Interviuri cu fotografii care au documentat protestele Rosia Montana - cum se simt aceste miscari prin lentila obiectivului

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Nu este usor sa fii fotograf.

Da, toata lumea stie sa faca o poza. Insa, este nevoie de experienta, talent si viziune sa stii cum sa faci o poza, astfel incat aceasta sa-ti transmita un mesaj si sa-ti dea o anumita stare.

Pentru ca, intr-un final, o fotografie chiar face mai mult decat 1000 de cuvinte.

Fotografii sunt cei care ne redau o parte din lume si, intr-un fel sau altul, ne ajuta s-o intelegem mai bine.

Astfel, pe fondul protestelor Rosia Montana, ne-am dorit sa aflam cine sunt fotografii profesionisti care le-au documentat si cum se simt aceste miscari prin lentila obiectivului.

Stiam ca sunt oameni ocupati si dedicati, asa ca am avut mari emotii atunci cand i-am rugat sa ne raspunda la intrebari.

Am descoperit, in schimb, oameni frumosi, deschisi si care nu s-au temut sa puna punctul pe I. Va invitam si pe voi sa-i cunoasteti (ordinea prezentarii este aleatorie).

Sursa thumb

Sursa foto mare

Andrei Pungovschi

1. De cat timp practici fotografia?

De 10 ani.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

Nu stiu daca se vad diferit decat cu ochiul liber. Important e sa fii prezent.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

In mare, imi par mult mai educati, mai informati si mai civilizati decat oamenii pe care-i vad de obicei la protestele organizate in Bucuresti.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Ce as vrea sa se inteleaga din fotografii este atmosfera. Incerc sa surprind stari, gesturi care sa spuna ceva despre oamenii care vin aici. Nu stiu daca imi iese.

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Din mai multe motive. Initial am venit din curiozitate, apoi am auzit lumea care scanda chestii despre presa. Nu mi-a picat foarte bine, mai ales ca, seara de seara, eram multi jurnalisti acolo.

Dupa ce am dat o tura prin presa nationala, m-am ingrozit. Reprezentarea era atat de trunchiata, incat am simtit nevoia sa arat ce vedeam.

Am ales sa public prin retelele de socializare. Nu e mare lucru, dar e tot ce pot sa fac. Daca din lista mea de facebook, cativa oameni au aflat chestii care altfel le erau inaccesibile, sunt multumit.

http://www.andreipungovschi.com/


Cristian Vasile

1. De cat timp practici fotografia?

De vreo 16-17 ani, dar mai serios de vreo 2.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

Pasnic. Colorat. Divers. Optimist.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

Cum zicea cineva, "Generatia invizibila". Frumosi, hotarati, pasnici, increzatori.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

In general, in astfel de cazuri, fac doua genuri de fotografii. Unele de ansamblu pentru a arata dimensiunile evenimentului si altele de detaliu.

Imi place sa imi imaginez ce ar face ceilalti fotografi si incerc sa fac ceva diferit.

Prefer sa fac mai putine cadre, dar mai atent gandite. Incerc sa captez momente relevante, dar nerenuntand niciodata la partea estetica, de compozitie si calitate (inclusiv tehnica).

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Asta stiu sa fac cel mai bine in acest moment. A fost si un test personal. Am incercat multe genuri de fotografie, dar pe cea de fotoreportaj nu prea o practicasem.

Fiind atat de linistita atmosfera nu a fost deloc greu sa prind cadre ok. Cu riscul de a deranja poate pe cineva, din punct de vedere a intensitatii traite de mine ca fotograf, tot protestul nu a diferit foarte mult de un festival de muzica gen Bestfest sau Summer Well.

Nu stiu cum m-as comporta intr-o situatie de conflict real unde totul degenereaza in conflicte stradale. Imi place sa cred ca m-as adapta, dar atunci deja treaba devine serioasa. Sper sa nu am ocazia sa aflu prea curand.

https://www.facebook.com/cristian.vasile


Ioana Moldovan

1. De cat timp practici fotografia?

De jucat cu aparatul ma joc de mai mult timp. Momentul cand mi-a patruns cu adevarat in suflet s-a petrecut cam acum 5 ani. De atunci a devenit o preocupare constanta si o parte importanta din viata mea.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

Mai “frumoase” decat cu ochiul liber. Din spatele aparatului de fotografiat ai tendinta sa cauti momente, trairi, gesturi cu adevarat semnificative, incarcate emotional si care, prin suprinderea lor intr-o fotografie, sa reusesca sa transmita un mesaj, sa prezinte o realitate sau sa trezeasca o stare, un sentiment.

Cautandu-le pe acestea, ajungi sa vezi ce e mai “frumos” sau macar mai emotionant in jurul tau. Ajungi astfel sa ignori aproape lucrurile care in mod normal te-ar deranja sau enerva, fie ele comune sau nu.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

Pentru mine oamenii prezenti la aceste proteste se impart in doua categorii: sustinatorii salvarii Rosiei Montane si simpli participanti. Pe primii, majoritari de altfel, ii respect pentru faptul ca au iesit in strada pentru a-si sustine cauza. Am vazut multi oameni frumosi printre ei, luptatori, mandri de simplul fapt ca sunt acolo.

Am observat insa la aceste proteste, printre participanti, si ceva ce nu am putut eticheta la fel de frumos: o pornire pe care nu o remarcasem nici la protestele de la noi din ianuarie 2012 si nicidecum la protestele din piata Taksim, Turcia. Aceea de “vedetism”.

Prezenta unui numar mare de fotografi la aceste proteste i-a determinat pe unii participanti sa apeleze la tot felul de trucuri pentru a iesi in evidenta si a fi fotografiati. De la vestimentatie, la diverse gesturi sau chiar adoptarea unor pozitii care ar atrage atentia.

Toata lumea a devenit constienta de puterea social media, iar unii vor sa ajunga vedeta pe facebook cu orice pret. Trist este si faptul ca vad fotografi pacaliti de aceste tentative ieftine de senzational.

Nu mai suntem atenti la gesturile naturale, spontane, de o frumusete aparte, pentru care e nevoie insa de cautare si asteptare, ci cautam echivalentul stirilor sportive care prezinta iubitele fotbalistilor in lenjerie intima. Si cred ca acest aspect dauneaza imaginii cauzei si a protestatarilor care cred cu adevarat in ea.

Trebuie sa recunosc insa ca nu am mai observat asta in timpul marsului de duminica. Atunci am fost impresionata de numarul oamenilor care au iesit in strada si de unitatea lor. A fost o atmosfera cu adevarat emotionanta. Si am fost bucuroasa sa vad ca romanii au redescoperit mobilizarea civica.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Caut sa surprind acele momente, gesturi, expresii cat se poate mai naturale. Lucruri obisnuite, dar, care intr-un asemenea context, ies in evidenta. Care reusesc sa trasmita ceva. Nu zic ca nu ma las si eu pacalita uneori, insa incerc pe cat posibil sa evit capcanele senzationalului evident.

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Pentru ca imi place. Pentru ca am vrut sa vada si altii prin pozele mele ce se intampla in strada. Pentru ca ma atrage sa documentez aceste miscari de masa. Am constatat asta la protestele din ianuarie 2012, aceeasi atractie m-a purtat si la protestele din Turcia si tot ea m-a facut sa ies din casa si pentru Rosia Montana.

http://www.ioanamoldovan.com/


Catalin Georgescu

1. De cat timp practici fotografia?

Am primit o sapuniera prin 2005, primul dslr acum vreo 5 ani, dar fotografiez profesionist de vreo 2. Dar curios sunt de cand ma stiu.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

Mai toate momentele manifestarilor sunt in intuneric, la fel ca noi. Si storc ultima farama de performanta din aparatul asta nu complet performant. Dar sunt destule momente de armonie sau interes cat sa pot publica in fiecare zi un album de acolo.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

Oamenii care tot revin sunt la fel ca mine. Ma identific destul de bine cu o parte din grup, si o buna parte mi-erau deja amici sau cunostinte. Imagineaza-ti surpriza mea sa-i vad pe toti acolo si cat au crescut in ochii mei.

Punctual, sunt oameni fara apartenenta politica, fara lipsuri urgente, foarte greu de dus de nas. Ei discern si taxeaza.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Nu stiu sa-ti zic exact. Nu caut ceva anume. Am plecat de la premisa ca trebuie sa documentez cat mai obiectiv, asa ca am luat sistematic fiecare manifestatie si am inregistrat-o fotojurnalistic. Dar de cele mai multe ori raspund la lumina sau armonie in geometrie.

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Pe 1 septembrie am ales sa nu vin cu aparatul. Stiam ca vor fi colegii fotojurnalisti la lucru si nici nu voiam sa-i port de grija.

Apoi am iesit din greseala in strada si marsaluit spre guvern. Dupa intoarcerea in piata Universitatii, am scandat la unison cu celelalte sute de oameni. Toata intamplarea m-a marcat.

Ziua urmatoare am scris un text despre experienta mea la protest. Și a explodat.

Mi-am dat seama ca presa ignora evenimentul si cititorii sunt flamanzi pentru informatie, si-am simtit ca-s una dintre persoanele care ar avea ceva de zis. Chiar daca asta inseamna doar relatare.

Adauga la asta faptul ca licenta mea a fost pe fotojurnalismul cetatenesc si că am fost certat de unii prieteni prezenti ca nu-mi fac datoria de a documenta ce se-ntampla.

Si-asa au trecut 9 zile in care am fost prezent pe strada. Si-o fac din datorie pentru public, pasiune pentru fotojurnalism si fanatism personal.

http://catalingeorgescu.com/


Mircea Restea

1. De cat timp practici fotografia?

De vreo 13 ani.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului? + 4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Mi-am indreptat atentia/obiectivul asupra a doua lucruri: participantii in sine si interactiunile dintre ei.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste? + 5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Se anuntasera cateva mii de participanti la protestul din 1 septembrie - eram curios sa vad cati vor veni si cum se vor manifesta.

Am continuat sa urmaresc protestul oarecum intrigat de blocada media - nu atat a televiziunilor de stiri, cat a ziarelor "quality" - protestatarii parandu-mi-se a face parte din tinta unor astfel de publicatii.

http://mircea-restea.blogspot.ro/


Mirela Bichigeanu

1. De cat timp practici fotografia?

Fotografia o practic de peste 10 ani. M-am ocupat in mare parte de fotografie artistica, ocazie cu care am si castigat cateva premii si am avut mai multe vernisaje de grup.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

Lentila nu face decat sa duca mesajul mai departe exact asa cum este transmis in realitate.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

La proteste am vazut multi oameni tineri, foarte cool, o noua generatie care vrea sa faca dreptate.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Acord atentie expresiilor pe care uneori le asociez cu mesajele protestatantilor.

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Am venit la proteste ca fotoreporter din partea Rise Project, care de curand a publicat si o serie de documente confidentiale legate de Rosia Montana.

http://www.mirelabichigeanu.ro/


George Popescu

1. De cat timp practici fotografia?

Nu stiu inca daca o practic, mai mult incerc sa o inteleg; cam de 6-7 ani.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

Asta cred ca ar trebui sa zica cei care vad pozele. Stiu ca se vad altfel decat prin geamul televizorului.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

Oameni care nu au fost platiti sa vina. Oamenii pe care mi-as dori sa ii tot vad activi si cu spirit civic, focusati. Sunt oameni pasnici, relaxati, educati, alternativi, indignati: oameni care arata diferit.

Oameni din 2013. Zi-le cum vrei, ceea ce cred sincer ca sunt oamenii care ar putea sa imbunatateasca situatia din Romania. Si sper sa scoata mai multi capul la lumina becului din strada.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Detaliile care spun povestea, care nu sunt acolo doar ca sa iasa poza frumoasa, "colorata". Detaliul cu hartia de 10 lei intinsa reporterului antena3 de catre un protestatar mi se pare unul relevant pentru ce s-a intamplat si inca se intampla.

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

A fost modul meu de a protesta. Impotriva blocajului media, impotriva proiectului.

http://www.poqe.com/


Constantin Barbu

1. De cat timp practici fotografia?

De vreo 10 ani, in prezent mai mult ca hobby.

2.Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

La fel de neclar ca de oriunde altundeva. Nu poți fi in toate locurile simultan, nu poti avea permanent o imagine de ansamblu. Te plimbi printre oameni si alegi cele mai interesante fete si situatii.

Atunci cand incadrezi automat pierzi o parte din ansamblu, arati doar o parte din ce se intampla.

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

Depinde foarte mult de protest, nu pot fi comparate toate intre ele. Sunt pe de o parte cele manipulate politic, unde multi nici nu știu pentru ce protestează, strigă doar “huo”, unde nivelul de informare e foarte mic, iar pe de altă parte sunt cele foarte bine documentate, cu revendicări clare si cu oameni realmente suparati, din motive clare.

"Hipsterul" care vrea sa salveze Rosia Montana nu poate fi comparat cu agitatorul-de-sobolan-mort (http://www.youtube.com/watch?v=-zQzsagnfhU) de la protestele anti-Basescu de vara trecuta.

La fel, pensionarul care a iesit in strada suparat de demiterea lui Arafat nu poate fi comparat cu tanarul din galeria unei echipe de fotbal care se bate cu jandarmii.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Fetele care nu se incadreaza in peisaj (un batran la un protest unde sunt aproape doar tineri etc.), modurile deosebite de a protesta, pancartele originale si, evident, orice bataie cu jandarmeria.

Din nou, depinde foarte mult de protest, e vorba mai mult de sentimentul momentului, nu de o lista prestabilita de lucruri.

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Ca sa fiu sigur ca am o imagine a mea despre ce se intampla si ca pastrez imaginile mele pentru viitor.

https://www.facebook.com/constantinb


Vlad Petri

1. Spune-mi cum te-ai apucat de asta si de ce te atrag astfel de manisfestatii?

Am inceput sa documentez protestele din România in ianuarie 2012. Atunci, in una din primele zile, am ajuns in Piata Universitatii, aveam camera la mine si am inceput sa filmez situatii pe care le observam in jurul meu.

Am luat interviuri, am observat desfasurarea generala a evenimentelor si am postat zilnic in mediul online cate un film de la faţa locului. Ceea ce ma interesează la astfel de manifestaţii e faptul ca oamenii ies in stradă, vorbesc intre ei, se organizeaza in grupuri, de multe ori constituite ad-hoc.

Pe langa interesul de a documenta ce se intampla (de a "produce" dovezi, a contribui la o arhiva vizuala a acestei perioade din Romania), spiritul de comunitate, de participare la un "ceva" comun e ceea ce ma atrage cu adevarat la proteste.

2. Cum vezi tu oamenii de la protestele din ultimele zile, cum i-ai descrie?

Cred ca asistam la primul mare protest pornit din social media in Romania, protest inspirat de alte miscari similare din Europa de Vest, Orient sau America de Nord.

E o generatie pe care nu ma asteptam sa o vad in strada si sa o vad atat de hotarata in demersul de a schimba lucruri in Romania, la modul cel mai concret.

Sunt oameni tineri, informati, pregatiti sa-si asume riscuri si sa-si recastige drepturile. Sunt oameni care nu accepta lideri si-si doresc o forma de origanizare pe orizontala.

3. Care sunt detaliile care-ti capteaza atentia si care-ti sar in evidenta?

Ma atrag lucrurile noi. Imi place sa vad ca se intampla ceva diferit in fiecare zi. Uneori recunosc ca am o atracţie fata de "spectacular", insa altadata ma interesează lucrurile aparent marunte, nu foarte semnificative pentru un moment anume, dar care pot explica situatia in linii generale, la o privire mai atenta. Imi place energia strazii si oamenii si e obligatoriu sa ma identific intr-un fel sau altul cu ce se intampla in fata camerei.

4. Pastrezi un unghi obiectiv sau te "aliezi" protestatarilor?

Eu nu cred in jurnalism "obiectiv". In momentul in care apesi butonul "REC" sau declansatorul aparatului de fotografiat iei o decizie.

Felul si locul in care te plasezi fata de un subiect anume, compozitia pe care o alegi, modul in care legi cadrele la montaj, importanta pe care o dai unei situatii in detrimentul alteia sunt lucruri care conteaza si tin de deciziile autorului (autorilor). Jay Ruby, un antropolog american, spunea ca ar trebui sa ne indepartam de pricipiul pozitivist pe baza caruia in jurul nostru exista un sens secret al vietii pe care trebui sa-l desoperim si sa-l aratam si sa acceptam faptul ca sensul il dam noi, ca noi construim lumea din jur (prin prezenta noastra). Pentru mine, mutarea dinspre obiectiv spre subiectiv e clara, desi in ceea ce fac incerc sa arat lucurile din ambele directii si sa las prejudecatile deoparte. Si da, ma solidarizez cu protestatarii din Piata Universitatii.

5. Din ce clipuri ai realizat pana acum de la Rosia Montana, care crezi ca e reprezentativ pentru atmosfera de pe strazi?

Fiecare din ele reprezinta atmosfera unei zi anume si firul evenimentelor asa cum l-am perceput eu. Cred ca impreuna construiesc o imagine generala a protestului public din toamna lui 2013.

*Vlad Petri se identifica prin filmele pe care le face. Intai este documentarist si dupa aia fotograf, asa ca am schimbat putin intrebarile.


Stelian Pavalache

1. De cat timp practici fotografia?

De 15 ani.

2. Cum se vad protestele prin lentila obiectivului?

Ca fotograf "in imagini", ca om "o mare minune frumoasa".

3. Cum ai descrie oamenii pe care-i vezi prezenti la proteste?

Tineri, puternici si cu pofta de viata ...o viata frumoasa.

4. Ce detalii iti capteaza atentia?

Destul de multe (zic eu), se vad in imagini e simplu. Ce e personal ramane personal.

5. De ce ai ales sa vii sa faci poze?

Simplu, pentru ca se intampla lucruri importante.

https://www.facebook.com/stelian.pavalache





2 comentarii vrei sa comentezi?

Interviuri cu fotografii care au documentat protestele Rosia Montana -cum se simt aceste miscari prin lentila obiectivului
alex
#1 -

plata pentru antene

felicitari!
toata presa de mare impact a minimalizat dimensiunile protestelor.
s-a vazut calr ca sunt toti aserviti intereselor straine de interesul national!

Interviuri cu fotografii care au documentat protestele Rosia Montana -cum se simt aceste miscari prin lentila obiectivului
gina
#2 -

infuzia de VIATA care a scos Romania din coma

Pe 6 septembrie a.c. am primit un mesaj de la fiul meu. Ceata. Simteam revolta unui OM MATUR...l-am sunat sa inteleg. Mi-a explicat ce se intampla. Am "rasfoit" presa scrisa, vorbita, vazuta... NIMIC despre ADEVAR...am dat, pe internet, de NASU TV,am zapacit calculatorul pana m-am lamurit... A venit 8 SEPTEMBRIE!!! ziua cand media romaneasca s-a autodesfiintat, ziua cand eu si multi asemenea mie AM INVIAT! Nu mai conteaza problemele cotidiene, nu mai conteaza nimic altceva... STIU ca,in sfarsit, MINTILE LUMINATE ALE POSESORILOR DE " SAPTE ANI DE-ACASA" SE IMPLICA. Restul e doar o chestiune de timp. TOT RESPECTUL, DRAGII MEI!!!

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera