Locul saptamanii - ASE
Institutia exista din 1913, infiintata prin decret regal, cand se numea "Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale" si se numeste Academia de Stiinte Economice de vreo 40 de ani, din 1967.
Citam de pe site-ul institutiei: "Academia de Studii Economice din Bucureşti este atasată traditiei gândirii libere, libertatii academice, recunoasterii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si principiului suprematiei legii".
Aceste cuvinte ghideaza de altfel viata studentului din orice facultate sau universitate, ca o carte de capatai atarnand ca sabia lui Damocles, reformulate si parafrazate in functie de aspiratie: gandirea libera de constrangeri legate de bibliografia obligatorie, uitatul liber pe geam la curs, libertatea de a alege la cate seminarii te duci ca sa fii primit in examen, dreptul de a te trezi la 10 dimineata cand ai curs de la 8 si suprematia de necontestat a notei de la restanta fata de cea de la examenul esuat din vara.
Daca esti boboc in ASE, o sa ai de suferit mai ceva ca la un curs de orientare. De exemplu ai seminar la sala 4315, nu inseamna ca ai de ales din 4000 de sali, ci ca trebuie sa descompui codul in cladire (4), etaj (3) si numarul salii (15).
ASE-ul, cat este el de mare, dominand Piata Romana, se intinde in multe alte parti din Bucuresti:

0 - cladirea din strada Caderea Bastiliei, nr. 2-4
1 - cladirea din strada Mihai Eminescu, nr. 13-15
2 - cladirea din Calea Dorobanti, nr. 15-17
3 - cladirea din strada Mihail Moxa, nr. 7
4 - cladirea din Calea Grivitei, nr. 24
5 - cladirea din strada Cihoschi, nr. 9
7 - Institutul national de dezvoltare economica INDE (site nefunctional, incercati cache-ul pentru informatii), intrarea Amzei nr. 1-3
8 - Departamentul de formare permanenta (DPF sau doctorat.ase.ro), Tache Ionescu, nr. 11
9 - Administratie si management public (site), cladirea din Calea Serban Voda, nr. 22-24
Fatada in stil neoclasic din Piata Romana
Ce se poate studia la ASE? Mai bine spui ce nu se poate studia, pentru ca oferta de cursuri si specializari este extrem de larga. Economia e o stiinta complexa. Nu poti invata sa zicem, zoologie, desi este instructiv sa stai cu un instrument oarecare de observatie (binoclu, aparat foto cu teleobiectiv) sa observi exemplarele de economiste care coplesesc Piata Romana zilnic cu culori si parfumuri. Nu poti studia nici muzica, insa ce privilegiu este sa asculti dulcele ciripit al stolurilor proaspat iesite de la scoala, care refuleaza sonor dupa cateva ore chinuitoare de tacut la curs.
Si totusi, ce poti invata? Comert, contabilitate, gestiune, finante, asigurari, bursa, banci, management, marketing, economie, cibernetica, statistica si informatica economica, integrare europeana si limbi straine (tot pe profil).
ASE-ul are o biblioteca foarte bine garnisita si informatizata, inclusiv una digitala.
Astazi, de exemplu, Biblioteca centrala a inaugurat o noua sala de conferinte, cu numele Robert Schuman, taticul UE (cu un singur n, a nu se confunda cu muzicianul, v-am mai zis ca la ASE nu se face muzica).
De curiozitate, daca nu ati intrat niciodata inauntru (sau poate n-ati mai iesit!), iata un film de prezentare a ASE-ului (via ase.ro), click aici (are o lungime de 8 minute si te plimba peste tot prin institutie intr-un ritm foarte alert... sau poate e doar latenta de luni).
In loc de incheiere o sa abordam perceptia populara asupra acestei institutii de invatamant superior, mai precis mitul urban al studentei la ASE. Va prevenim ca aceste exemple sunt date aici cu titlu informativ, fiind culese din folclorul oral al targului, care se plimba din gura in gura.
Una din dilemele existentiale ale studentei la ASE (A se sau a nu se?) isi are raspunsul chiar in denumirea academiei. De aceea bila din varful cupolei inca dainuieste.
Iata o exemplificare a unui moment critic din viata studentului, asteptat ca pe cifrele 00:00 de pe o bomba cu ceas (digital):
In sesiune Dumnezeu il trimite pe Sf. Petru sa vada ce fac studentii de la diferite facultati... Se intoarce Sf. Petru cu raportul:
- Studentii de la medicina invata pe rupte, studentii de la ASE invata pe rupte (bulina alba), studentii de la politehnica dau petreceri, beau si se distreaza...
Inainte de examen se repeta povestea:
- Studentii de la medicina stau treji nopti intregi ca sa invete, aia de la ASE la fel, aia de la politehnica se roaga de zor!
Dumnezeu:
-BUN! Pe-astia ii trecem!
In ceea ce priveste asocierea dintre ASE si alte facultati vecine si prietene, aceasta exista cu siguranta, insa nu putem sa va spunem de ce studentele de la limbi (straine) prefera studentii de la ASE, google it.
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Locul saptamanii: Moxa
Putina lume stie ca Mihail Moxa a fost un calugar din secolul 16; cativa poate remarca placuta cu numele strazii pe care scrie "cronicar". Pentru majoritatea, Moxa nu e un...

Akademics IV - cum sa vezi businessul in culori
ASER (Asociatia Studentilor Economisti din Romania) le-a pregatit studentilor o serie de conferinte si workshop-uri in cadrul Akademics - Business in colours , menite sa ii ajute sa se orienteze...

Atunci si acum: Piata Romana
Este unul dintre varfurile triunghiului format de Calea Victoriei , bulevardul Lascar Catargiu si combinatia Magheru - Nicolae Balcescu , mai sarac in semnificatii politice dar mai bogat in legende....

Cupa Academiei 2009 - Studentii ies la joaca
Daca avem Cupa 1 pentru liceeni, atunci Cupa Academiei este pentru studenti. Anul acesta are loc intre 10 si 14 mai in diferite locatii din Bucuresti. Scopul declarat al evenimentului...
Cum sa pierzi timpul in Bucuresti? La cozi, bineinteles
O zi in Bucuresti in care trebuie sa rezolvi probleme cu facultatea nu inseamna decat multi multi nervi. Cauza? Nesimtirea unor functionari publici e de necrezut. Dupa ce ca...







Tu ce parere ai?