialitate de cotlet de porc sau nu mai stiu ce mancarica de pui.
Trenul era direct (ole!) si nu era personal (ole!). Nu erau nici studentii de la medicina (ole! ole!), asa ca a fost fun. Pana la Craiova au mers si Gruia cu Ana, iar Gruia avea o mica fobie cu sucul. Il pufnea rasul cand bea, asa ca am facut terapie sa nu-i mai fie frica. In rest, ne-am ocupat timpul cu lecturi. Gruia avea la el "Pe plaja Chesil" de McEwan, o carte in care astepti tot timpul ca aia sa faca sex. Ne-am enervat ca nu faceau, Nihasa facea misto de cat de fraier e personajul masculin, am rasfoit, ne-am plictisit.
Dupa Craiova a inceput sa se aglomereze cu blatisti, dar noi vroiam sa ne pastram compartimentul intact, curat si devreme acasa. Intra un nenea care arunca un bagaj peste placi, nu ne intreaba nimic, dar mirosul de alcool emanat spunea multe despre el. L-am intrebat daca are loc acolo. N-avea. L-am intrebat daca are bilet. N-avea. I-am zis ca nu poate sta in acest caz, s-a enervat, noi eram calmi, a plecat. Il auzeam de pe hol cum ne injura. S-a intors, ne-a injurat si live, a zis ca el nu e fraier ca noi sa plateasca bilet si ca face blatul de 10 ani. In loc sa-l invitam sa ia loc, nesimtitii de noi l-am dat afara. Ups. Si-a dat el seama ca suntem studenti, deci stam in Grozavesti unde lucreaza el pe macara, asa ca ne-a promis un brat de macara in cap cand ne vede. Il asteptam cu interes. :) oricum, intre timp se ocupase compartimentul (de oameni cu bilet), asa ca n-a mai avut ce face.
Lanturile iadului revin
Trupa motorizata s-a delectat la intoarcere cu peisajul sinistru si fascinant de pe Valea Jiului, care te facea sa te simti mic, apasat si pierdut dupa un razboi chimic. Plictisiti de monotonia drumului dupa defileu, ne-am hotarat sa ne distram precum Bambi la patinoar, imediat ce a inceput sa ninga si a inghetat drumul. In fata unei golgote pe care se opinteau deja masinute pe patine, am stat, ne-am scarpinat in cap si am hotarat sa nu lasam ceva atat de prozaic ca o pereche de lanturi sa ne incetineasca zborul. Pana la urma s-au dovedit bune si ele la ceva (faceau un zgomot groaznic, motiv pentru care aparitia noastra era insotita de priviri speriate si ingrijorate).
Dupa Ramnicu Valcea drumul a fost bunicel, soseaua aproape curata, dar uda, si se mergea destul de incet. Drumul a durat in jur de 10-11 ore: la dus pentru ca am avut doua cozi grele de trafic, la intors pentru ca a fost polei.
Va urma
Dar sa incepem cu drumurile.
Ne ducem
Trenule, masina mica si zgomotoasa
Cum patru oameni cu patru placi incapeau cu greu in masini, muschetarii (trei plus unu sau doi plus doi sau doi plus unu plus unu) au luat trenul. Greu de explicat cat de greu se ajunge la Petrosani, in cazul in care vrei sa fii la 9 acolo si la 10 pe partie. Nu ajung decat doua trenuri direct si alea noaptea, asa ca am beneficiat de goodies de la CFR, intr-o calatorie initiatica fascinanta, cu legaturi.
Personaje: Gina, Nihasa, Andrei si Cristina (adica io).
Prima parte, pana la Craiova, a fost cum a fost. Am avut-o si pe Dada cu noi pentru ca trebuia s-o las undeva si daca tot era mama in drum... :) Si-a bagat un pic ghearele in echipamentul lui Nihasa, dar totul a supravietuit cu bine.
Gaurile din manusi nu sunt de la ea! La Craiova, seara tarziu, am facut doua dintre activitatile de baza ale omului: am mancat mult si am dormit putin, ca la 3 pleca trenul spre Petrosani. Trenul!
N-o sa-l uitam niciodata. Nici pe ei. Nu mai mersese nici unul dintre noi cu personalul in ultimul timp, dar... cat de rau poate sa fie??? Cu jumatate de ora inainte, masinaria sinistra era plina. Intr-un final de mers dintr-o parte in alta si dat cu placile in cap la oameni, am gasit patru locuri. Minuscule.
Acolo s-a format un munte de bagaje, booti, placi, bocanci, rucsace sub care eram striviti, mici... noi. In rest, ziceai ca se da ceva gratis de cata lume era.
La scurt timp, am descifrat misterul. Erau vreo suta de studenti la medicina din Craiova care mergeau in vacanta. Nu vreti sa va trateze! Nu cei de la noi din vagon! Aveau un casetofon... si un cd. Unul singur. Ne-am imbogatit cultura muzicala cu urmatoarele melodii, ascultate de vreo zece ori fiecare, la maxim, cu program artistic de dans inclus:
Ma mananca palma stanga. Pe noi ne manca si palma dreapta, urechile ne usturau si picioarele ne tremurau.
Zboara milioanele, zboara ca avioanele. Si noi visam cum zboara casetofonul din tren, am incercat sa-i dau un picior ca era pe culoar, dar a mers, al naibii, mai departe. Replica lor? Ce faci, ne tace lautaru'!
Faptul ca noi incercam sa dormim (vezi niste oameni care, la 4 dimineata, intamplator, stau cu capetele unii pe altii sau pe ce pot si incearca sa inchida ochii. Oare mediteaza la nemurirea sufletului? Au nevoie de un fundal sonor!) ii lasa absolut reci sau mai bine zis incalziti de la vin cu cola si alte bauturi medicinale absorbite in doze diverse acolo. Faptul ca dansau, faceau glume proaste, injurau, se dezbracau nu mai e o surpriza, nu? Faptul ca noi ii uram sincer nu e o surpriza nici asta, nu? Era sa uit. Cei doi studenti la medicina mai activi se alintau unul pe altul cu Guta si Valoare. La valoarea lor...
La scurt timp, au inceput sa apara navetistii. Nu aveau unde sa stea, asa ca stateau printre scaune, pe holuri. Cam ca in autobuz in Bucuresti. La fel ca in autobuz, orice incercare de a deschide geamul era sanctionata pe principiul mi-e frig, e curent. De studentii de la medicina care ar fi trebuit sa stie cum sa se fereasca de raceala! Ei, cand au venit navetistii, playlist-ul s-a mai schimbat. Aveau melodii pe telefon si le dadeau de la unul la altul prin Bluetooth. E incredibil ce poate sa faca tehnologia! La un moment dat urlau vreo trei, plus "Ma mananca palma stanga".
In lipsa de somn, citeam asa: unu' Dilema, unu' Suplimentu de Cultura, unu' Catavencu si unu' Conjuratia Imbecililor. Nimeni nu parea sa sesizeze ironia. Cand ne-am dat seama ca ochii nostri nu sunt setati pe lumina aia, am inceput sa vorbim. Despre bubble (am zis ca nu mai suport termenul, nu?) despre ce site-uri ar merge pentru "astia" si despre cum ar fi comportamentul lor online. Ne-am dat cu parerea ce fac in timpul liber, unde ies, la ce se uita.
Cam cand rasarea soarele, ne taram prin gara din Livezeni, de unde trebuia sa luam un alt personal spre Lupeni. Foarte frumos in Livezeni la 7 dimineata. Seful garii a ras de noi cand i-am zis ca vrem sa ne cumparam bilete pana in Lupeni. Nu se putea. Fara sa vrem, am mers cu nasul si oricum cred ca i-am dat triplu de cat era biletul, neobisnuiti cu practica. :)
In Lupeni, alta dilema. Luam telescaunul (erau vreo 3 kilometri de la gara pana la el) sau luam un taxi sa ne urce? L-am gasit pe George, cu o masina 4x4 unde incapeau si placile noastre, care ne-a dus pana sus (vreo 10 kilometri de la baza). George e un tip foarte misto si de treaba, ne-a spus cam tot ce putem face in Straja, ne-a povestit despre valea Jiului. Terminase doua facultati si este inginer in mina. Povestile despre subteran ne-au speriat de-a dreptul, cand am aflat cate accidente se intampla, care sunt conditiile si care sunt salariile pentru toate aceste riscuri. Extrem de mici, tocmai de aceea zona este atat de saraca si multi oameni sunt someri.
Gruia si Ana au venit si ei cu trenul, dar a doua zi. In personal n-au avut ca noi muzica pe cd, ci live. Canta un nenea melodii folclorice de la mama lor. Macar la ei n-a fost asa de aglomerat. In schimb, ei n-au urcat cu taxi-ul, ci cu telescaunul, ceea ce a fost foarte misto, desi au inghetat artistic. :)
Metropotamii motorizati
Jumatatea cealalta de redactie, care nu apreciaza la justa valoare bonding-ul care se produce in timpul suferintei comune din tren, noaptea, s-a deplasat cu masinile. Pe de parte mai putin amuzant decat aventurile cu trenul, drumul s-a dovedit lung si neindicat noaptea, mai ales cand ninge.
Timpi morti:
- iesirea spre autostrada Bucuresti-Pitesti prin Militari - timp estimativ: 1,5h
- iesirea de pe autostrada, la Pitesti, deviata temporar - timp estimativ: 1h
- zacut in curba de serpentina, pe gheata, dupa Lupeni - timp estimativ: 45 min.
Avantaje:
- decoratiunile de Craciun sunt din ce in ce mai frumoase peste tot, atat prin orase, cat si prin sate, e placut sa pleci la drum in decembrie si sa te zgaiesti precum Fetita cu chibrituri la ferestrele luminate.
Dezavantaje:
- am trecut prin Valea Jiului noaptea si am ratat peisajul gen Silent Hill;
- fara lanturi si/sau cauciucuri de iarna, drumul e cam greu;
- de la Lupeni in sus spre Straja a devenit imposibil.
Ce am invatat din asta?
- lanturile se monteaza inainte de panta, gheata si zapada, nu cand e deja prea tarziu;
- lanturile se testeaza inainte de panta, gheata si zapada, cand e deja prea tarziu;
- lanturile nu sunt chiar atat de usor de montat din prima;
- lanturile sunt instrumentul diavolului;
- ardelenii sunt foarte amabili, simpatici, saritori si vorbareti;
- un 4x4 trage atat de usor o alta masina, inclusiv pe polei.
Dar ne si intoarcem
Din nou despre trenuri si oameni
La intors a fost mai soft. L-am sunat pe George, care ne-a dus de data asta direct la Petrosani. Pe cat de urat si decrepit e orasul, pe atat de misto e restaurantul la care am mancat. Peste drum de gara, restaurantul Medieval. Arata super super bine, iar mancarea este fix delicioasa. Am zis ca mergem acolo numai sa mancam aripioare crocante cu hrean, o specialitate de cotlet de porc sau nu mai stiu ce mancarica de pui.
Trenul era direct (ole!) si nu era personal (ole!). Nu erau nici studentii de la medicina (ole! ole!), asa ca a fost fun. Pana la Craiova au mers si Gruia cu Ana, iar Gruia avea o mica fobie cu sucul. Il pufnea rasul cand bea, asa ca am facut terapie sa nu-i mai fie frica. In rest, ne-am ocupat timpul cu lecturi. Gruia avea la el "Pe plaja Chesil" de McEwan, o carte in care astepti tot timpul ca aia sa faca sex. Ne-am enervat ca nu faceau, Nihasa facea misto de cat de fraier e personajul masculin, am rasfoit, ne-am plictisit.
Dupa Craiova a inceput sa se aglomereze cu blatisti, dar noi vroiam sa ne pastram compartimentul intact, curat si devreme acasa. Intra un nenea care arunca un bagaj peste placi, nu ne intreaba nimic, dar mirosul de alcool emanat spunea multe despre el. L-am intrebat daca are loc acolo. N-avea. L-am intrebat daca are bilet. N-avea. I-am zis ca nu poate sta in acest caz, s-a enervat, noi eram calmi, a plecat. Il auzeam de pe hol cum ne injura. S-a intors, ne-a injurat si live, a zis ca el nu e fraier ca noi sa plateasca bilet si ca face blatul de 10 ani. In loc sa-l invitam sa ia loc, nesimtitii de noi l-am dat afara. Ups. Si-a dat el seama ca suntem studenti, deci stam in Grozavesti unde lucreaza el pe macara, asa ca ne-a promis un brat de macara in cap cand ne vede. Il asteptam cu interes. :) oricum, intre timp se ocupase compartimentul (de oameni cu bilet), asa ca n-a mai avut ce face.
Lanturile iadului revin
Trupa motorizata s-a delectat la intoarcere cu peisajul sinistru si fascinant de pe Valea Jiului, care te facea sa te simti mic, apasat si pierdut dupa un razboi chimic. Plictisiti de monotonia drumului dupa defileu, ne-am hotarat sa ne distram precum Bambi la patinoar, imediat ce a inceput sa ninga si a inghetat drumul. In fata unei golgote pe care se opinteau deja masinute pe patine, am stat, ne-am scarpinat in cap si am hotarat sa nu lasam ceva atat de prozaic ca o pereche de lanturi sa ne incetineasca zborul. Pana la urma s-au dovedit bune si ele la ceva (faceau un zgomot groaznic, motiv pentru care aparitia noastra era insotita de priviri speriate si ingrijorate).
Dupa Ramnicu Valcea drumul a fost bunicel, soseaua aproape curata, dar uda, si se mergea destul de incet. Drumul a durat in jur de 10-11 ore: la dus pentru ca am avut doua cozi grele de trafic, la intors pentru ca a fost polei.
Va urma
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Citeste si:
Metropotamul iubeste iarna... si sporturile de iarna
Altfel nu am fi avut tot felul de articole care marturisesc iubirea pentru fulgii de nea, muntii inzapeziti, intinderile inghetate si activitatile ce implica exercitii de echilibristica si ceva curaj....
Partia si teleschiul
Oricat de frumoasa ar fi Straja, pentru snowboarderi nu e chiar paradisul. Schiorii se pot duce pana sus-sus si sa coboare pana jos-jos, dar cu placa e mai greu sa...
Starea zapezii, ninge cat sa ne faca pofta
Nu si in Bucuresti, cel putin nu acum dar iata ce zic metereologii despre noaptea de sambata si despre ziua de marti, 15 decembrie :). Cat priveste culmile inzapezite ale...
Weekend cu zapada si sarituri la saltea
Weekend-ul ce vine este unul cu zapada, la munte fulguieste incet dar sigur si stratul de zapada creste si tot creste . Camerele web din statiuni ne aduc si ele...
Fuel the city
Tu ce parere ai?