Interviu: Stefania Mihalache, scriitoare

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

A doua carte a Stefaniei Mihalache (in pregatire la Editura Cartea Romaneasca), Poemele secretarei, ne-a deschis apetitul pentru un interviu cu autoarea. Asa ca, dupa cateva telefoane si mailuri, am plecat sa-i facem o vizita. Dupa o excursie lunga cu ratb-ul pe strazi ninse si printre soferi nervosi, am ajuns la Stefania acasa, dar nu ne-am asezat sa vorbim pana n-am facut cunostinta si cu Gonzalo, motanul familiei.

est-falia 2 5

Stefania Mihalache, 32 de ani, nascuta in Brasov, emigrata la Bucuresti. A urmat cursurile Facultatii de Litere din Brasov, apoi a urmat un masterat de Gender Studies la Central European University, Budapesta. A debutat in volumul colectiv Junii 03, Antologia tinerilor prozatori brasoveni, iar in 2004 a publicat romanul Est-falia, la Editura Paralela 45. Romanul a fost nominalizat la Marile Premii Prometheus, editia a IV-a, categoria Opera Prima. In 2008, un fragment din Est-falia a fost tradus si publicat in numarul special dedicat literaturii romane al revistei poloneze Lampa, numar aparut cu sprijinul Institutului Cultural Roman. A colaborat cu eseuri si cu cronici de carte in Vatra, Observator Cultural, iar in prezent colaboreaza la TimeOut, la Dilemateca si Noua literatura. De curand a terminat al doilea roman, Poemele secretarei, in curs de aparitie la Editura Cartea Romaneasca.


Ai facut Litere la Brasov, un master de Gender Studies la CEU, apoi cariera si doctorat la Bucuresti. Cum s-a conturat acest traseu? De ce Gender Studies si de ce la CEU, de pilda?

Am ales Gender Studies pentru ca imi doream sa studiez in strainatate iar acesta era singurul program de la CEU unde se putea studia literatura. Nu am plecat ca o feminista si nici nu m-am intors ca una, dar am cunoscut oameni, directii si idei care mi-au lasat senzatia unui alt fel de a face studii academice, fara sa-mi lase nici constiinta de gen "in intuneric". In plus, era prima mea plecare indelungata de-acasa, primul contact cu un mediu cosmopolit si a fost o experienta fascinanta. Mai mult, era pe vremea cind CEU inca mai acorda burse consistente...

Ai scris Est-falia in perioada studiilor la CEU sau imediat dupa, nu? Fiindca intoarcerea in tara e surprinsa in nuante destul de tari - sau poate am rezonat eu intr-un mod special la ele.

Da, a fost o perioada ciudata, m-am intors in Brasov, m-am mutat din casa alor mei, stateam undeva cu chirie, intr-un cartier muncitoresc, si am inceput sa lucrez la un liceu unde am petrecut aproape doi ani. Apoi am venit la Bucuresti si am incercat sa intru din nou in invatamint, dar am fost repartizata la un liceu industrial unde am mers aproape o saptamina, pina sa apuc sa intru in clasa; cind i-am auzit pe toti profii din catedra spunind ca e o clasa groaznica, m-am speriat si am plecat. Apoi am lucrat ca secretara intr-o editura mica, apoi   m-am intors la Brasov si am fost un fel de editor intr-un ONG, apoi ca scenarist la Media Pro.

Noul tau roman, Poemele secretarei, are o tema care mie mi se pare de mare actualitate in România - felul in care se alieneaza, sa zicem, un angajat intr-o firma -, dar sint curioasa de ce-ai ales-o tu si din ce te-ai inspirat.

Romanul are radacini personale destul de adinci. Punctul de pornire se datoreaza unora dintre experientele mele de dupa iesirea din invatamint. In principiu, ce-am vrut neaparat sa reconstruiesc n-au fost neaparat faptele, ci mai degraba atmosfera de birou, cu lucrurile foarte marunte care pot sa-ti atace echilibrul intr-un mod foarte perfid. Siciielile mici pe care nici nu le vezi la inceput si care incep sa sape. Nu vreau sa sune ca o lipsa de modestie, dar am avut un sentiment de pionierat scriind acest roman, pentru ca n-am avut deloc senzatia ca simte multa lume aceste lucruri, cel putin dintre cei cu care am vorbit eu. E genul de alienare si nemultumire si macinare in gol la care se ajunge in societatile mai dezvoltate, dupa multi ani, iar la noi exista inca un heirupism - sa lucrezi intr-o multinationala e tot ce-si poate dori un om. Majoritatea se considera norocosi ca ajung acolo si au senzatia ca de-acolo incepe viata, implinirea si respectul de sine. In sensul asta mi s-a parut ca eram intr-un soi de pionierat afectiv - aveam o sensibilitate incompatibila cu mediul, pe care n-o percepeam si la altii in acelasi grad in care ma afecta pe mine. 

Ai scris romanul in timp ce lucrai in mediul asta sau dupa ce ai plecat din el?

L-am inceput in timp ce lucram acolo, dar am scris cea mai mare parte dupa.

Eu ma refeream si la un alt fel de pionierat, la faptul ca, desi "yuppie-zarea" e un fenomen activ in România, eu una n-am citit prea multe carti românesti pe tema asta. In Vest s-a consumat si fenomenul, s-au si scris carti, dar aici inca nu e explorat fictional.

S-ar putea ca o explicatie sa fie faptul ca majoritatea celor care ajung realmente in centrul acestui sistem nu prea sint scriitori. Scriitorii stiu ceva despre el, poate nu foarte lamurit, si, spre deosebire de mine, stiu mai bine cum sa se fereasca. Intre timp sper c-am invatat si eu.

E o carte scrisa pentru oamenii din cubicals sau pentru cei din afara sistemului corporate? Nu zic ce-ai vrea sa schimbe, caci poate e prea mult spus, dar la ce reactii te astepti?

Aici poate ca e un paradox: desi am zis ca majoritatea celor ajunsi in sistem sint incintati ca sint pe genul asta de val, pe de alta parte sper la niste reactii de identificare. Cred ca e si o carte pentru literati, pentru ca personajul meu are veleitati literare - e construit pe o sfisiere intre dorintele de realizare literara si mediul in care ajunge.

 6 4

Te astepti atunci ca oamenii din cubicles s-o citeasca si sa zica, "bai, asa e, trebuie sa ma eliberez"?

Poate nu chiar asa, ca suna cumva a misionarism si eu n-am gindit-o in felul asta. E un aspect, dar am senzatia ca si celalalt e important, cel legat de tristetea scriitorului care ajunge intr-un mediu opresiv. Cu toate ca am spus ca scriitorii par sa stie sa se fereasca de astfel de medii, lucruri dintr-astea opresive din punct de vedere profesional si uman cred ca li s-au intimplat multor scriitori. Lucrurile astea comporta grade: exista marea multinationala, care ne sperie pe toti, dar, coborind, exista si altfel de locuri cu diferitele lor forme de opresiune, mai ales cele cu diferite pretentii de profesionalizare - care nu sint intotdeauna indreptatite fata de ce produce sau ar trebui sa produca locul acela.

Cum te simti in Bucuresti - cu si fara job? Care iti place mai mult, Bucurestiul in care ai de mers la munca sau cel pe care il traiesti in timpul liber, stind acasa?

Cum mi se pare Bucurestiul de la job e destul de clar pentru cine o sa-mi citeasca romanul. Fara job as fi tentata sa spun ca e ceva boem, dar in acelasi timp n-am deloc idee care e the next step. Am senzatia ca pina acum am parcurs niste drumuri pe o spirala si ca puteam sa vad ce urmeaza; acum am senzatia ca nu mai pot sa vad, fiindca am consumat destule experiente, de diverse feluri, si mi-am si facut o multime de scenarii mentale - si scriptice! - legate de ele incit nu-mi mai dau seama care e urmatoarea combinatie. Dar sigur va fi o combinatie, si nu vreo chestie pura in sine si croita special ca sa ma simt eu bine in ea.  Stiu doar ca nu mai vreau anumite lucruri pe care le-am experimentat deja.

E foarte usor sa urasti Bucurestiul, dar sint si lucruri care-ti plac in el?

Da, sint, si oricum nu m-as mai muta acum intr-un oras de provincie. Din pacate insa - am auzit multi oameni spunind asta - lumea care vine aici vine sa lucreze, nu sa traiasca. Iar daca ar fi sa plece de-aici ar pleca in alta tara, nu in alt oras din România. Pe mine ma intereseaza viata culturala din orasul asta, am cunoscut oameni foarte misto in lumile care ma intereseaza pe mine, literatura si teatrul, si chiar si experienta de la Media Pro cu scenariile n-a fost nici pe departe una rea. De fapt, a fost chiar una foarte buna, am cunoscut oameni foarte interesanti acolo si m-a ajutat si la scris, desi n-as fi banuit. Multa lume spune ca e o mare diferenta intre cele doua, fiindca scrisul acela la comanda, tematizat intr-un anume fel si normat de alt fel de reguli nu e literar si deranjeaza scrisul literar, dar dupa ce am inceput sa scriu in paralel si romanul, si scenariile, mi-am descoperit puterea de a discerne intre registre. In plus, din scrisul de scenarii am invatat multe despre cum se dramatizeaza o poveste, cum se construieste un personaj si cum se ajunge la un fel de impact. Pentru ca eu inainte am scris poezie si nu m-am gindit niciodata „care-i povestea? ce vreau sa spun?”. Nu e vorba despre a invata cum sa scrii o porcarie ca sa se vinda, ci despre cum sa faci ca povestile tale sa intereseze mai multi oameni, fiindca atunci cind scrii scenarii te interesezi de receptor ceva mai mult decit sintem noi obisnuiti s-o facem in literatura. E un marketing pozitiv, putem sa spunem asa.

Pe unde mai iesi in oras? Ai locuri preferate in care maninci?

Ultimele mele iesiri au fost cu fetele cu care lucram la Media Pro; in ultima vreme am fost in cafeneaua Lente. Pe vremuri devenise un loc al nostru Putin din tot, un restaurant aflat aproape de Foisor, cind Media Pro inca avea birourile in zona - eu niciodata n-am avut un loc „al meu” si mi-ar fi placut sa am un asemenea „place of sitting”, in terminologia de scenarii, cum apar in toate sitcom-urile. De-atunci am fost delocalizata, iesim in zona Universitate-Romana; imi mai placea Grand Café Amsterdam, dar n-am mai fost de mult acolo. Mai mergeam in Que Pasa, pentru mult fum si atmosfera, dar in ultima vreme am iesit destul de rar, din cauze atit personale cit si de criza - faptul ca nu mai lucrez a facut mai complicata  socializarea. Eu de fapt mi-am dorit foarte mult sa stau acasa, a fost un fel de „proiect” - e ciudat cum mi se implinesc toate proiectele si fantasmele si, cind se implinesc, imi dau seama ca nici asta nu era fantasma perfecta si trebuie sa mai caut. Stind acasa te lasi cuprins cumva de inertie si de un alt fel de alienare - poate una mai buna decit cea de la job, una mai moale. Caut inca formula ideala, care sa-mi permita si flexibilitate, si viata sociala, si satisfactii profesionale si care sa nu sune asa rigid precum tocmai am descris-o.


Selectii din interviul realizat in numarul 31 (ianuarie) al revistei Noua literatura de Ana Chiritoiu si Gruia Dragomir. Interviul complet se gaseste in paginile revistei.

sigla



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera