Lansare: Oliver - Poetry Pop

Pentru multi dintre noi, Oliver nu este in nici un caz o prezenta noua pe scenele bucurestene. Ba mai mult, i-am vazut si la Stufstock anul trecut. Cu toate asta, baietii nu au reusit niciodata sa ne plictiseasca, iar la lansarea albumului lor de debut au confirmat, daca mai era nevoie, ca sunt intr-adevar o trupa de profesionisti de oameni care stiu muzica.





In ciuda dimensiunilor clubului Studio Martin, un loc de altfel destul de potrivit pentru o astfel de ocazie, dar care poate deveni de-a dreptul infricosator daca nu e plin, Oliver a reusit sa-si adune toti fanii si le-a oferit un show pe cinste. Au inceput in forta, aproape de ora zece. Proiectiile de pe pereti si din spatele scenei, asociate cu sound-ul hipnotic cu accente de Muse, i-au tinut pe toti cu ochii fixati pe scena, acolo unde luminile colorate din spate transformau membrii trupei in umbre - aceleasi lumini cu care Oliver canta in spate de ceva vreme si care adauga o dimensiune in plus muzicii lor.




 
Cu toate astea, trupa nu s-a limitat doar la o prestatie scenica excelenta: ne-a rezervat, pe parcursul concertului, si cateva surprize placute. Prima dintre ele a fost un al doilea cover dupa Nicu Alifantis (pe langa "Nu ma-ntreba nimic", o piesa obisnuita in concertele lor): piesa "Vino", care a sunat foarte sincer in interpretarea lor. Prestatia de la pian a lui Doru Puscasu a fost o dovada in plus a potentialului lor creator.



Ce-a de-a doua surpriza, in special pentru fanii care i-au ascultat de cand erau la inceput si in primul rand un moment emotionant pentru ei, a fost urcarea pe scena a fostului baterist, ce l-a inlocuit pe Cristi Matesan la tobe timp de doua piese, printre care si "Eu sunt corabier". Iar spre final, trei dansatoare au condimentat un show deja extrem de bine organizat.



Oliver nu au avut invitati la lansare: au cantat doar ei, un album cu versuri riscant de necomerciale si de greu digerabile. Un concert curat si punctual, fara ocolisuri inutile sau ezitari. Iar publicul i-a ascultat pana la capat, cu rabdare, si a cerut si bis.



Personal, ii consider extrem de curajosi in abordarea lor: doua coveruri dupa un artist "uncool" pentru multi din categoria "conversi + esarfa = love" si care reprezinta, in acest moment, principalul public din cluburile bucurestene de muzica live (poate cu exceptia lui Big Mamou...), piese care te imbie la meditatie mai degraba decat la moseala si un album de doua ore pe care nu-l prea poti da la maxim la stop.

Si totusi, se pare ca si-au format un public destul de numeros si de activ pentru o trupa aflata la primul disc. Ceea ce inseamna ca se poate. Bafta, Oliver si tuturor trupelor care care nu canta doar de dragul de a canta.