Interviu: Eugen Istodor "Nici scuipatul nu mai e ce-a fost"

Semneaza rubrici permanente de interviu si reportaj intr-un saptamanal de moravuri grele, in Cotidianul si in Dilema veche. A predat cursul Tehnici de interviu la C.J.I., a fost realizator de program la mai multe posturi de radio. Cartile sale "Interviuri contra naturii" si "Oameni cu care as muri de git" evadeaza din tipare asa cum povestile ies din firesc.

Pe Eugen Istodor l-am cunoscut ca un excelent detinator al "talentului de a amuza", atins de o umbra de timiditate desi face tot posibilul sa nu intimideze pe nimeni. Ii  face, in schimb, pe multi sa exclame "oh!" si sa duca mana la gura, pune o virgula acolo unde nu a pus-o nimeni si semnul egal intre personajele povestilor sale. Ultima sa carte, "Vietasii de la Rahova", revolutioneaza stilul publicistic neaos, sugereaza cu un verb acid ca tragedia si comedia sunt surori gemene si ne aminteste ca "traim cu totii intr-un X si 0, de fapt, in care cine pune X l-a taiat pe ala cu 0".

Aveti o biografie stufoasa, 3 carti toate construite pe interviuri. Cu ce incepe povestea primului rand scris? Cand ati dus gandul pana la capat si interviul pana la public?

Ehe...vreme veche. La Catavencu am castigat "laurii" victoriei dar pana acolo, cale lunga... M-am  lansat in publicistica dupa ce am terminat Facultatea de Litere. Primele mele incercari au fost in ziare anonime si prafuite de unde am luat si primele lectii de jurnalism. Am inceput la un ziar al sindicatelor. Am fost trimis sa fac un material despre un sindicat nou nascut; am stat 4 ore cu oamenii, i-am interogat dupa care, din 4 pagini scrise, a aparut in gazeta un anunt de 10 randuri: "s-a infiintat sindicatul X. Semnat E. I."

O a doua lectie de jurnalism am primit-o de la o publicatie ecologista. Redactorul sef mi-a spus "sunt satul de editoriale" si m-a trims pe teren (se scria mult pe opinie atunci in anii 90) du-te si scrie despre un colt frumos din natura... In ’90, pentru ca aveam nevoie de bani, m-am dus sa vind Catavencu. Luam dimineata printre primii ziarul si ma duceam la Universitate sau la Romana. Si urlam titlurile zilei "Adrian Nastase, homosexual!". A treia lectie de jurnalism pe care mi-am luat-o. Utila. Mi-am dat seama cum se vinde un ziar si ce titluri tin.

A patra lectie de viata a fost cand am fost pus sa scot interviurile colegilor mei din reportofon. In cele din urma a venit si randul meu. Primele randuri la Catavencu, in iulie '90 au fost legate un reportaj despre milogi. Nu ma gandeam in sine la fenomenul social ci si la ce tine la public si la ce e frumos in natura umana si asa am reinnodat si traditia cu reportajele interbelice.

Cum s-au nascut interviurile "contra naturii"? S-au lasat greu dezbracate personajele de haina tragica si usor imbracati in cea comica?

Multi ani am tot dus-o cu reportajul pana cand Dinescu a spus colegilor mei ca vrea sa ma dea afara ca s-a saturat, sunt in plus in povestea asta. Poate avea dreptate, eu ma asezasem prea confortabil intr-un fotoliu care se invechise. In ‘92 reportajul nu mai tinea, era deja vitregit. Catavencu a devenit Academia Catavencu, vremurile se schimbasera si reportajele mele sociale cu orori nu mai erau de actualitate.

Se cauta senzationalismul politic, foiletonistica. Atunci am mers pe interviuri mondene (la inceput) dar era un moment prost. Am aflat asta de la colegii mei mai tirziu, dupa vreo doi ani.. Interviul a avut si el momente nasoale. Acum 7 ani nu prea se facea interviu in presa scrisa , talk show-urile murisera si ele. Acum a revenit moda dar am avut o perioada in care am facut interviuri cam singur in presa scrisa.

Ce-ati invatat din interviurile dvs? Cum ati dat jos mastile?

Am invatat de la interviu la interviu... din greselile pe care le-am facut in interviul precedent. Cand stai de vorba cu un ins si observi un lucru, ceva definitoriu, iti sta pe limba dar nu-l intrebi; data viitoare, cand ti se ofera ocazia, pui intrebarea si lovesti...

Amintirile lui Istodor din copilarie si interviuri cu "tantiile sub fusta carora am crescut": zona mitica Sulea 31, bloc n3  

Modelat de o istorie personala, dar nerasfatat de ea, ati scris "Cartea vietii mele". Cate lumini si cate de umbre isi lasa pe existenta dvs? 

"Cartea vietii mele" nu e construita pe beletristica cum as fi dorit ci e o carte de interviuri si reportaje in blocul copilariei mele care face si desface firele destinului personal. Miza cartii nu e adunarea de istorii orale ci merge mult mai departe decat asta. Descopera toate minciunile in care eu am trait din copilarie, in anii 70 – 80 si pana acum. Pana cand am inceput cartea si am dus-o pana la capat. Mai putin comunismul ma intereseaza. Ma intereseaza propriile minciuni in care am trait, am navigat si din nefericire, am naufragiat.

Hidrele care m-au lovit au fost minciunile. Ele m-au deformat in perioada copilariei si adolescentei si m-au alintat in perioada maturitatii ca acum sa-mi dea palmele pe care le merit.

Rezervatia cu nostalgii din Sulea

"Cartea vietii mele" era sa fie nescrisa pentru ca am trecut prin niste deslusiri cu mine insumi si atunci am stat un pic pe bara si m-am gandit daca ma dau in spectacol sau nu. Ar fi putut fi o carte frumoasa nescrisa. Nu e vorba de un mare stil ci de o istorie personala despre morala si de etica; nu erau rezolvate niste lucruri in sufletul meu.

De ce v-ar cumpara altii amintirile?

Cartea se va vinde pentru ca oamenii se vor recunoaste in niste povesti de viata. Destui fraieri ca mine au mai ramas in Romania.Ne vom juca impreuna in curtea fraierilor, in spatele blocului

Un jurnalist e un mare birocrat; dar ca sa ajungi sa fii un mare hartogar trebuie sa traversezi o practica ingrozitor de lunga si de sangeroasa; pentru ca principiile care bantuie lumea jurnalismului trebuie vrei nu vrei, sa le si accepti.

Daca ati avea un singur cititor ati scrie numai pentru el?

Pai as scrie. Daca e sa ne raportam la tirajele din strainatate unde unii vand 23 de milioane de exemplare, e ca si cum as avea un singur cititor. Dar cea mai buna carte a mea e o carte pe care inca nu am scris-o.

Ghidandu-ne dupa cea mai buna si cea mai grea perioada a vietii dvs, unde va aflati acum?

In cea mai grea perioada a vietii, din nefericire. A aparut aceasta notiune a vandabilitatii care ma obliga sa regandesc lucrurile, sa le pun in balanta mai bine decat am facut-o pana acum.

E rau pentru ca imbatranesc, pentru ca a aparut o generatie tanara mult mai eficienta si mai cu picioarele pe pamant decat mine. Am scris cartea asta a vietii mele si nu am iesit calcat si apretat, ci sifonat rau de tot; grea pentru ca trebuie sa gandesc o strategie mai buna pentru blog; nu sunt multumit de ce fac acolo si de cum scriu. Si (mai) grea pentru ca trebuie sa ma apuc de o alta carte.

Asta e de bine, rau e cand nu aveti nimic de spus...

Eu nu am prea multe de spus. Incerc sa-mi caut raspunsurile in dreapta si-n stanga.  

Nu le-ati putea gasi in dvs insiva?

Pana la urma, poate. Mi-am reglat "pustile" de-a lungul timpului in asa fel incat sa fiu egal cu mine insumi.

Cand va uitati in oglinda cum va vedeti?

Ma mai scuip cand ma vad, dar... nu mai e nici scuipatul ce-a fost odata.

Ce ne facem cu "Bucuresteanului nu-i mai ajunge sa moara doar capra vecinului ci sa moara cu tot cu vecin..."

..da, sa ramana locul gol si sa construiesc "eu" un bloc de 10 etaje. Bucurestiul e dus dracului. Peste 50 de ani se va aseza cum trebuie; e o dementa pe stradute si in capul bucuresteanului, de la mancatul covrigului pe strada, pana la circulatia rutiera si la constructia blocurilor de 20 de etaje sub ferestrele unei amarate de case.

Idiotii care guverneaza Bucurestiul sunt mai idioti decat am crezut si ne-am asteptat vreodata. Desi au reguli nu le aplica niciodata, desi au legi le ingramadesc in sertare. E varza cu carne Bucurestiul. Nici macar cu carne, ci varza din aia de cazan de armata, facuta de recruti care se grabesc sa se care repede, repede, pe furis.

Pentru cine scrieti sau pentru cine nu scrieti?

Nu stiu nici acum pentru cine scriu dintr-un motiv simplu: publicul de la Catavencu a fugit in strainatate

Si dvs nu fugiti cu el?

Pai nu vezi ca am imbatranit? Unde dracu sa mai fugi? (n.r. Nu a imbatranit, doar se preface - e la fel ca atunci cand mi-a fost profesor, nici un fir de par carunt). Te duci intr-o piata unde ce faci? Culegi capsuni? Dincolo, gloria marilor interviuri nu mai conteaza; trebuie sa dai din coate cam 15 ani. La varsta mea (n.r.42 de ani), e tarziu; ajungi la 60 de ani,abia iti gasesti un loc de munca. Cand mai ajungi marele geniu al interviului? Nu mai tine.

Noi am ramas pe baricade, cititorii de la Catavencu s-au dus. Acum incercam sa relansam Catavencu pe o formula pur comerciala. Vrem sa vindem un produs si nu principii, etica si alte lucruri.

Sa nu va plece si cititorii care au mai ramas sau care au ras prea mult...

Nu, umorul ramane, etica ramane. Pur si simplu incercam sa fim mai comerciali sa facem ziarul mai vandabil. Catavencu se vinde acum in 30 pana la 50 de mii de exemplare, fluctueaza din cauza anotimplului, nu stiu... sunt reguli necunoscute sau foarte cunoscute dar nu destul de plauzibile pentru mine.
Cartile mele se vind in 3000 pana 5000 de exemplare; eu nu am avut norocul sa fiu nu stiu cine si sa merg la 50 000 de exemplare asa ca ma multumesc cu 4000 ; important e ca, habar n-am... se vinde totusi si Catavencu, si cartea.

Ati facut schimb de povesti cu vietasii, cei condamnati pe viata din penitenciarul de maxima siguranta Rahova...Si-au potrivit minutarele la "timpul" resemnarii?  

"Vietasii " au reteta lor de supravietuire si regulile lor. Am invatat de la ei ca trebuie sa-i respecti pe interlocutori; ei m-au pus la respect, in sensul ca nu te poti juca cu viata omului chiar daca omul nu mai e ce a fost si nici viata lui nu mai conteaza; m-au pus sa le dau interviurile sa le vada, sa le corecteze; m-au invatat sa am respect pentru cuvantul pe care l-am scris.

Le-ati tinut de urat timp de doi ani. Cu ce ati ramas din povestea condamnatilor pe viata?

M-au invatat sa-mi fie frica si sa nu–mi fie frica, sa le apreciez timpul chiar daca timpul lor e nelimitat; m-au invatat pana si sa fiu punctual desi, paradoxal, ei aveau tot timpul de pe lume si puteai sa nu fii punctual pentru ca ei tot acolo erau. Condamnatii pe viata se descurca pe metru patrat de cusca mai bine decat noi pe hectare.

Leagan dulce de otel 

Sursa

Sunteti jurnalist 'nascut nu facut', spunea un bun roman; aveti cam mult talent nativ. In jurnalism nu l-ati simtit ca un ghimpe in coaste? 

Am avut colegi care nu au avut atata talent nascut dar au reusit sa dea lovituri mult mai tari ca ale mele de-a lungul timpului asta romanesc. Nu intotdeauna e bine sa te bizui pe talentul tau. Uneori el te poate duce de rapa in jurnalism; talentul m-a tradat de multe ori si nu am observat la timp un personaj pe care l-as fi putut exploata sau o situatie pe care o putem deslusi.

In sensul jurnalismului, talentul literar poate fi un handicap pentru ca suntem aici pe redute - daca ai ratat o saptamana, te-ai dus, ti-a luat-o altul inainte. Mi-am exercitat mult talentul pe personaje care mie mi-au placut, pe care le-am "construit", le-am intervievat. In Interviurile contra naturii, de pilda, prima carte cu interviuri politice adunate – azi multe dintre ele nu mai spun nimic pentru ca personajele alea au disparut de pe scena; in carte raman numai exercitiile de stil pe care le-am epuizat.

Unele personaje par fictiune. Dupa ce inchizi cartea ("Interviuri contra naturii") te intrebi daca interviurile chiar au fost adevarate...

Dialogurile sunt o antologie a artei de a fi prost atunci cand doresti sa te dai mare. Uneori ma si intreb daca are vreun rost ceea ce fac eu, de pilda, montajul final al interviurilor care sunt asa cum sunt pentru ca am evitat sa le fac plicticoase, ca am vrut sa le fac asa cum mi-ar fi placut sa fie, daca le-as fi citit eu.

Pe ce umar va sprijiniti?

Pe toate femeile pe care le-am iubit si le-am cunoscut; multe, putine, dracu stie. De uitat, nu le-am uitat. Incep cu mama. "Cartea vietii mele" o scot pentru ea in vara

De ce s-a plimbat vorba (in trecut) ca redactia tranteste usa in nas jurnalistelor? Era vreo umbra de misoginism?

Pentru ca femeile nu au prea ciocanit la usa aici, la redactie. Dar era simplu. Insa nimeni nu a incercat; s-a creat un mit de poamana; nu le-am descurajat si nici nu le-am iubit si dat afara dupa aia.

Un strop de ostilitate pe ici pe colo a mai fost ...

Nu. Ostilitatea a fost creata de calitatea materialului adus. Au fost multi care nu si-au gasit locul pe-aici care acum sunt mari vedete pe la televiziuni.

Granita-n ranita

De ce isi injura bucuresteanul orasul?

Nu stiu dar tot el e cel care-l polueaza si-l murdareste. Nu mai exista nici un respect pentru tabietul bucuresteanului. Nici sa iubesti nu mai ai loc. Bucurestiul isi va castiga poate identitatea dupa 50 de ani de acum inainte.

Si injura poate pentru ca "Micul Paris" a devenit "Micul Jeg". Arterele mari sunt blocate. Nu s-au apucat nici de Lipscani. Au inceput sa se prabuseasca casele. Au inchis traficul cu masinii pentru papagali caci pentru papagalii lor e deschis, intra destui cu masina. Important e sa stii unde sa mituiesti. Lipscaniul e mort si va fi mort pentru ca nu sunt in stare sa–l faca. Sunt niste idioti. Murgeanu e mai bun, el pune umarul. Nu stiu de ce nu-l pun primar. Ce smecherii se fac si se desfac pe acolo nu ma intereseaza, dar Videanu e varza, e taietei prajiti.

Fotografii: Cosmin Bumbut