Jurnalul realităţii (XXXIX) – Vom plăti!

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de C. D. Mocanu

A venit scadenţa! Vom plăti preţul prostiei! Unul usturător. O vom face fără crâcnire, cu capul plecat şi cu demnitatea amorţită de o păguboasă democraţie răstălmăcită pe malurile Dâmboviţei după bunul plac al unor neica nimeni.

Pe calea sigură a acestei democraţii au ajuns în capul trebii, la energie electrică, două personaje, fie-le numele în veci uitat, pentru prostia şi mai ales pentru ticăloşia cărora vom plăti electricitatea cât nu face. Unul este ministrul energiei iar celălalt preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglemantare în domeniul Energiei (A.N.R.E.).

Folosind ca pretext liberalizarea pieţei de energie electrică, companiile din domeniu (producători, distribuitori şi furnizori) şi-au umflat profiturile artificial, prin acţiuni speculative, până la cote ameţitoare. Din această pricină, fără vreo justificare economică, preţul kilowatului oră a înregistrat o evoluţie nestăvilită, continuu crescătoare.

Reglementarea trecerii la funcţionarea după regulile pieţei a negoţului cu energie electrică era datoria de căpătâi a celor doi „specialişti”. N-au făcut nimic! Au dat de gard un proces economic sensibil care prin efectele sale asupra economiei, dar şi asupra multor milioane de oameni, ţine de siguranţa naţională.

Unul, fost electrician la Staţia electrică Filaret, n-a mişcat nici măcar un deget. Tace chitic chiar şi acum când beleaua e cât casa. Scoate la înaintare un subaltern. Celălalt, absolvent al Liceului Industrial nr. 6 – Energetic din Drobeta–Turnu Severin, s-a prins că e groasă şi a încercat stângaci şi ezitant, cu promisiuni mincinoase, să potolească rumoarea. El lua jar în gură, la ore de maximă audienţă, că prin liberalizarea pieţei costurile cu energia electrică vor fi mai mici.

Blocat în corzi, ne abureşte cu Legea consumatorului vulnerabil şi cu compensarea într-o proporţie jignitoare a facturilor primite de consumatorii casnici. Cu alte cuvinte, slujbaşul ăsta trist vrea să subvenţioneze profitul unor speculanţi, străini şi români deopotrivă, din buget, adică tot din banii noştri. Celelalte categorii de consumatori, cele care asigură supravieţuirea economiei româneşti, să se descurce. Au avut ghinion!

Plafonarea tarifelor şi impozitarea suplimentară a profiturilor nemeritate, obţinute prin manevre speculative, singurul tratament eficient al bolii de care suferă piaţa românească de energie electrică, îi provoacă patriotului frisoane şi dă în bâlbâială. Îi tremură izmenele doar la gândul că va fi obligat să suprime lăcomia unor speculanţi care-i sunt atât de dragi.

Când chiriaşul de la Cotroceni, Măria Sa Pereoadă Întâiul a siluit Constituţia şi ne-a impus „guvernul meu”, în România exista un act normativ (o ordonanţă de urgenţă) care limita pentru trei ani preţul energiei electrice şi care taxa suplimentar profitul obţinut prin creşterea nejustificată a acestuia. Avea în vedere trecerea fără convulsii la o piaţă liberă. Nu deranja decât marii jucători ai negoţului cu energie electrică şi pe slugoii lor. Nici măcar coana Europa nu cârâia convingător pentru că totul era legal şi în conformitate cu Tratatul de Aderare. Prima măsură luată de „guvernul meu” a fost abrogarea ordonanţei.

Într-o veritabilă frăţie infracţională, companiile de electricitate au speculat piaţa pentru că au putut şi pentru că au fost lăsate s-o facă. Restul… sunt poveşti.

Îmi doresc să apuc ziua în care vânzătorii ăştia de neam vor da socoteală după ce au atentat la siguranţa naţională aruncând România în plasa speculanţilor.

Până atunci înghiţim o nouă umilinţă. Şi plătim!