Memorabilia: uniformele scolare

Sortuletul, camasa pepita, gulerul apretat, costumul bleumarin si chipiul care nu statea drept, acestea erau uniformele noastre de scolari. Mersul la scoala insemna in primul rand purtarea unei uniforme oarecum incomode, lucru cu care nu eram obisnuiti de la gradi. Si in spate caram un ghiozdan patratos care atarna sui pe o parte.

Uniforma era un prim semn ca scoala nu ne va fi pe plac. Pentru multi a fost primul contact cu o institutie organizata care cerea membrilor sa isi dovedeasca apartenenta prin purtarea unor simboluri, se stia ca eram toti scolari. Desigur pe atunci nu vedeam lucrurile asa, tot ce stiam era ca nu mai putem purta tricoul preferat cu rate/roboti/Testoasele Ninja/ catelul cel pletos. Ceva nu era in regula cu chestia asta si prin clasele mai mari aparea sentimentul de rebeliune, pana atunci purtam totusi uniformele albastre.

Toti am trecut prin asta si prin ritualul achizitionarii unei uniforme. Primeam ceva nou asa ca eram foarte entuziasmati. Drumul la magazin a fost o mica aventura. Tot auzeam ca vom merge la scoala, ca vom fi elevi si ca vom purta uniforma. Pionierii stiau cum sta treaba cu uniforma, dar pentru ceilalti era un mic mister.

Dupa ce am fost cu parintii in oras, cel mai probabil in Unirea sau Cocor, ne-am intors acasa cu un costum inchis la culoare , respectiv, un sortulet albastru cu dantela alba in jurul buzunarelor si pe barete si o bluza alba cu patratele albastre. Nerabdarea noastra crestea, scoala trebuia sa inceapa cat mai repede ca sa ne putem arata noua uniforma!

In curtea scolii erau sute de copii imbracati la fel, parintii care nu erau atenti isi pierdeau lejer odraslele in multime. Parintii mai norocosi isi putea identifica mai usor copii daca avusesera grija sa le puna pampoane de dimensiunea unor pepeni  mici in cap fetelor sau dupa ghiozdan. Prima zi de scoala a fost probabil primul contact cu multimea si cu puterea ei de a inghiti oameni.




Asa, Maricica noastra e cea cu parul lung, nu?

Aparent, fetele se puteau considera mai norocoase deoarece ele se deosebeau intre ele dupa numarul si dimensiunea pampoanelor din par si dupa gulerele, mai mici sau mai mari, brodate sau cu aplicatii in forma de floricele. Mai bine zis, mamele aveau grija sa isi impodobeasca odraslele cum stiau mai bine.


Pampoanele mergeau bine si cu parul scurt


Guler crosetat, singurul supravietuitor al colectiei de gulerase apretate

Personal, uram uniforma de scolar. Mi se parea extrem de incomoda si mereu incurcam bretelele. Pampoanele au reprezentat si ele o problema, pentru ca stateau stramb. Ii invidiam pe baieti, desi si ei sufereau in micile sacouri sa aiba grija mereu sa isi aranjeze camasa in pantaloni.

Cand eram noi copii, scolarii se recunosteau usor intre ei. Acum, cred ca doar cei de la o anumita scoala se recunosc intre ei. Uniformele nu mai sunt obligatorii decat in anumite scoli si fiecare institutie de invatamant isi alege uniforma. Sortuletul, costumul bleumarin si camasa pepita rareori isi mai fac aparitia prin scolile romanesti.