Interviu: Dan Lungu, scriitor

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
In a doua jumatate a lunii noiembrie, Dan Lungu s-a aflat in Bucuresti pentru a citi, alaturi de Ana Maria Sandu, la Clubul Taranului, in cadrul proiectului "Povestitorii de la sosea", o initiativa excelenta a Muzeului Taranului Roman. La lectura n-am ajuns, dar am profitat de prezenta sa in oras ca sa-l invitam pe Dan Lungu la o discutie in seara urmatoare, in subsolul din ce in ce mai frecventat al Librariei Carturesti. Aveam pregatite multe intrebari, cele mai multe inspirate de romanul Sint o baba comunista!, dar si citeva legate de popularitatea crescinda a autorului, de pregatirea sa sociologica etc.

Dan Lungu

Dan Lungu, 40 de ani, scriitor, conferentiar la Catedra de Sociologie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. Studii postdoctorale la Sorbona. Redactor al revistei Au Sud de l’Est (Paris). In 1996 initiaza grupul literar iesean "Club 8". Intre 2001 si 2002,  redactor-sef al revistei de cultura Timpul. A publicat volumele: Muchii (versuri, 1996, Editura Junimea), Cheta la flegma (proza scurta, 1999, Editura OuTopos), Constructia identitatii intr-o societate totalitara. O cercetare sociologica asupra scriitorilor (2003, Editura Junimea), Proza cu amanuntul (proza scurta, 2003, Editura Cronica; editia a II-a, 2008, Editura Polirom), Nunta la parter (teatru, 2003, Editura Versus), Raiul gainilor (fals roman de zvonuri si mistere) (2004; editia a II-a, 2007, Editura Polirom), Baieti de gasca (proza scurta, 2005, Editura Polirom), Sint o baba comunista (roman, 2007, Editura Polirom), Cum sa uiti o femeie (roman, 2009, Editura Polirom). A coordonat volumele colective Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism (2008, Editura Polirom), alaturi de Radu Pavel Gheo, si Str. Revolutiei nr. 89 (2009, Editura Polirom), alaturi de Lucian Dan Teodorovici.

As vrea sa va intreb cum se vede piata culturala autohtona si mai ales cum se vad defectele ei din perspectiva unuia dintre cei mai de succes scriitori din Romania - un scriitor cu numeroase traduceri in strainatate si cu ecouri critice foarte bune.


Eu sint intr-o situatie dificila, fiindca imi vine sa spun o fraza din perspectiva scriitorului si una dintr-a sociologului. Ca scriitor, as spune ca in momentul de fata nu-mi pot da seama de defectele pietei culturale românesti...

... pentru ca nu le resimtiti.

Pentru ca nu le resimt. Cred ca am reusit sa cuceresc un statut cu o anumita imponderabilitate la fluctuatiile pietei. Daca scriu o carte nu-mi pun, de pilda, problema unde o public sau in ce conditii, stiu ca o pot scoate in conditii foarte bune, si grafice, si financiare - bune pentru piata de carte din România, nu inseamna neaparat ca sint multumit de ele. La fel, nu-mi pun problema ca manuscrisul meu nu ajunge in fata unui editor strain. Daca el alege sau nu s-o publice, asta e o alta chestiune, nu tine de un statut deja cucerit. Sa nu ne imaginam ca daca un editor strain ti-a publicat doua carti, pe a treia ti-o scoate cu ochii inchisi.

Cu fiecare carte o iei de la capat. Fireste ca ai un statut privilegiat - de pilda, ca manuscrisul tau e citit inaintea altora, care poate nu vor fi citite niciodata, si e un mare avantaj sa stii ca manuscrisul tau va fi citit in urmatoarea luna de un editor. Asa ca singurele probleme pe care le am ca scriitor sint problemele cu propriile mele obsesii, pe care le am oriunde; de pilda, aceea ca incerc sa ma reinventez cu fiecare carte pe care o scriu, sa risc ceva, sa pun un pariu... Astfel, orice urmatoare carte poate fi un esec. Cred ca as putea oricind sa scriu o carte onorabila, dar o carte foarte buna n-o poti scrie decit riscind.

Care a fost cel mai riscant pariu de acest fel dintre cele pe care le-ati facut pina acum?

Cred ca Sint o baba comunista!, pentru ca e o carte scrisa intr-un moment in care toti prietenii ma sfatuiau sa nu abordez subiectul asta, imi spuneau "tu te-ai gasit acum sa scrii o carte in care e vorba despre nostalgia dupa comunism, cind noi incercam sa scapam de perioada asta!". A fost un pariu o data fiindca am pornit cu handicapul de a fi fost deconsiliat. Apoi, personajul principal e foarte putin ofertant narativ: e o batrina crescuta la tara, venita la oras, care are o viata de proletar - nu-ti permite mari profunzimi metafizice si nici o stilistica prea complexa. Sa faci dintr-un personaj mediocru personajul principal si sa-ti iasa o carte buna e destul de greu.

Unul dintre riscuri a fost sa iasa o carte simplista, dar parerea mea e ca este o carte care pune bine in ecuatie comunismul, fiindca personajul principal al comunismului e proletarul, in special cel care lucreaza cu bratele, cu secera, cu ciocanul, prototipul „omului nou”, si din acest punct de vedere eu zic ca simplitatea cartii si a vocii personajului principal sint un rezumat in ecou al epocii si al ideologiei. Si cred ca e un roman care raspunde foarte bine trasaturilor esentiale ale comunismului. A fost un pariu complicat pentru ca deseori condeiul si imaginatia voiau s-o ia in sensuri mai sofisticate si mereu trebuia sa ma abtin.

Spuneati undeva ca acest roman a pornit dintr-un interviu sociologic, dintr-o poveste a vietii.

E o carte cu radacini foarte complicate, cu multe ramificatii. E adevarat, am facut asemenea interviuri, povestiri ale vietii, interviuri sociologice de profunzime, si am discutat cu o batrina nostalgica...

Cartea mi se pare ca ridica o problema despre care inca nu se vorbea prea mult acum 2-3 ani: ce facem cu generatia care se recunoaste nostalgica dupa comunism, cum putem sa ne raportam la ea, a venit vremea sa recunoastem ca lucrurile nu sint doar in alb si negru etc.? Si, in plus, ce pozitie morala ati avut dvs. scriind-o?


Unul dintre cele mai grele lucruri pe care a trebuit sa le rezolv in privinta acestei carti a fost tonul auctorial. Cum o vad eu pe batrina Emilia Apostoae? Era un personaj usor de ridiculizat si voiam sa ma feresc de asta. Am preferat sa ma joc un pic cu distantele si sa gasesc ceea ce am numit eu pentru mine "ironie blinda". Adica acea blindete, intelegere, empatie care arata ca tratez persoana din fata mea ca pe o fiinta umana, care are dreptatea ei si adevarul ei subiectiv, pe care trebuie sa-l intelegem daca vrem sa traim impreuna; pe de alta parte, nu eram de acord cu convingerile batrinei, iar lucrul acesta trebuia sa se vada.

Aici era nevoie de ironie. Distanta ironiei si apropierea empatiei trebuia sa-si gaseasca o ecuatie atitudinala. Nu mi s-ar fi parut onest sa scriu un roman, chiar daca miza lui este estetica, dintr-o perspectiva ideologica in care nu cred, fara s-o amendez deloc. Dar trebuia amendata de pe pozitii estetice, nu de pe pozitia unei persoane civice.

N-ati apucat sa-mi spuneti care sint defectele pietei culturale din punct de vedere sociologic; le-ati enumerat doar pe acelea vazute din perspectiva scriitorului.

Cred ca una dintre marile probleme este distributia de carte; alta este lipsa agentului literar - asta l-ar scuti pe scriitor de foarte multe neplaceri si i-ar da mai mult timp, pentru ca un agent literar ar putea regla relatia cu editorul român si cu editurile straine. Ceea ce face Institutul Cultural Român prin Centrul Cartii e minunat, si nu o zic din complezenta, dar cred ca e insuficient, in sensul ca nu trebuie sa existe o singura institutie care se ocupa de lucrurile astea.

Cu cit sint mai multe initiative private, cu atit lucrurile se misca mai repede. Cred ca exista o agentie sau doua care se ocupa si de promovarea scriitorilor români in afara, nu numai de cumpararea de drepturi din strainatate pentru piata româneasca, dar sint minoritare si slabe. Aici ar interveni rolul Ministerului Culturii, al ICR, al Uniunii Scriitorilor - sa faca cursuri pentru agenti literari si traininguri care sa-i invete pe cei doritori cum functioneaza o agentie literara, sa le faca legaturile necesare, invitind agenti literari si editori straini, si poate n-ar strica nici sustinerea cu o anumita suma de bani pentru inceperea unei activitati; cu anumite clauze, evident. Tinerii care termina management cultural si care s-ar putea plia pe o activitate de genul acesta merita incurajati institutional; daca ar aparea 15-20 de agenti literari, s-ar schimba multe lucruri in România, atit in ce priveste promovarea in afara, cit si raporturile de colaborare - ca sa nu zic de forta - dintre scriitori si editori. Pentru ca, la ora actuala, cu citeva exceptii printre care ma numar, editorul se afla intr-un raport de forta fata de scriitor.

Dar cum si-ar permite un scriitor sa plateasca un agent literar?

Agentul traieste luind un procent din ceea ce vinde. Un agent literar isi face o agenda cu, sa zicem, 30 de scriitori pe care incearca sa-i vinda in afara; daca reuseste sa vinda 7-8, deja poate trai mai bine de jumatate de an din asta.

Deci tot din traduceri in strainatate.

Da. In plus, si la noi incepe sa se poata trai din scris...

Din nou, sinteti un exemplu fericit.

In privinta conditiei materiale a scriitorului vina e impartita... scriitorul român stie foarte putin despre promovare si parca nu e pregatit pentru contactul cu publicul... mai ales cu cel strain.

Dar poate ca nici publicul nu e pregatit pentru contactul cu scriitorii, pentru ca manifestarile culturale nu au un public extrem de numeros si vinzarile de carte nu sint deloc spectaculoase.

Cea mai mare problema ramin librarii; si asta nu e doar o problema, ci un dezastru. Cum se imparte pretul unei carti? Autorii fericiti iau zece la suta, in timp ce librariile fericite ajung pina la saizeci la suta, incepind de la treizeci si cinci la suta. Si in Occident rabatul librarului e mare, dar asta in conditiile in care spatiul e enorm de scump si in care acolo librarul isi asuma un risc, pentru ca el plateste cartea cind o ia de la editor, n-o ia pe inventar. La noi editorul nu-si asuma nici un risc: daca nu vinde cartile, le duce inapoi. Deci ce interes ar avea sa promoveze cartea? Cine are de cumparat, cumpara oricum.

1 2 3 4

Mai bine de jumatate dintre cartile pe care le-ati scris sau pe care le-ati coordonat au legatura cu comunismul.

Am fost obsedat de tema asta, fiindca intelegeam foarte putine lucruri din comunism, desi aveam 20 de ani la revolutie. Mi-a fost foarte greu sa inteleg ce s-a intimplat inainte de ’89 si am inceput sa sondez pe toate canalele chestiunea. A fost o perioada in care tot ce scriam era despre comunism - si carti, si articole, si sociologie. In sociologie am facut o carte despre constructia identitatii scriitorului in perioada comunista si o carte despre viata de zi cu zi in intreprinderea comunista.

Pur si simplu incercam sa inteleg ce s-a intimplat. Desi traisem douazeci de ani in dictatura, dupa ce am inceput sa fac interviuri pentru aceste cercetari mi-am dat seama ca nu stiam mai nimic si ca traisem cumva protejat. De fapt incepi sa cunosti un regim cind trebuie sa lucrezi pentru a te putea hrani si pentru a-ti intretine familia. Abia atunci ii intelegi constringerile.

Si dupa aceste carti si cercetari, aveti senzatia ca ati inteles ce s-a intimplat in comunism? Ultima dvs. carte are cu totul alta tema.

Da, acum am terminat cu subiectul asta. M-am reconciliat cu o parte a familiei mele, cu o parte a vecinilor, am inceput sa-i inteleg...

Ce urmeaza?

Am mai multe planuri, unul dintre ele e un proiect mai vechi, ca sa termin cu trecutul: am ramas restant fata de mine cu nuvela Baieti de gasca, o nuvela despre liceenii din anii ’80, dar care nu e neaparat legata de comunism, adica nu tema comunismului e exploatata, ci a adolescentei; stilistic ma intereseaza argoul, constructia spontaneitatii si asa mai departe. Dar simt ca nuvela a ramas cumva incompleta si as vrea s-o transform intr-un mic roman, fiindca asa mi-o imaginasem la inceput. Dar nu stiu daca ma mai tin puterile sa ma intorc. Apoi, am o mare atractie pentru minoritatile de tot felul, cum se vede si din cartea asta; mi se pare ca toate minoritatile au ceva...

... vulnerabil?

Da, vulnerabil, au ceva poetic, o sensibilitate, o situare in lume foarte fragila. Ma atrage tema asta, dar din aceasta perspectiva. Poate de-asta si apar neo-protestantii in Cum sa uiti o femeie. Si indragostitii, care sint si ei vulnerabili.


Selectii din interviul realizat in numarul 30 (noiembrie-decembrie) al revistei Noua literatura de Ana Chiritoiu. Interviul complet se gaseste in paginile revistei.
sigla




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera