Memorabilia: ce voiam sa ne facem cand eram mici

Visele copilariei seamana sau nu cu realitatea. Cand eram mai mici, lumea arata complet diferit si nu stiam ca ne trebuie sase ani de facultate si 5 de rezidenta ca sa te faci medic. Sau ca un arhitect nu cara in tub planse colorate cu case facute din patru linii, care acum sunt cutii, dar atunci erau case.

Ce sa mai, aveam alta viziune asupra vietii si planurile noastre de viitor aveau sa se implineasca. Partial. Sau pe acolo.

Gina

Cand eram mica, voiam sa ma fac doctor, pentru ca atunci cand mergeam la doctorita de familie ii duceam mereu ceva. Inainte de asta, vroiam sa ma fac "primitor de cadouri". Nu prea stiam exact cum sa fac asta, dar stiam ca iti iese figura de cateva ori pe an.

Apoi, cand m-am facut ceva mai maricica si mai coapta la minte am decis ca "eu cand ma fac mare vreau sa merg la munca in blugi". A se observa maturitatea afirmatiei si directia clara ce m-a condus in viata. Partea asta cel putin mi-a iesit.

Intre timp, am aflat si ce nu vreau sa ma fac. In liceu am abandonat orice plan de a ajunge programator, am inchis cartile de info si am preferat sa desenez clovni in loc sa scriu algoritmi.

Diana

Imi aduc aminte ca in clasa a doua cand ne-a pus doamna invatatoare sa scriem o compunere despre ce voiam sa fim cand o sa fim mari si eu am trecut acolo... 'actrita'. Si eram foarte serioasa si mi-am recitat compunerea cu o intonatie dramatica.

Dup-aceea din clasa a 6-a pana in a 10-a asa... eram hotarata sa ajung regizor. Descurajata fiind de toti cei care-mi spuneau ca ai nevoie de pile ca sa ajungi regizor, m-am reorientat spre jurnalism. Cine stie ce s-ar fi intamplat daca ma tineam de treaba. Poate auzeati de mine pe la Cannes pe acum. :)

Cristina F.

Eram foarte practica. Atunci cand eram mica-mica, vroiam sa ma fac "bulgar" sau "sarb" ca sa inteleg filmele. Imediat dupa revolutie vroiam sa ma fac presedinte, sa-l inlocuiesc pe Iliescu, ca era enervant.

Bineinteles, au fost si etapele doctorita, actrita iar pe la inceputul liceului imi intrase in cap ideea de regie. Tot din cauza amenintarilor cu pilele am renuntat. :) In scoala generala visam sa fiu scriitoare (micul meu roman de pe un caiet e si acum undeva intre manuale vechi, probabil), ceea ce nu mi-a trecut in totalitate.

Ioana E.

Pai sa vedem: prima mea fosta viitoare cariera a fost cea de "doctorita". Banal, nu? Am indreptat lucrurile prin clasa a treia, cand am decis ca mai bine ma fac agent FBI. Era superoferta: puteam sa ma urc pe tocuri ca o diva si sa-i prind pe tipii rai.

Dupa asa, m-a apucat mania maya. Chiar daca nu pare, treaba asta avea mare legatura cu agentii FBI. Scully si Mulder se tot intalneau cu extraterestri. Toata lumea stie ca piramidele maya au fost construite de o rasa straveche de extraterestri. De unde si noua mea meserie: arheolog.

Pe la sfarsitul clasei a patra, mi-am descoperit o noua vocatie: astronaut. Tarziu? You don`t know the half of it. M-a tinut pana in liceu, cand mi-am dat seama ca sunt paralela cu matematica si ca, din cauza asta, nu sunt in stare sa termin nicio problema de fizica. Sigur, de asta mi-am dat seama dupa ce apucasem sa imi aleg un profil unde faceam cinci ore de fizica...

Sincer, nici acum nu as stii ce sa raspund la intrebarea "ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?". Tot ce stiu este ca o sa scriu. Nu stiu unde sau cum, dar odata si odata tot veti citi romanul meu, muhahaha! (evil grin)

Cristina P.

Din categoria idei putine, dar foarte fixa, am vrut sa ma fac actrita. A fost o convingere care a durat de la 5 pana la 17 anisori, cand mi-a picat cu zgomot fisa ca nu "te faci actor", ci esti. Si dupa un an de pregatire intensa intr-ale artei dramatice, revelatia dureroasa a fost ca nici n-o sa ma fac, nici n-o sa fiu om de teatru niciodata.

Dar posteritatea a avut de castigat. Sunt atatea roluri pe care le pot juca online... :)

Ioana S.

Intotdeauna mi s-a parut ca toti cei din jurul meu stiau de la 5 ani ce vroiau sa se faca. Chiar daca nu le iesea totdeauna, macar aveau o directie temporara, nu? Dar eu n-am vrut niciodata sa fiu astronaut sau doctor (stiam ca doctorii trebuie sa faca injectii, brrrr.)

Asa ca am vrut sa ma fac baiat. Ei puteau sa faca toate prostiile, nu erau obligati sa poarte fusta cand veneau musafirii, nu se uita nimeni urat daca se catarau in pomi, erau primiti la fotbal... ce poate fi mai frumos in viata?

Prin liceu mi-a intrat in cap ca daca vorbesc mult mi s-ar potrivi o cariera in relatii cu publicul. Candva pe la sfarsitul clasei a 12-a mi-am dat seama ca imi doresc de fapt opusul: cat mai putina interactiune. Una e sa vorbesti cu prietenii, alta cu niste potentiala clienti. Tot dupa liceu mi-am dat seama ca nici informatica pe care am studiat-o 4 ani nu e de mine, asa ca m-am reprofilat pe turism. Dar de atunci nu mi-am mai propus nimic si m-am ocupat mai mult sa imi dau seama ce nu vreau sa fac.

Cele mai recente aspiratii sunt vagi, dar mai usor de atins: un job care sa nu presupuna trezitul dimineata si haine business. Lucrurile de care m-am ocupat in ultimii ani (scris sau corectat ce scriu altii) se potrivesc descrierii, deci... cine stie.

Gruia

Ca toti cei de pana acum, nici eu nu mi-am realizat visul din copilarie, dar, de fapt nici nu imi mai doresc acest lucru - nu o spun cu frustrare, dimpotriva. Ar fi o prostie sa imi mai doresc si acum sa ma fac soldat, desi tresar la toate filmele care abordeaza acest subiect. Nici cand am mai crescut un pic, nu am scapat de obsesia asta a armelor de foc (psihanalizabil, nu?), voiam sa ma fac politist - ca rezultat al tuturor filmelor cu detectivi si politisti difuzate in acea perioada la tv: Jake si Grasanul, Hunter, Renegatul etc. 

Apoi a inceput nebunia calculatoarelor si toti parintii voiau sa le asigure copiilor lor un viitor luminos, adica bine platit, deci am intrat la liceu la mate-info si urma sa dau la Politehnica sau ASE. Dar pe undeva prin clasa a 11-a mi-am dat seama ca stiintele fixe nu sunt deloc de mine, eu visam sa ma fac (ca multi din cei de mai sus) actor. Ce bine ca nu mi-a iesit, probabil ca as fi renuntat din primul an.

In cele din urma m-am trezit, ca dintr-un somn adanc, student la Litere. Habar nu aveam cu ce se mananca facultatea asta, nu stiam ce o sa fac dupa, pentru ca profesor nu mi-am dorit niciodata sa ma fac. Pana la urma am ajuns sa scriu la tot felul de reviste si sa fac un master la Studii americane. Inca nu ma simt "om mare" si daca ma intrebati acum ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare v-as raspunde ca mi se pare foarte misto sa fii barman. Si, in general, e bine sa mai dai din cand in cand refresh la optiunile de viitor.

StefanT

Cand eram eu mic, toate fanteziile mele erau realitate. Asta pentru ca "parinti" mi-au fost bunicii, actori de teatru. Prin urmare, eram in fiecare zi cate ceva, multumita recuzitei generoase: azi doctor, maine detectiv, poimaine cowboy, etc. Poate tocmai de aceea, crescand din copilaria mica inspre cea cu miros de liceu si "absente la romana", mi-am dorit sa pot continua joaca asta de-a... diverse. Prin urmare am vrut sa fiu actor.

Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo clipa vise gen "vreau sa fiu politist" sau "print" sau "presedinte". Recunosc, am visat pe la 5 ani, dupa o finala de Cupa Campionilor, sa fiu Duckadam. Pentru mine, nu era vorba de postul de portar, ci postul de Duckadam. Cu pasiunea asta am ramas pana-n liceu si sunt mandru de 2 penalty-uri aparate in semifinala campionatului pe clase al liceului "Emil Racovita", care mi-au scrantit aratatorul mainii stangi dar ne-au trimis in finala.