Interviul saptamanii - Simona Popescu

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+


Simona Popescu este unul dintre cei mai importanti poeti contemporani din Romania. Pentru ca ii place si apara poezia, tocmai a scos un volum numit "Lucrari in verde" o pledoarie poetica despre...poezie. Idealizeaza foarte mult Bucurestiul si spune ca orasul trebuie sa il descoperi singur, daca vrei sa fie al tau. Nu-i plac fake-urile si ar vrea o miscare reala de underground.

Cand ai venit pentru prima data in Bucuresti si ce ti-a ramas in minte de atunci?

La 18 ani, cind am venit la facultate (de Litere, dar atunci ii zicea Filologie). Am copilarit in Codlea, un orasel interesant pe atunci, ca eram amestecati români, unguri si sasi, fiecare cu ale lui. Liceul l-am facut la Brasov.

Inainte sa vin in Bucuresti eram destul de antibucuresteana, ca mai toti ardelenii. Bucurestenii erau, in mitologia noastra demonizatoare, niste creaturi enervante, sporovaitoare, fandosite la modul rizibil si arogante (cam asa erau “exemplarele” care veneau sa schieze la Brasov, iarna).

Orasul mi-a placut de la bun inceput. Era ceva... mobilizator in aer, nu stiu cum sa spun. Dar mai ales mi-au placut oamenii. Zapaciti, haotici, simpatici, deschisi, vorbind mult (ce usurare pe mine care taceam de stingeam si ma simteam mereu vinovata din cauza asta – nu se supara nimeni aici ca nu vorbesc, nici nu era loc, se calcau unii pe altii peste... vorbe – mai tirziu m-am molipsit si eu !). Mi s-a parut Bucurestiul mare si destul de frumos.

Nu ma invirteam decit in centru (o vreme am stat la caminele de la Drept, apoi in Grozavesti, dar metroul ma ducea direct la Universitate). Poate ca totul era atit de frumos-spatios si pentru ca nu purtam – desi era cazul ! – ochelari. Nu-i purtam, desi mi s-a intimplat foarte des sa ma ratacesc sau sa ma uit lung dupa niste baieti misto care erau, majoritatea, cind ma apropiam de ei, de fapt niste fete tunse mai scurt.

In 1983, cind am aterizat in capitala, mergeam pe la terase faine, la Dunarea, la Lido, la Arhitectura. Apoi, dupa numai un an,   la Arhitectura s-au schimbat mesele cu unele inalte, s-au luat scaunele, dupa inca un an nu mai puteai sa te duci acolo daca erai de la alta facultate (dar nici nu mai aveam chef !), in baruri era tare trist, totul se inchidea la 10, cafeaua a devenit nechezol, Pepsi-Cola a fost inlcuit cu o imitatie, Quick-Cola si tot asa.

In tot acest timp, miopia mea se intetea. Tot nu mi-am pus ochelari. Era mai suportabil (cel putin vizual) pentru mine decit pentru un nemiop, cred, sa traiesc ultimii ani de comunism. Altfel, noroc cu prietenii, noroc cu cartile, noroc cu simtul umorului, noroc cu un baiat foarte luminos pe care l-am cunoscut (si cu care, mai apoi, m-am si maritat). Oricum, era  mai bine pe atunci decit oriunde in alta parte in tara. Poate in Timisoara sa fi mai interesant.


Ti-a fost greu sa te adaptezi?

M-am simtit de la bun inceput ca pestele in apa in Bucuresti. Am avut norocul s-o cunosc din prima zi pe Felicia, colega mea de camera la camin, o sibianca tare desteapta, superhaioasa. Eram tot timpul umbra ei.

Citeam si rideam si mergeam razna. In jurul ei era intotdeauna o comunitate de gura-casca. Pur si simplu radia, ii facea pe toti sa rida, era fain, ca la un Seinfeld pe gratis, in care ea juca toate rolurile.

E si azi prietena mea cea mai buna. Un regizor (Tudor Chirila) a facut acum un an un filmulet de citeva minute despre Bucuresti cu ea. Au filmat la 6 dimineata in pasajul Universitatii. Feli ducea in brate un bostan urias, auriu, il muta de colo-colo si facea improvizatii jazzistice pe cintecul cu Nea Anton cu care mi-a impuiat capul toata studentia (ceva cu Nea Anton da de-un pom, bea un rom, kestii cvasisuprarealiste). Intr-un fel, bostanul ala era inima Bucurestiului. Ardeleanca asta desteapta cunoaste bine de tot inima Bucurestiului!

 
Pe unde iti place sa te plimbi? Unde si cu cine iti place sa iesi?

Imi place sa fiu acolo unde se intimpla lucruri interesante, unde vin oamenii faini, imi place, uneori, la teatru (ma duc numai si numai pentru cite un regizor), de curind am descoperit Centrul de Dans Contemporan de la T.N.B., ma duc adesea la expozitiile de la Galeria Noua (dar si la altele), ma intereseaza ce se mai intimpla la MNAC (desi e cam departe), citeodata mai sint chestii chiar la Facultatea de Litere.

Imi place sa palavragesc, sa dansez si sa ma intilnesc cu prietenii mei din studentie (dar s-a cam spart gasca), sa stau de vorba cu unii dintre studentii mei, cu prieteni mai tineri, de pilda cu cei cu care am pornit un roman colectiv, Rubik (tragem nadejde sa apara anul asta). Totul a plecat de la un personaj real, de la doamna care, in timp ce coase goblene, te duce in sus cu liftul spre Laptaria lui Enache, spre Motoare, si apoi te si coboara.

Imi place si sa ies cu fetita mea in Parcul Ioanid. Stau pe banca si privesc. Nu trebuie sa vorbesc cu nimeni, daca nu vreau. Sau pot sa ascult conversatiile “familiei de parc”. De sapte ani ne tot intilnim, mame, tati, copii, catei, unii cresc, altii imbatrinesc, cateii napirlesc.

Parcul e o lume fascinanta. Sint adolescentii care stau pe banci si se saruta in nestire, cei care trec pe alei, cei care citesc, sint grupurile de tineri, sint liceeni cool care vorbesc in engleza, sint baieti stupizi care injura cu fetele linga ei, sint intelectualii de diferite feluri, sint badaranii, sint batrinele doamne care vorbesc cu nepotii in franceza etc.

Esti ca intr-o familie mare, in aer liber. Casa e verde, frunzoasa si ierboasa. Acolo am citit multe carti, imi vin idei din aer (ca-i un aer interesant sonorizat, plin de rumoare stratificata si, adesea, parfumat, de la pomii infloriti, de la tei, de la iarba, de la nisipul incins) despre viitoare carti. Uneori ma simt, privind la toate astea, ca in copilarie, foarte fericita, fara nici un motiv.


Ce nu-ti place la Bucuresti?

Eu idealizez foarte mult Bucurestiul si, din cauza asta, sint tare dezamagita cind trec prin locuri care in mintea mea erau frumoase si le vad intr-o stare avansata de decrepitudine. Zona Garii de Nord mi se pare deprimanta, Gara Basarab. Aproape la fel de deprimante ca si magazinele astea mari, Carrefour, Orhideea, desi din motive radical diferite. Bucurestiul e un oras care are un ritm al lui. Nu-mi plac zonele moarte. Dar asta e valabil pentru orice oras.

Ar mai fi ceva. Nu-mi place de un ciine negru de pe strada mea. Mereu e pus pe fapte muscacioase si trebuie sa ma prefac ca-l simpatizez, vorbesc cu el, kestii din astea. De fapt, cred ca el isi da seama ca mi-e frica si ca vreau sa-l duc de nas si ma joaca cum vrea el. Ma enerveaza ciinele asta. Facem, adesea, un schimb parsiv de priviri. Sint convinsa ca, odata si-odata, tot o sa ma muste. Asta e. Stiu cum e!

 
Daca ar fi sa realizezi un proiect/activitate despre Bucuresti in Bucuresti, ce ar fi?

As regindi Grozavestiul! Ca un spatiu complet alternativ. As activa mai mult zona studenteasca. Studentii mi se par prea inerti, plictisiti, nu vine mai nimic trepidant din zona lor – daca se simte ceva miscare, ea vine mai mult dinspre liceeni.

As inventa mai multe sarbatori, pe cartiere, ca la Berlin. Cartierele sint, la noi, complet moarte cultural. Totul se petrece in centru. Nu-i bine. Ar trebui sa se dezvolte o miscare tare de underground, undeva mai pe la margine, ceva de-adevaratelea, nu fake-uri fitoase. Catacombalul nu e destul utilizat la noi. Pacat. Are o energie expresiva care ar putea stimula. Ce sa zic? As avea tot felul de idei.


Hai sa zicem ca ti-ai deschide un bar/club/librarie/cafenea… etc.
Unde si ce ar fi si cum ar arata?

Am vazut eu acum citiva ani o zona “alternativa” undeva in Slovenia si mi-a ramas gindul la ea. Studentii de la arte aveau un spatiu al lor. Cind am fost acolo, organizau un festival de concerte punk. Venisera tineri din toata Europa. Era un bar care arata ca o baraca de lemn.

Inauntru totul era improvizat, obiecte din diferite epoci, fara valoare, nu semana un scaun cu altul, un fotoliu cu altul, totul era superCAMP (vezi "Notes on Camp" de Susan Sontag). Interiorul se prelungea firesc in afara (daca aveai chef, puteai sa iesi si pe fereastra).

Foarte aproape era o casa, un fel de camin, de sediu al studentilor, cu birouri, ateliere, camere de depozitare, poate si de locuit. Ferestrele aveau obloane de lemn, vopsite si pe o parte si pe alta cu culori puternice. Erau ca niste tablouri pe o fatada.

Genul asta de locatii exista si in Berlin, in locurile frecventate de tineri. Pai cam asa mi-ar placea sa fie. O zona camp, cu oameni adevarati, nu cu maimutareli, o zona de intilnire a creativilor de toate felurile si de toate virstele.


Cum vede un scriitor Bucurestiul? Te inspira?

Mie mi-e foarte dor acum sa stau sa dorm pe iarba. N-am mai vazut de 20 de ani, cred, un gindac de mai sau de iunie, nici bondar n-am vazut de vreo 10 ani. Mai ales cind ne vin prietenii din strainatate, ne ducem la munte, facem foc in padure, linga apa, ei se uimesc ca la noi inca se mai poate.

As vrea sa am o casuta mica de lemn, ca alea pentru fin, de la Moeciu, sa vad dealuri si munti si mult cer de jur imprejur, indiferent daca te uiti in sus sau in jos, ca la Poiana Marului. Si-acolo, pe virf de deal, ar fi foarte fain sa te apuce nostalgia dupa Bucuresti. Intr-un astfel de loc as scrie, poate, o carte despre Bucurestiul din capul meu. Despre oamenii lui.


Care sunt primele cinci cuvinte la care te gandesti cand auzi ”Bucuresti”?

Acum, pe loc: Micul Berlin (si nu Micul Paris !), strada Jules Michelet, Obor,  Madame (doamna Ioanesi),  Facultatea de Litere. Daca intrebarea imi va fi pusa peste 10 minute, cuvintele vor fi altele…


Daca vin la tine studenti din anul 1 aflati pentru prima oara in Bucuresti si te intreaba pe unde sa mearga si ce sa vada, unde i-ai trimite? 

Bucurestiul e un oras pe care trebuie sa-l descoperi singur, daca vrei sa fie… al tau!




11 comentarii vrei sa comentezi?

Interviul saptamanii - Simona Popescu
Bogdan radu
#1 -

despre ardeal, Simona si bucurestenii

Nu am citit opera Simonei Popescu , dar o sa o caut. Vroiam sa ii comentez insa interviul. Sunt acele ganduri care il au toti cei care iubesc bucurestiul venind de afara. sunt ardelean, dar nascut in bucuresti. Crescut la Oradea si invatat cu Bucurestiul de la 7 ani il simt pe acesta din urma organic, dar ca o excrescenta suparatoare. Mi-este scarba de Bucuresti in aceeasi masura in care il iubesc. Fiind aici... il cunosc. Ardelenilor li se pare de bon-ton sa urasca bucurestenii si tot ce este bucurestean. Urasti bucurestiul, esti ardelean adevarat. Dar lumea de acolo care gandeste asa este snoaba, este noua categorie de carieristi parveniti ca bucuresteni. Il iubesc apoi pentru ca fiind veniti de afara vin cu bani...si libertate...si cu aere si catsiga. Din momentul in care bucurestiul incepe sa iti arate cluburi de noapte, baruri, restaurante si firme care te platesc bine... deja se schimba totul... Nimeni nu se mai intoarce in locul de unde a plecat. E prea bine aici, prea cald... Nu mi-e frica de ei ca iau slujbele, aberatie auzita de curand la altcineva... Pur si simplu nu inteleg de ce nu isi fac micul lor Bucuresti acolo de unde sunt. Personal... dati-mi salariul jumate si ma mut la Brasov...sau Oradea... sau Cluj... Problema este la un alt nivel si care sper sa il inteleaga ceilalati.
pe de alta parte sa nu considere d-soara Popescu ca m-am luat de ea direct si personal. repet: as vrea sa ii citesc opera si o sa o caut. M-am legat doar de o particica din interviu. atat. Sper sa nu se fi suparat nimeni. mesajul final ar fi cam acesta: Daca ati considerat vreodata ca un loc e mai bun ca cel in care locuiti... mergeti la voi acasa si incercati sa faceti tot ce v-a placut acolo... Si or sa va ajute si altii...

Interviul saptamanii - Simona Popescu
viorica
#2 -

New comment

foarte fain interviul...mi-a adus aminte de facultate...bravo cristina!

Interviul saptamanii - Simona Popescu
Beatrice
#3 -

Comentariu nou

Bogdan, cei care fac facultatea in Bucuresti sunt oricum ca nascuti acolo.

Interviul saptamanii - Simona Popescu
Bogdan radu
#4 -

Nu sunt mereu convins de asta

Buna, nu sunt foarte cinvins de ceea ce spui pentru ca asta s eintampla numai cu unii... Oricum convingerea mea ferma, de om nascut aici, ca pot sa fac s aimi fie bine oriunde... dar nu singur... si cred ca ma voi muta la un moment dat....

Interviul saptamanii - Simona Popescu
miha
#5 -

Comentariu nou

o ador pe simona popescu e modelul meu in viata asa as vrea sa fiu si eu

Interviul saptamanii - Simona Popescu
peagu
#6 -

comentariu

Interviul saptamanii - Simona Popescu
peagu
#7 -

Comentariu nou

Am citit articolul d/nei Simona Popescu, este extraordinar. Mă numesc Adelina Rădilă şi sunt o fostă studentă a d-nei Simona P. Ce vreau sa vă spun este faptul că n-am suportat niciodată poezia lui Bacovia, dar după un curs ce l-am avut în anul al II-lea acum îl iubesc,îi ador poezia. Pentru acest lucru vă mulţumesc d-na profesoară.

Interviul saptamanii - Simona Popescu
ucu
#8 -

Comentariu nou

de ce nu ne spune doamna simona cit de complexata e in realitate,cit de plicticoasa si de tocilara a fost toata viata ei,cit de mult se straduieste sa para cool,desi habar nu are ce inseamna cu adevarat asta,cit de mult uraste oamenii citeodata in mare taina,cit de mult a mintit in cartea despre gellu naum(asta e poet important),dind de inteles ca naum a avut o relatie speciala cu ea. cind naum spunea acolo ceva de genul ca ea ar fi facut aceasta carte mai mult a ei decit a lui se referea la faptul ca nu se regaseste el insusi acolo,era o carte despre simona insasi(sa vaza lumea cine e ea,iata cit o iubeste naum etc). felicia are intr-adevar umorul, inteligenta si talentul pe care nu le-a niciodata simona popescu,insa ,din pacate pt. ea ,pe cit e de haioasa pe atit de deprimanata a devenit. n-a facut toata viata altceva decit sa-si iroseasca stupid si penibil calitatile hoinarind prin bucurestiul asta de doi lei pe care il tot laudati atita ca niste provinciali jalnici ce sunteti. daca domnul ardelean de mai sus n-a vrut sa supere pe nimeni,eu chiar am vrut pt. ca ma plictiseste atita politete tematoare si ipocrita.

Interviul saptamanii - Simona Popescu
alina nicolae
#9 -

Comentariu nou

domne, nu stiu cat este de plictisitoare si de falsa simona popescu, nu o cunosc personal, nu am fost studenta sa, nu ma numar printre apropiati sau cunoscuti, insa i-am citit cateva carti, cateva poezii, cateva articole...mie mi s-a parut interesanta, nici nu m-a plictisit si nici nu mi-a dat impresia ca este cumva anume doar de dragul altora. datorita ei, am facut cunostinta cu gombrovicz, care mi-a placut mult. eu am vazut-o tot timpul in miscare, intr-o continua transformare. mi s-a parut autentica si sincera atat cat poate un poet sa fie.

Interviul saptamanii - Simona Popescu
Dii
#10 -

Comentariu nou

Ma mira faptul ca mai sus ... s-a spus ceva despre Simona P. cum ca a fost plictisitoare si tocilara ...in cartea dansei " Lucrari in verde" am putut vedea , ce nu vad in muuulte carti , originalitate, idei fixe , vorbe cu mult bun gust , inteles pe masura si putine limbi straine pe care ar trebui sa le avem cu totii la baza , pentru mine Simona P. este o fiinta minunata ,inzestrata cu harul de a pune pe foaie niste cuvinte foarte aprecitate de mine. :)

Interviul saptamanii - Simona Popescu
VLAD
#11 -

Codlea...Bucuresti...Berlin

Am citit toate comentariile.
De multe ori,vreau sa spun ceva,si amutesc...
Sa compari Bucurestiul cu Berlinul....
Am locuit pe Kurfürstendamm,artera principala a Berlinului
care dadea in mai toate localurile deochiate si..."ochiate" de ce nu, ale Berlinului.
Boema berlineza-mi era mediul in care poate,nu mi-as fi dorit
sa traiesc decat in concurenta cu..boema pariziana atat de bine
descrisa de Puccini, in Boema.
Iar daca m-as fi putut reincarna la varsta potrivita,as fi optat pentru Viena,si galeriile de arta in care,intr-una din ele,preafrumoasa diva a Vienei,Anna Mahler,era amfitrioana.Chiar daca tatal ei,Gustav Mahler,o innobilase
pe vecie cu blazonul fam.sale, Anna era Anna Mahler,sculptorita
si diva iubita de toata elita artistica a Vienei.
Bucuresti ?
Nu vi se pare oare o anexa a Istambulului ? cum indrazneste cineva sa compare Bucurestiul cu Berlinul, atat timp cat vedem imbecilizarea tineretului bucurestean cu manelism ?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera