La Salonul de artă al copiilor

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de Sonia Ratatouille

Orice îți place, fă din pasiune! Nu din obligație!

N-am cuvinte! O expoziție reușită, cu lucrările unor copii de la 3 la 17 ani: pe strada Mendeleev, la galeria Labyrinth, de pe 1 până pe 15 iunie.

La Salonul de artă al copiilor ne întîlnim cu lucrările unor copii talentați. Micii pictori au primit o diplomă, un cadou și un trandafir.

Încurajând copiii să facă ce le place, vom ajunge să avem expoziții, dar nu una, ci mai multe.

Cu această ocazie, am descoperit talentul celor care le place desenul.

Eu am adus șase lucrări – printre ele, „Structura fierului”, „Frize suprapuse”, „Carnavalul de la Veneția” și „Dealul Dragonului”.

Îmi place să mă gândesc la primul lucru cuvânt care din mintea mea și să încep să spun o poveste în imagini. Când pun pe foaie un lucru, tot timpul ajung la zece!

Creion, pensulă, cariocă, pix – cu orice ai în mână poți face artă; așa fac eu și îmi place mult.

Tot timpul mi-am dorit să devin pictor.

Mai vedem. Dar de pictat, tot o să pictez.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera