Jazz cu mult ozon

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Nu, nu despre acel 'ozon' cu teii de renume mondial e vorba... E vorba despre Garana Jazz Festival, editia a zecea, 13-16 iulie 2006. Un loc unde cu siguranta gasesti mai mult ozon ca-n Bucuresti, dar unde fanii Ozone nu si-ar gasi deloc locul.

La Garana ajungi din Resita, un orasel unde, sincer, nu prea ai mare lucru de facut; noi ne-am distrat vreo 20 de minute in Muzeul Locomotivelor.



Dupa un drum pe serpentine de vreo 30 km, drumul o ia fie in dreapta spre Semenic (statiunea arata pustie si trista, dar peisajul, cu cele 3 eoliene uriase e spectaculos, probabil iarna la schi e chiar ok), fie spre "miezul muntelui" spre Valiug, Trei Ape, Garana.



Primul lucru pe care l-am vazut au fost corturile. Multe. Cateva sute, insiruite de-a lungul unui parau ce duce la lacul din Trei Ape. Apoi, pe stanga drumului, se vedea scena. Apoi.... am asteptat putin, pentru ca am avut parte, ca la Novi Sad, de un fel de cow parade live:)

 

Satul Garana e mic, asezat pe un deal, cu multe pensiuni (care nu exista doar pentru festival, multi vin, asa cum ni s-a povestit, pur si simplu pentru un sfarsit de saptamana departe de oras). Noi n-am nimerit cea mai buna pensiune (ma rog, am cam luat teapa la capitolul asta, de ce sa mint, dar n-am rezervat nimic inainte asa ca ne trebuia cumva un acoperis deasupra capului). In general e curat si se mananca bine. Si mai ales, foarte ieftin. Ca sa va faceti o idee, portia de carnaciori era 2 lei, sticla de vin de Recas 8-12 lei, papricasul, faimos in zona, 5-7 lei.



Despre concerte in sine n-am multe de spus, pentru ca nu prea ma pricep la jazz. In prima seara i-am vazut pe Bega Blues Band - multe coveruri, "nu prea aveau cum sa greseasca" (dupa cum remarca un spectator).

In cea de a doua seara am vazut-o pe Aura Urziceanu, foarte bine primita de public - mie mi-a amintit de copilarie, cand aparea inca la Televiziunea Romana, probabil pentru ca cenzura considera inofensive versurile cantecelor ei :)

  

Dupa care Jean Luc Ponty a dovedit, intr-un recital de aproape doua ore, de ce este considerat vioara nr 1 in jazz. El a fost pentru multi motivul principal de a veni la Garana. Pana si neavenitii ca mine au ascultat fermecati, uitand de frig si umezeala.

Garana e un fel de Vama Veche din vremurile ei de glorie dar la munte. Oamenii inca strang si gunoiul atunci cand strang corturile, iar pe malul apei nu sunt tone de sticle de plastic si hartii. Zona este fabuloasa si poti face drumetii de cateva ore, fie spre sud, in zona Dunarii la Cazane, fie spre nord-est, in Tara Hategului.



Am vazut putine masini de Bucuresti, am zarit si mai putine figuri cunoscute. Parca nici nu v-as recomanda sa mergeti la anul; ar fi bine sa ramana asa, un eveniment mic, cu suflet si mult mult aer ozonat.



5 comentarii

Jazz cu mult ozon
gmay67eoa
#1 -

New comment

un fest la care in ultimii trei ani au venit cele mai mari nume ale jazzului international nu e in nici un caz mic, faptul ca numele mari se intorc aici spune ceva. Un plus bine pentru Jean - Luc Ponty!

Jazz cu mult ozon
crazymicky
#2 -

New comment

avand in vedere k a reusit sa adune cele mai mari nume din lumea jazz-ului de-a lungul timpului festivalul de la garana a dovedit ca este cel mai mare din tara, iar faptul k in luna august a avut loc si un festival de folk transforma superba Garana intr-un centru cultural foarte puternic al banatului dar si al tarii.deci va asteptam cu drag la anu.sa ne vedem cu bine

Jazz cu mult ozon
Laura
#3 -

garana folk 2007

buna, ma intereseaza un program de la festivalul de folk de la garana din 2007 daca exista asa ceva si daca se tine festivalul. Va multumesc si va rog sa-mi scrieti pe mail Laura_yco@yahoo.com

Numai bine

Jazz cu mult ozon
Cristina Foarfa
#4 -

Comentariu nou

Festivalul s-a terminat de peste o saptamana. ne pare rau.

Jazz cu mult ozon
Alin Micle
#5 -

Garana Folk 2007

Festivalul de Folk din Garana va avea loc in 10-11 August 2007
Canta Andries, Ada Milea, Baniciu, Alifantis....si altii

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera