Kitsch-ul e, de fapt, sic

Lucrarile lui George Nechita se recomanda simplu si firesc: "obiecte de arta decorativa, asamblaje metal". Artistul pune, cu generozitate, o particica din viata sa, in fiecare lucrare; fara ea, aceea "inima" nu poate sa bata.


Eu vad ce nu vezi tu…

…toate aspectele vietii sociale intra in mine, compatimim impreuna si apoi rasufla in arta mea", explica tanarul care si-a facut ucenicia la Facultatea de Arte Plastice.
Lucreaza fara pattern, fara retete: "Artistii nu pleaca de la o idee obsesiva pe care s-o urmareasca. Eu lucrez ca si cum as canta. Imagineaza-ti ca sunt la pian si nu am partitura. Atunci compun, sunt cercetator in afecte. Exista o teorie ludica a creatiei care spune ca te joci. Sunt inca un meserias...

Daca as fi artist, as expune realmente gratuit. Atunci ar veni si mai putini oameni, oricum vin putini. Daca as face ce-as simti, lucrurile ar deveni revoltatoare chiar si pentru breasla".


Atelierul sau din strada Modestiei e un bazar al unor stari de spirit. Aici timpul pare a se fi oprit in loc, desi asamblajele lui arata ora exacta, nu sunt deloc in urma. In forme diverse, patinate, inimioare sau patrate, presarate cu gadgeturi gen  "A perfect day", "I love my country", "Winter Sex" sunt toate remix-uri cu aspect pragmatic de care romanul se agata mai usor:  "Uite, smecheria mai si ticaie!".

Sunt gelos pe ochiul meu

George Nechita pare a se fi oprit in zona post-post postmodernista. Cand a inceput sa puna ochi, mana si suflet in arta a inteles de ce i-a spus candva un artist: Sunt gelos pe ochiul meu. "Mi se intampla si mie lucrul asta. Sunt gelos pe fragmentele de realitate pe care as putea sa le modelez si sa le transpun in instalatii.


Am multe secvente foarte bune de pus in rama. Dar n-am resuse, n-am bani, n-am comenzi. Am prieteni talentati care se obisnuiesc cu lipsurile asa de rau, incat nu se mai pot reintegra. Desi mari artisti, nu mai pot fabrica produs artistic.



Eu sunt producator de arta si nu-mi permit sa-mi cumpar arta. E ca si cum as zice ca sunt stomatolog si nu-mi permit sa-mi pun dinti. Asta nu-i un paradox, e o realitate. Prostia generala este umana iar oamenii sunt impotenti la estetic. Si majoritatea impune tendintele".



Kitsch-ul devine in viziunea lui George, sic: "kitsch-urile contin in ele niste energii creatoare, sunt puse in ele niste afecte. Ele nu sunt goale de sens si de aceea pot fi recuperate. Pe mine m-a enervat kitsch-ul asa de tare incat acum imi place. Am o aplecare spre urat, spre caraghios, gen taranul sportiv.
Kitsch-ul este, de fapt, sic".



O viata fara arta e ca un drum lung fara hanuri, umbla o vorba batranesca. Desi creativitarea artistica a romanului are cautare oriunde, comertul cu arta este insa prea putin inteles. Oricat de seducatoare ar fi oferta artistului contemporan, el e falimentat datorita lipsei de receptivitate.