La Strategic 2006 - intamplari cu final asteptat

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Raspunsul la intrebarea "Este creativitatea o strategie de advertising eficienta?" (conferinta III a primei zile Strategic 2006) il stie deja si studentul din anul intai la "David Ogilvy": "da, desigur, creativitatea vinde, dar nu creativitatea de dragul creativitatii, ci creativitatea relevanta, construita pe o strategie bine fundamentata in insighturi valoroase de consumatori". Si il stie pentru ca il tot auzim de ceva ani pe la toate seminariile si evenimentele de industrie, o repeta mantric directorii de creatie in interviuri, este subiectul unor aprige dispute si pasiuni (a se vedea circul peren Ad'Or).

Si atunci, de ce sa participi la inca o conferinta cu final asteptat? E un bun motiv sa mai chiulesti de la birou (dupa cum a remarcat unul dintre vorbitori). Sau ca sa asculti argumentele unor nume grele in publicitate: Bogdan Naumovici, Adrian Botan, Lucian Georgescu, alaturi de un reprezentant al "clientului", Calin Clej - QAB (corect, dar plicticos, ca toti clientii, dupa cum comenta un tanar copywriter dupa conferinta).

Lume putina, neasteptat de putina pentru un eveniment cu un asemenea "afis". La ora anuntata pentru incepere, doar clientul "corect, dar plicticos" era prezent. Vedetele din publicitate au aparut, elegant, la o ora dupa.

Naumovici si Botan au avut discursuri bine articulate si se putea extrage o idee principala. Primul a repetat, sustinut de un Power Point de data asta, ceea ce spusese deja la Marketing 360 - Romania este inca o Nirvana a publicitatii, unde consumatorii sunt dispusi sa accepte marci care ii "distreaza". Adrian Botan a facut o diferentiere intre "eficacitate" si "eficienta", comparatie destul de familiara absolventilor de ASE.

Doctor in Cinematografie si Media Lucian Georgescu nu s-a dezmintit nici de aceasta data, oferind, previzibil, un show in loc de o idee. Cele 3 slide-uri scrise pe loc, in sala, au fost pretextul unei (cam lungi) incursiuni scolastice si bombastice in domeniul "Boilor gravi si publicitatii ca arta".

In esenta, ceea ce dl Georgescu a spus e corect si, din nou, cunoscut: publictatea nu e arta - afirmatie dezbatuta din primele ore la orice curs de introducere in publicitate. Dar el a spus-o "georgescian", apeland la notiuni ca axiologie, teoria limitei, post-modernism si post-post-modernism, Capela Sixtina, drama artistului, falsi profeti si asa-zisi "analisti" si "profesori".

Concluzia lui? Cei care se iau prea in serios in publicitate crezand ca fac arta sunt "boi gravi". In frunte cu domnia sa, dupa cum a declarat el insusi, nu din "ipocrita autocritica", ci lucida, dramatica si grava intelegere a fenomenului. "Fericirea in advertising inseamna sa vinzi cat mai multi hectolitri si sa te bucuri facand asta" este un citat aproximativ al indemnului lansat de domnul Georgescu in incheierea discursului sau.

Din pacate evenimentele astea incep sa aiba un sentiment ingrozitor de deja-vu. Asa cum spuneam si intr-o insemnare anterioara,  daca nu se schimba ceva in modul in care organizatorii si vorbitorii abordeaza astfel de manifestari, vor ajunge si ele doar un alt fel de a distra "consumatori romani".



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera