Interviu: Robert Serban, poet, jurnalist si realizator de emisiune tv

Am obtinut cu greu o intrevedere cu Robert Serban in zilele targului de carte - prins intre standul editurii Brumar si intilniri cu prieteni din tara, ne-a acordat, spre spartul targului, vreo doua ore savuroase, pe care le-am petrecut, in lipsa unui loc mai linistit, la standul Minoritatilor Nationale (parasit, cam la orele 18.00 ale zilei de sambata, de ocupantii sai).

Printre indicatii cerute de cititori peripatetici si telefoane primite din douazeci in douazeci de minute, Robert Serban ne-a facut sa radem, dar si sa ne gandim serios la meseria de poet in Romania anilor 2007 si inainte de ei, posibil si dupa. Pe cand trambitele targului anuntau inchiderea, noi puneam la cale intregi strategii culturale, pe care a trebuit, insa, sa le abandonam. In urma noastra a ramas o discutie dintre cele mai joviale si trei cutii de bere, goale.    

Faci o multime de lucruri: esti poet, ai fost prof la Jurnalistica, redactor la ziar, esti realizator de emisiuni tv... E cultura un fel de business?

Daca as fi putut doar sa scriu, n-as mai fi facut nimic din toate astea. As fi stat acasa, as fi scris poezie si, in mod cert, romane, fiindca imi place sa povestesc. Dar n-am avut nici bunici bogati, nici matusi care sa-mi dea bani sau parinti care sa ma intretina. Iar cel mai aproape de meseria de scriitor e cea de jurnalist. Eu am facut Politehnica, cu toate ca taica-meu e jurnalist si scriitor, insa cind am dat eu la facultate, in '89, sa faci Jurnalistica insemna o chestie abracadabranta, sa te inscrii la "Stefan Gheorghiu" pe baza de dosar, sa te angajezi undeva, iar uzina sa te propuna la Fane Gheorghiu;

am vrut sa fac Filologia, insa maica-mea, care e profesoara de biologie, mi-a explicat omeneste si cu multa dragoste: n-o sa termini primul, ca nu prea-ti place sa inveti, ca sa ai sansa sa primesti repartitie la oras, o sa ajungi in Delta Dunarii sau la Satu Mare sau in Sighetul Marmatiei. Iar taica-meu mi-a spus: inginer a fost si Dostoievski, Rebreanu a fost ofiter, Buzura e medic, iar ca inginer ai toate sansele sa prinzi repartitie intr-un oras, sa stai linistit sa scrii.

Dupa prima sesiune din primul an de facultate am vrut sa ma las, pentru ca din cinci examene luasem doar unul (pina la urma le-am luat pe toate). Am vrut sa ma duc la Filologie si am vorbit cu profesorul Ungureanu - eu mergeam la cenaclu, eram un fel de vedeta acolo, am luat premii, publicam prin reviste - care mi-a zis: "vii la Filologie ca sa-ti dau o lista de 30 de carti, dintre care doar doua sa-ti faca placere sa le citesti; plus ca e posibil sa-ti inhibe tipul de creativitate pe care il ai". Pe undeva, avea dreptate.

La cenaclul "Pavel Dan", de la Casa Studentilor, unde mergeam atunci, mai erau Adrian Bodnaru, care era student la Mecanica, Tinu Pirvulescu, care acum e in State, student la Electrotehnica - apoi s-a dus la Filologie -, si filologii, care citeau in cenaclu si de care noi rideam, in timp ce-i executam, pentru ca, in cel mai bun caz, se oprisera cu lectura la... Fefeleaga lui Agirbiceanu.

Si scriau in stilul cronicarilor moldoveni. In anii '80, eu ii cunoscusem (am povestit cum, cind si unde in Cartea roz a comunismului, intr-un dialog cu Dan Lungu) si apoi ii citisem pe Mircea Cartarescu, pe Florin Iaru, Mircea Nedelciu, Serban Foarta, condusesem, la 13 ani, un cenaclu, cistigasem citeva concursuri "Tinere condeie", citeam presa literara pe care o cumpara tata - si cumpara toate revistele ce apareau in tara.

Aveam o siguranta cam infatuata. Revin. N-am renuntat la Poli, dar nici n-am practicat o clipa meseria de inginer, nu facea parte din... filmul meu. In anul V de facultate eram purtatorul de cuvint al Primariei din Timisoara. Noua luni am lucrat acolo, ca interfata dintre institutie si presa.

Insa cum primarul de atunci, Viorel Oancea, mi se parea a fi un om politic fara sansa - desi astazi e deputat -, am renuntat si am intrat in presa. Nu-i o mare afacere, ca m-ati intrebat, daca vrei sa nu-ti fie rusine de tine. Sau, mai exact, marea afacere e sa nu-ti fie rusine de ce si pentru ce scrii, mai ales cind faci presa.

Cum se impaca meseriile astea doua, de jurnalist si de scriitor?

Nu se impaca. In momentul in care am intrat in presa, o gramada de prieteni scriitori care facusera presa mi-au zis "Domne', stai cit se poate de putin, e mortal pentru un scriitor". Scriam zilnic mii de semne, apoi, cind aveam functii de conducere, citeam pagini dupa pagini, corectam, titram,  mai si rescriam textele unora pentru ca era mai simplu sa rescriu decit sa le dau inapoi sa le refaca - dupa toate astea, placerea si puterea de a mai face literatura erau minime. Eram ocupat de dimineata pina seara. Eu sint un ins care scrie greu.

N-am, cum au unii, disponibilitate continua. Pe de alta parte, nu aveam in afara presei alternativa sa fac ceva care sa nu-mi displaca. Am avut oferte sa fac politica. Oferte halucinante. Am avut, de exemplu, pozitie eligibila pe o lista de deputati, locul doi, ori sa ma duc pe fel de fel de functii, consilier local, judetean... Facind televiziune, eram cit de cit cunoscut in oras.

Dar nu am avut stomac pentru asa ceva. Eu am fost membru PAC; in '95, la 25 de ani, eram vicepresedinte supleant pe judet. Ma ocupam de latura culturala a partidului, care era un fel de mare cenaclu  care facea politica. Eu habar n-aveam de politica, dar eram dedicat cauzei si oamenilor din PAC. Vazindu-se cit sint de harnic si implicat am fost ales vicepresedinte. In momentul cind a pierdut PAC-ul am zis ca nu mai intru in politica niciodata si chiar nu am mai intrat.

Ca realizator de emisiune culturala, ce reactie ai avut cind au fost scoase emisiunile culturale din grila TVR, in aceasta toamna?

Am ramas interzis. Eu am avut oferte sa vin in Bucuresti ca realizator de emisiune si toti mi-au spus ca sint un prost pentru ca nu accept. Dar am avut o explicatie foarte logica: ti se baga in coaste sula rating-ului. Or, o stim prea bine, o emisiune culturala trebuie sa se aseze ca sa poata face rating.

Nu poate sa faca audienta de la o luna la alta, iti trebuie un timp destul de lung ca sa iti formezi publicul tau, sa il fidelizezi, sa stie ca existi. Si am refuzat pentru ca altfel ma trezeam ca... Pavel Susara, care a facut o emisiune despre arta plastica - pe care Pavel o stie cum putini o stiu in Romania, stie pictori obscuri, stie pictori mari, are acces in galerii, are acces in atelierele plasticienilor. Emisiunea a disparut dupa o jumatate de an.

O formula senzationala mi s-a parut cea a lui Ioan T. Morar. Am fost cumva invidios pe el si i-am si spus lucrul asta pentru ca mi-e prieten si l-am avut deseori invitat la A cincea roata. Am ramas mut cind am vazut ca o emisiune ca asta iese din grila. Emisiunea Marinei Constantinescu - avea si lucruri discutabile, mici hibe, in sensul ca, din punctul meu de vedere, Marina vorbea putin cam mult. Asta e o "deprindere" a multor moderatori: vorbesc mai mult decit invitatii lor.

Oamenii se uita la alalalt, pe tine te tot vad. Dar e o chestie pe care o poti rezolva foarte simplu cu moderatorul. Ii spui: "Nene, las-o mai moale!". Marina avea niste decoruri senzationale, era o bucurie a ochiului sa te uiti la ea. Era alb-negru, citeodata "juca" in sepia, avea o echipa buna, un arhitect care ii facea decorurile, pe care le schimba de la emisiune la emisiune.

Daca si pe aia o scoti dupa atita timp... Imi dau seama cit de intelept am fost raminind la o televiziune regionala, dar care se vede prin satelit, prin Digi tv. Am prieteni care ma vad din Portugalia, din Polonia, din Maroc. Emisiunea mea e un fel de vedeta a postului, pentru ca e simbata seara de la 9 la 10. Si duminica seara, in reluare, de la 10 jumate la 11 jumate. De o jumatate de an e si lunea dupa-masa in reluare.

Ai facut foarte multe interviuri. Ce urmaresti atunci cind faci un interviu? Cum iti alegi oamenii?

Emisiunile mele sint de valorizare a interlocutorului. Il chem acolo pe X pentru ca stiu cine e, pentru ca sint de parere ca trebuie puse luminile pe acel interlocutor, trebuie facut si mai vizibil decit este. Invitatii sint posibile modele pentru cei mai in virsta sau mai tineri.

Lumea buna, zic eu, e in cultura. Si cind spun cultura, nu ma refer doar la cei care fac literatura. Sint medici senzationali, avocati extraordinari. Nu chem invitatii sa-i toc, nu asta urmaresc. Sint alte emisiuni care asta fac si multe dintre ele o fac foarte bine.

Adica ii lasi pe ei sa vorbeasca.

Sa raspunda la intrebari. Am incercat, uneori, sa conduc dialogul si intr-o zona a intimitatii, a... privatului, si asta se vede in citeva interviuri din cartea mea, A cincea roata. Lumea are curiozitati de genul asta. I-au citit cartile, i-au vazut piesele sau tablourile, dar oare el e un om firesc, e ok, maninca, bea, iubeste? Cu Nora Iuga mi-au iesit niste emisiuni absolut extraordinare.

Cele mai bune marturisiri le scoti de la oamenii in virsta pentru ca nu mai au ce pierde, iar Nora Iuga e unul dintre ei. Nu mai pun nici un fel de cortina, nu se gindesc ca trebuie sa-si conserve imaginea, la ce o sa spuna publicul, electoratul, mama, tata. Nu mai au nici un fel de precautii. Cu altii e mai greu, mai ales cu cei tineri.

Daca ar fi sa gindim in absolut, ce personalitati ai chema in emisiune? Romani, straini, scriitori, ne-scriitori etc.        

L-as chema pe Llosa, pentru ca e scriitorul meu preferat. Era cit p-aci sa-l am invitat. A fost in Romania in urma cu doi ani si era foarte aproape sa ajunga si in Timisoara. Era totul aranjat, dar n-a fost sa fie, fir-ar sa fie! Mi se pare scriitorul profesionist desavirsit, care chiar si cind rateaza, o face intr-un mod senzational.

Dintre romani, sa fiu sincer, cam cu toti cu care am vrut sa stau de vorba am stat. Dintre cei care nu mai sint... Spun un nume mare, dar nu ca sa ma dau mare: Herodot. E una dintre personalitatile Antichitatii de la care, sint convins, s-ar putea afla o multime de informatii si s-ar putea "scoate" nenumarate secrete. In plus, din citite, pare un tip volubil.

De curind ai avut o lectura publica in Polonia. Cum a fost?

A fost foarte haios, am fost cu Radu Pavel Gheo, la invitatia Institutului Cultural Român de acolo, la invitatia lui Dorian Branea. Doru e timisorean, insa ne-a spus de la aeroport ca nu cumva sa credem ca asta a fost motivul pentru care ne-a chemat. "V-am chemat ca aveti valoare, nu ca sintem concitadini", ne-a anuntat, si nu era sa-l contrazicem.

Am aparut tradusi intr-o revista, Lampa, un fel de sora mai mare - ca tiraj - a Dilematecii (in sensul ca are un tiraj de 10.000 de exemplare), dar nu atit de frumoasa. Am aparut eu cu Gheo, eu cu poezie, el cu un text din Adio, adio patria mea..., si am avut doua lecturi, una in Varsovia, intr-o cafenea, Tarabuk, un fel de Carturesti, dar parca mai intima, apoi am mers la un tirg de carte din Cracovia, unde am citit.

Si cum a fost contactul cu cititorii polonezi?

Ok, au fost 25-30 de oameni la Varsovia si vreo 20 la Cracovia. Partea haioasa a fost ca textele care au aparut in polona sint din Cinema la mine-acasa si au fost citite chiar de o actrita foarte frumoasa, chiar aveam impresia ca sint intr-un cinema unde o actrita joaca rolul personajului feminin din poeziile mele.

Ma rog, pina la un punct... A fost interesant. Tipul care scoate revista e un degustator de vin, era foarte entuziasmat de noi si destul de baut. Sau poate ca de asta parea euforic... Nu sintem singurii care am aparut in polona, o sa mai fie si alti scriitori români din generatia care a debutat in ultimii 10-15 ani.

E un demers important pe care l-a facut Institutul Cultural Roman. Doru Barnea, si echipa lui, a facut posibile lucrurile astea - el a gasit fragmentele, le-a tradus, le-a ofertat catre aceasta revista. O sa apara inca trei numere in care vor fi  scriitori romani. Nu-i de colea!

Ai impresia ca se scrie mai multa poezie decit se citeste.

Bineinteles. Eu insumi primesc foarte multe carti de poezie si pe multe nici nu apuc sa le parcurg din lipsa de timp. Si am aceasta dorinta nebuna sa citesc si, cind prind cite o bursa, citesc in nestire. Am avut in vara o bursa de o luna de zile in Elvetia. Am avut in urma cu doi ani o bursa in Austria.

Am citit zi si noapte. Ma trezeam, pentru ca nu eram dependent de nimeni, nici de telefon, nici de emisiuni, nici de nimic, ma trezeam noaptea la 3 si citeam, ma culcam la 5, ma sculam 7. Se citeste putina poezie, imi pare rau sa o spun. Asta probabil si pentru ca ea nu e colata cu muzica, cu imagine, cu un tip de informatie media care sa o dinamizeze. Asta ar fi o mare sansa a ei.

Au mai existat citeva proiecte care au facut treaba asta, au amestecat poezia si cu alte media. In clubul Frame au fost citeva spectacole Back to Back, exista poezie citita pe CD-uri... etc.

Da, asta asa e, si eu am avut o sansa cu Cinema la mine-acasa, pentru ca, dincolo de faptul ca imi citesc textele si le-am inregistrat intr-un studio profesionist, unde mi-au filtrat vocea, au deparazitat-o etc., Ilie Stepan, auzind de proiectul asta, m-a intrebat daca nu vreau sa imi faca o coloana sonora la CD. Am crezut ca glumeste, pentru ca stiam ca el insusi are mult de lucru, are un proiect muzical la care lucreaza de ani de zile si care va fi gata in 2008.

CD-ul a iesit foarte fain, Ilie l-a lucrat foarte bine, nu a pus doar o cortina muzicala, ci pentru fiecare text a facut o melodie. Dar sint texte care nu au muzica, exista linii melodice care incep mai tirziu decit incep eu sa citesc, care se termina mai devreme decit textul. A stat o saptamina intreaga in studio pentru mine, pentru prietenia noastra, pentru placerea lui. A iesit un lucru foarte bun, altceva decit o biata citire.

Ce poeti romani sau straini iti plac?

Cu traducerile am o problema, sint suspicios, nu sint convins ca sint cele mai bune traduceri cu putinta. De obicei traducatorul inseala, trage spuza pe turta lui... literara, mai ales daca e scriitor. Cu toate astea, stiu destul de bine poezia de limba germana, fara sa stiu limba germana. Dar sotia mea o stie bine. Mergind des in spatiul german, in Elvetia, in Germania, in Austria, am fost interesat sa vad ce scriu autorii lor contemporani, ce texte le-au aparut in romaneste.

Imi pare rau, e o tristete, sint slabe, apoase. La fel stiam si despre poezia franceza, mi-a confirmat Constantin Vica, un foarte bun cititor de poezie, si mi-au confirmat si altii. E... subtirica. Poezia britanica e ok. Poezia italiana, cita am citit, pare fara snaga. Poezia sirba e foarte buna, poezia poloneza e foarte buna. Poezia rusa nu stiu cum e, dar ma voi interesa, poezia chineza e tare si la fel poezia care vine din Asia (nu ma refer la haiku, pentru ca e un gen la... limita, esentele tari se dau in doze mici).

Cine imi place dintre scriitorii romani? Imi plac Ioan Flora, Ioan Es Pop, {erban Foarta, Petre Stoica, Costel Stancu - care e un poet de virsta mea, ce traieste in Resita. E un poet absolut extraordinar, dar care are acest nefericit dezavantaj de a trai in provincia provinciei, este un poet de talia lui Ioan Es Pop.

Imi place Dan Mircea Cipariu, si nu pentru ca sint prieten cu el. Imi plac George Vulturescu, Andrei Dobos, Eugen Bunaru, Ion Muresan, Mazilescu, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, mai ales o carte care este destul de putin citita, se numeste Ultimele, e cartea scrisa de el pe patul mortii.

Avea cancer si in timp ce se stingea scria aceasta carte ravasitoare, care e cumva in contrapunct cu ceea ce a scris el. Imi place Nora Iuga, imi plac foarte mult Angela Marinescu, Lavinia Balulescu, Ofelia Prodan, Aida Hancer. Aida n-a publicat inca o carte, dar are poezii foarte frumoase cam prin toate revistele. Mai s`nt si altii, sa ma ierte ca nu i-am pomenit...

Tu ai luat foarte multe premii. Daca ar fi sa dai un premiu unui poet inca in viata, cui i l-ai da?

Lui Costel Stancu. La ora actuala cred ca e plutonier major la criminalistica, in Resita. E un poet absolut extrordinar. El a refuzat un premiu, premiul filialei din Timisoara a Uniunii Scriitorilor, nu imi mai amintesc motivul, stiu ca a fost un mic scandal.

Eu m-am enervat foarte tare pe el cu acel prilej - ne stiam din 1988 -, insa a facut-o si din fronda, si motivat. Dar era un premiu pe care il merita, ca dovada ca i s-a dat. El are nesansa sa stea in Resita si sa nu fie vizibil, sa nu poata pleca. In lumea literara trebuie sa fii prezent. Imi amintesc o chestie senzationala spusa de Nicolae Breban, om la care eu tin foarte mult din diferite motive, unul dintre ele e si pentru ca isi recunoaste megalomania.

E un scriitor care spune: "Da, stiu ca sint megaloman si megalomania m-a tinut in literatura si in viata". Jos palaria! Costel Stancu nu e prezent deloc. Eu mai merg pe la festivaluri literare, si ca mine foarte multi, inca ma pot misca. El, lucrind in politie, trebuie sa ceara aprobare si cind iese din oras... si, nevazindu-l lumea... L-as premia cu toate premile care exista pentru poezie.

Apopo de situatia lui, sa fii vizibil e o optiune sau o necesitate?

Cred ca e o necesitate. Traim intr-o epoca a vizibilitatii. Ca sa fortez putin, nu te vezi pe sticla, la tv, nu existi. |sta era un slogan valabil pentru oamenii politici, din nefericire incepe sa devina valabil si pentru oamenii din mediile culturale. Se intimpla si reversul, care pare mai... logic, adica dai un bum cultural si incepe presa sa fie interesata de tine.

Dar daca produsul tau nu e mediatizat, risti sa ramii o valoare de circuit inchis, fara public, fara fani, chiar fara bani. In momentul in care esti si bun si te si vezi, sansa ta de creator este mult mai mare. Atunci, din pacate, trebuie sa fii tot timpul in priza. Ca dovada ca in majoritatea contractelor pe care le fac scriitorii din strainatate cu editurile exista stipulat faptul ca trebuie sa merga la intilniri cu cititorii, la interviuri, trebuie sa se duca din oras in oras, sa aiba lecturi publice.

Sint obligati prin contract sa fie vizibili! Daca nu te vad cititorii si nu au o legatura cu tine,  una sentimentala si una vizuala, se pare ca nu se cumpara, se pare ca nu le pasa. Dar iata un caz... viceversa, uitati-va la rusoaica asta, Nina Berberova, a aparut oarecum din neant, nu de pe... sticla.

Poti opta sa stai retras, exemple sint mii. Tine si de structura fiecaruia, unii inchid ochii cind se aprind reflectoarele. Si asa ramin... Altii se uita-n camerele de filmat cu aceeasi dezinvoltura cu care se uita-n oglinda. 

Cum se face ca simti nevoia sa mai pleci cu cite o bursa de creatie? Nu e propice scrisului mediul cultural romanesc? Ai reusit sa scrii, in vara asta, in Elvetia? Ce ai scris? Cind mai publici?

Putini sint scriitorii romani care n-ar pleca cu o bursa literara in strainatate. Iesirile astea din decorul patriei fac foarte bine scrisului. Cel putin mie mi-au prins de minune, fiindca am avut parte de liniste si singuratate, de un timp doar al meu, in care am visat, am scris, am gatit, m-am plimbat, m-am uitat in tavan, am citit. Am o senzatie de libertate cind merg printr-un orasel si nu ma stie nimeni, nu ma opreste nimeni, nu-mi zbirniie mobilul.

Si mai e ceva: m-am putut adinci mai bine in limba romana intrucit in jurul meu se vorbea germana. Si, v-am spus, n-o cunosc, e ca o muzica. Am scris - nu cu mare spor - in Elvetia, am stat doar trei saptamini, dar mi-a fost bine. Citeva din poemele "elvetiene" au aparut in ultimele numere din Noua literatura.

Am mai scris doua articole pentru hebdomadarul din Thusis, localitatea unde am stat, un text despre cum mi-am petrecut armata (va face parte dintr-o antologie de... memorii "militare" realizata de Radu Paraschivescu) si un ciclu de poezii in care mi-am imaginat scurte dialoguri cu fiica mea, care acum are 10 luni.

Anul trecut te-am vazut pe scena la teatrul Odeon cind ai cistigat premiul revistei Observator cultural pentru cea mai buna carte de poezie; atunci erai foarte fericit din doua motive: pentru ca tocmai cistigasei si pentru ca tocmai se nascuse fetita ta. Te-ai gindit sa scrii si carti pentru copii?

Asta apropo de descentralizare... Am venit eu de la Timisoara sa iau premiul unei revistei editate in Bucuresti, cu contracandidati din Bucuresti, majoritatea. A fost o mare si placuta surpriza, care a venit la o luna dupa nasterea Crinei. In plus, ideea de a decerna premiile Observator cultural - a spus-o chiar redactorul-sef, Carmen Musat - a pornit de la Gheorghe Craciun.

Eu cu George am corespondat si inainte de a merge la bursa din Austria, si in timpul bursei, si dupa. El fusese acolo, la Krems, cu un an inaintea mea. Ma tot indemna: "Scrie, nu pierde timpul, e o oportunitate". Cinema la mine-acasa acolo a fost scris, iar premiul pe care l-am obtinut il are, iata, in umbra pe acest mare scriitor care este Gheorghe Craciun.

Sint onorat! Sigur ca o sa scriu pentru Crina, si poezii, si povesti. Deocamdata ii cint si vad ca reactioneaza foarte bine: cind nu danseaza, adoarme...

Activitatile tale - numeroase - iti lasa timp si pentru familie?

Odata cu aparitia fetitei mele am rarit brusc activitatile culturalo-mondeno-cetatenesti. Am aflat ca se poate spune si "Nu, imi pare rau, nu pot vorbi/prezenta/ajunge, trebuie sa fac baie copilului". Inainte, dupa ce-mi terminam treaba de la editura, incepeam turneul prin librarii, galerii de arta, cafenele, mai un teatru, mai o snobeala, un vernisaj, o parada de moda, o sueta.

Acum, ata acasa. Doar daca e un eveniment cu adevarat important, doar daca la mijloc e vorba despre prieteni si oameni la care tin, mai... evadez. Prezenta Crinei mi-a schimbat viata si mi-a schimbat-o in bine. E o minune si vreau sa ma bucur cit mai mult timp de ea!

Esti un scriitor foarte premiat. Ce consecinte are asupra scrisului tau faptul ca ai cistigat de multe ori si nu ai ramas doar cu nominalizarea?

Eu nu scriu si nu public ca sa iau premii, nu dau telefoane membrilor juriilor, nu-mi pun... vorbe bune. Asa a fost sa fie, poate ca tine si de noroc, nu doar de calitatea cartilor. Mi-am pastrat cumpatul si umorul dupa fiecare premiu, m-am bucurat o zi-doua, dar n-am luat-o pe aratura vanitatii.

Nu sint vinovat ca am cistigat acele premii. E, uite, anul asta am ratat doua, fiind doar nominalizat: premiul revistei Cuvintul si premiul USR. Dar am fost bucuros ca ele au fost adjudecate de doua poete de prima mina, Simona Popescu si Angela Marinescu.

Ce crezi ca lipseste din dinamica culturala romaneasca pentru a face scriitorii mai vizibili si consumul de carti mai ridicat?

Lipsesc oamenii care sa se priceapa la marketing cultural. Nu vedeti, lansarile sint pe acelasi calapod. Or, daca eu ma plictisesc la lansarea propriei carti, cum sa nu se plictiseasca ceilalti? Te apuca jena cind afli cit esti de bun, de valoros, de interesant, iti vine sa dispari, sa te evapori. Trebuie incercat si altceva decit clasicul cor de vorbitori, care tamiiaza din greu.

Nu stiu daca publicul e pregatit pentru o... bataie cu frisca, sa spunem, dar pentru o intilnire cu bunica autorului, care sa spuna ce tacanit era scriitorul in copilarie si ce prostii facea, cred ca-i pregatit. Sint atitea carti bune pe piata care trec aproape neobservate, incit ma bate gindul sa-mi deschid o firma de impresariat literar.

E pacat ca intilnirea dintre cartea Z si cititori sa nu se petreaca doar pentru ca cititorul n-a aflat de existenta ei. Iar scriitorul, mai mult decit sa citesca din opul lui si sa dea autografe, ce sa faca, daca nu-l pune nimeni sa faca si altceva? Sau e suficient atita? Eu cred ca nu. Las' ca-mi deschid firma si aruncam in aer vinzarile de carte! O sa fie coada la poezie, siruri, siruri de cititori...

(Rober Serban, 37 de ani, scriitor, ziarist, realizator tv, director editorial al editurii Brumar. A debutat in 1994 cu volumul de poezie Fireste ca exagerez, (Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania). Au urmat Odyssex, 1996, Piper pe limba, 1999, Cinema la mine-acasa, 2006, coautor la Cartea roz a comunismului, 2004.)

Selectii din interviul realizat in numarul 11 (noiembrie-decembrie) al revistei Noua literatura, de Ana Chiritoiu si Gruia Dragomir (Foto: Elena Draghici). Interviul complet se gaseste in paginile revistei.
noualiteratura.wordpress.com