La restaurant

Motto: Cand ti-e foame, te duci la un restaurant si-i faci review.

Asta mergea la inceput. Era super fun sa mergem la restaurante, ne laudam la toti prietenii ca jobul nostru implica timp in baruri, restaurante si alte chestii cool pentru care trebuie sa fim invidiati. Cand am inceput sa ne lovim de zidul numit patroni/chelneri/sefi de sala la intrebarea inocenta: "aveti ceva impotriva sa facem cateva poze?" n-a mai fost asa de fun.

Metodele alternative gen telefon, "Gina, stai ca-ti fac o poza" si aparatul e in directia opusa au functionat cu succes. Acum s-au mai relaxat si ei, ne-am mai relaxat si noi, numai ca ne-a cam pierit cheful, avem treaba si nu ne arde juma' de zi sa o petrecem "du-te, mananca, fa poze, noteaza meniul, intoarce-te", totul in trafic. Not funny. Pizza de langa noi e foarte buna.

Despre altceva vroiam sa vorbim. M-am saturat sa aud ca primim bani sa scriem ce scriem, ca vine patronul si ne da cateva sute de euro sa ii facem reclama. In marea majoritate a cazurilor, nici macar nu stiu ca suntem acolo pentru un review. Cateodata, cand cerem voie sa facem poze, spunem pentru ce am venit, dar asta se intampla intotdeauna dupa ce am mancat si dupa ce ne-am facut o parere.

De multe ori nu ne dau voie si suntem nevoiti sa facem o fotografie-doua de afara sa nu apara doar text. Cred ca de doua ori s-a intamplat sa ni se spuna ca ce bine ca vrem sa scriem despre restaurant, daca ne-a placut, sa mai venim. In rest suntem priviti ciudat, pentru ca ospatarul roman nu intelege mare lucru din review-uri. Si nu e placut sa tipe chelnerul dupa tine la iesire ca "v-am dat eu voie sa faceti poze?"

Incercam sa prezentam un restaurant din perspectiva consumatorului, a clientului care merge acolo si primeste ceva mai bun sau mai prost. La unele dintre ele mergem pentru ca stim cum este acolo, suntem clienti de mult timp si la un moment dat ne hotaram sa facem si poze si sa si scriem. De exemplu, asa a fost la Soni. Mergeam acolo de peste un an, ne stresaseram toti prietenii ca ce misto e, ce mancare buna e acolo, ce loc fain. O perioada nici n-am vrut sa-i facem review, pentru ca am zis, egoist, ca de ce sa nu mai gasim noi mese libere?

Acum i-am facut, adica am mers acolo cum mergem de obicei, doar ca am facut si cateva fotografii. Nimeni n-a stiut ca vrem sa scriem despre restaurant, nici chelnerita, nici Soni, eram doar clienti obisnuiti care mancau. Apoi vad comentariul ca primim bani pe review-uri. Asta e daca suntem entuziasti, se pare ca mentalitatea noastra nu permite cuiva sa se bucure sincer de un lucru, sa il laude, fara a fi suspectat ca e platit pentru asta. Ar trebui mereu sa carcotim, sa fim nemultumiti si, chiar daca ne place foarte mult ceva, sa-i gasim nod in papura doar de dragul de a fi "obiectivi" cu orice pret?

La alte restaurante mergem pentru prima oara atunci cand le facem review. Vineri, la sedinta, ne uitam pe lista si ne gandim cine unde ar putea merge. Multe review-uri sunt la prima vedere. Am fost, am mancat, am plecat. Nu sustinem ca ce scriem noi acolo e adevarul absolut, perfect valabil in orice moment. Ala a fost adevarul nostru atunci cand am fost, experienta singulara de client. Poate ca am avut bafta si a fost totul bine, desi in multe alte situatii e nasol, poate am avut ghinion si am dat peste chelneri obositi si bucatar fara chef, desi de obicei e misto. Tinand cont ca facem doua review-uri de restaurant pe saptamana, ar fi cam greu sa fim familiarizati cu toate, nu? Daca ne intoarcem acolo si se intampla altceva, punem update (ca la Zet). Daca nu, nu.

Sa nu mai vorbim de mailurile de la diversi patroni "vai, dar de ce nu ati spus ca vreti sa faceti articol, ca va pregateam ceva special?', asta dupa ce dadeau peste review cu google. Pai tocmai de aia, ca nu avem chef sa fim tratati diferit. O singura data s-a intamplat asta, la Mamma Leone. Povestea e cam asa. Novac si Chirila au fost primii acolo, s-au intors si ne-au zis ca e un restaurant misto, sa-l punem in baza de date.

Cum personal am o pasiune mare pentru peste, m-am dus acolo in urmatoarea seara, fericita ca am gasit un loc unde sunt inotatoare la greu. M-am mai dus apoi si cu niste prieteni de vreo doua ori, totul a fost in regula. Cum patronul era volubil si venea la fiecare masa, i-am zis la un moment dat ca stiti, lucram la o revista online, ce-ar fi sa facem un review la restaurantul dumneavostra? Dar ca venim in alta zi, ca nu aveam aparat foto la noi. Asa a si fost si, intr-adevar, au stiut si a fost o chestie de show-off. Dar, cum spuneam, fusesem de cateva ori acolo inainte.

Nu inteleg de ce o lauda inseamna reclama platita. Voua nu vi se intampla sa mancati ceva si sa exclamati fericiti ca e "genial, delicios, extraordinar"? Ca noi cam avem reactii de genul asta. Sa fie locuri unde sa va simtiti realmente bine si sa vreti sa va intoarceti? Sau locuri decente, despre care n-ai ce sa spui ceva neaparat nasol, dar care nu au acel "ceva" sa te faca sa te intorci?

Un sondaj pe care l-am vazut acum cateva zile spunea ca trei sferturi dintre romani cred in spaga, in mita si in coruptie. Spun ca sunt inevitabile si nu ai cum sa reusesti fara ele. E un mod de gandire care-ti altereaza perceptia asupra lumii. Nu poti crede ca cineva a reusit ceva frumos pe cont propriu, nu crezi ca cineva a meritat un premiu, nu crezi ca laudele sunt pe bune si nu dai credit oamenilor ca sunt corecti. In cazul unui restaurant, asta inseamna noduri in gat. Pofta buna.