Interviu - Carmen Lidia Vidu

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Piesele de teatru montate de Carmen Vidu te lasa cu greu indiferent. Mizeaza pe emotie, folosesc un mix bine gradat de muzica, proiectii, text si coregrafie, care fac "o roata", sunt vii si surprinzatoare. Monteaza cu aceeasi naturalete Peca Stefan si Shakespeare, pe care il aduce in zilele noastre. Ii plac lucrurile actuale si pline de viata, cauta oameni frumosi si vrea sa mearga dincolo de aspectul superficial al lucrurilor.

carmen2.jpg


Cum iti alegi textele?

Foarte greu, deoarece sunt foarte multe texte bune, dar care nu ma traverseaza. Daca eu nu am nimic de spus in plus, personal, nu ma pot implica sa creez lumea in care ma simt bine si pe care pot s-o coordonez. Lumile mele contin multa muzica, multa imagine, oameni frumosi.

Probabil sunt usor autista si ma hranesc un pic din realitate si restul conduc in imaginatie si atunci incerc sa gasesc texte care mi se potrivesc. In ultima perioada incerc sa-mi aleg texte despre candoare, despre zambete, despre parti pozitive din mine, sperand ca ele o sa ma hranasca. Nu sunt o nihilista sau o depresiva, dar incerc sa ma hranesc si sa-i hranesc si pe privitori, dar si pe actori, pe public, intreaga echipa.

Vreau ca spiritul nostru sa zambeasca si sa aiba o profunzime valoroasa si nu una distructiva. Deci imi aleg textele in functie de doua coordonate: pozitivismul si daca ma traverseaza sau nu.

Din ce am vazut eu, piesele tale sunt mai mult despre dragoste....

Imi place foarte mult sa lucrez si in rest nu fac nimic. Ceea ce mi se intampla in rest este dragostea. Imi place foarte mult sa iubesc. Nu prea imi gasesc echipe, oameni cu care sa impartasesc acest lucru. Nu ma refer la barbati sau la femei, ma refer la oameni.

Atunci cand vorbesc despre dragoste, vorbesc despre relatii creative, despre lucruri care se intampla in tine si care sunt pe muchie, intre dragoste, ura, imaginatie, intre minciuna, creativitate, intre sus si jos, intre valoros si perisabil. E un fel de dragoste care le imbina pe toate astea, nu e neaparat vorba de iubirea dintre o ea si un el.

Intotdeauna merg un pic mai departe. Eu am citit textul de la "O statie" ca pe intalnirea Micului Print cu Vulpea, in I Hate Helen e vorba de un personaj perfect autist, care nici macar nu se indragosteste de fata aia, e o proiectie in capul lui. Bitter Sauce e un alt experiment facut pe un sonet de-al lui William Shakespeare, dar adaptat de Eric Bogosian, unde nu e vorba despre iubirea dintre fata si baiat, ci de infantilism emotional, de faptul ca tu nu esti pregatita, esti o scolarita in rochie de mireasa. Asa e dragostea pentru mine. Are alte multe coordonate care o definesc ca fiind speciala, decat dragostea sexuala sau materna sau fata-baiat.


La Shakespeare cum ai ajuns? Se spune ca Shakespeare e greu de montat, e clasic, e batut in cuie.

Da, e greu de montat. Si traducerile sunt destul de proaste. Au o topica greoaie, au cuvinte care nu mai sunt folosite in limba romana. Primul care m-a sensibilizat a fost Eric Bogosian cu textul lui scurt, foarte bine scris.

Nu am talentul sa fi scris alte scenarii in spatele sonetelor, dar el m-a facut sa-l simt pe Shakespeare foarte personal, actual, a 2004, cat era cand am pus textul in scena. Sa-l vad in Bucuresti, sa-l vad pe strada, sa-l vad in oamenii care ma inconjoara. Cu ajutorul echipelor cu care lucrez si care reprezinta formule artistice diferite, usor-usor ajungem la un limbaj coerent care de multe ori depaseste limbajul verbal al traducerii, topicii, etc.


Cum recepteaza spectatorii montari ca acestea?

Bitter sauce, de exemplu, se joaca de doi ani cu casa inchisa. S-a jucat marti la Green Hours, lumea nici nu a avut loc sa intre. Astazi, la premiera, cred ca lumea a reactionat foarte bine.

Cred ca n-am fortat traducerea, nu mi-a fost impus textul si tocmai de aceea nu a trebuit sa aleg un Shakespeare care mie nu mi se pare actual. Mi se pare ca textele din ziua de astazi care ma traverseaza ca senzatii nu au o anumita profunzime, poti sa mergi cu ele pana la un moment dat, de acolo lipseste ceva care sa le dea greutate. Nu in sens dramatic, pur teatral, ci in sens pur uman.

Iar Shakespeare nici nu se complica, merge direct la sursa. De acolo te lasa sa-i pui imagini, costume, sa-l traduci cum vrei, e atat de ofertant si atat de viu, e uluitor.


Montezi si Peca Stefan.

Din punctul meu de vedere, e singurul dramaturg care are un limbaj coerent, viu, actual. El facand cursuri de scenaristica in SUA are foarte bine scriptul in mana, a studiat si in Londra si se simte asta. E foarte tanar, foarte talentat si foloseste mijloacele pe care eu mi le-as dori sa le folosesc in spectacolele mele.

Pe el nu trebuie sa-l fortezi, imi propune o lume cu televizor, multimedia, acolo personajul e gandit in functie de universul in care traieste, care nu neaparat il caracterizeaza. Dar daca in spectacole de alta factura pare usor multimedia ca pui un televizor, in textele lui exista in mod natural, pentru ca atunci cand ma duc acasa am televizor. Chiar daca nu ma uit, ii dau drumul sa bazaie pe fundal. Peca stie lucrurile astea, vorbeste pe limba mea.


Exista prejudecata ca teatrul tanar vrea sa socheze, ca e mai mult experiment decat teatru... Cum comentezi?

Nu vreau sa vorbesc in numele altor regizori, ei poate isi doresc sa socheze si poate socand afla ceva care-i ajuta pe ei. Intr-adevar, suntem intr-o generatie care experimenteaza foarte mult. Dupa o lunga perioada de teatru in care nu se experimentase aproape deloc, nu in sensul de a soca, era nevoie si de asa ceva.

Deja miroase a mortaciune pe multe scene. Deja nu mai simti viata in anumite spectacole. De aceea, noi poate ne provocam in mod superficial si uneori prea mult, nu-mi dau seama de masura, nici noi nu o cunoastem, dar cu siguranta o sa ne maturizam si tipul asta de teatru pe care il facem o sa ne ajute sa ne finisam un limbaj coerent, mai putin experimental, care sa miroase a viata.

Mixajul de muzica, imagine, video pare la prima vedere cea mai buna si cea mai facila, intr-un sens negativ si simplist, modalitate de a ajunge la publicul tanar. Si muzica, si imaginea, si actorul, atunci cand fac o echipa au sanse mai mari de a spune ceva rotund, cu adancime, cu volum. Nu e fiecare cu sertarasul lui. Se face o roata.


Cum e scoala de regie din Romania?

Nu pot sa vorbesc pentru toata facultatea. Eu am avut, de exemplu, scoala doamnei Catalina Buzoianu, care e considerata inca din anii '60 ca un om experimentalist. Chiar daca in momentul de fata ea nu mai experimenteaza, are deja un limbaj coerent cum o sa avem si noi probabil peste cateva zeci de ani.

Dar din start vorbeste despre experiment, preda si antropologie, te face sa intelegi psihologia unui om, traversand mai multe istorii de personaje din literatura dramatica. Te invata sa gandesti un text in sine, iti creaza un intreg univers, iti coreleaza textul cu alte texte, cu alte formule de interpretare, atat artistice, cat si ca nationalitate, ea lucrand foarte mult in strainatate.

La inceput venea cu un teanc de carti, apoi cu unul de casete. Am vazut teatru balinez, teatru in Spania, teatru in India, China. Studentii Catalinei nu vor sa socheze.


De ce ai plecat din Cluj?

La examen am picat din prima la Caragiale. Imi place Caragiale, e un dramaturg foarte bun, dar eu sunt din Ardeal si nu am umorul atat de solid. N-avea nici o legatura cu mine sau cu publicul din Ardeal. Nu simtim seva sau profunzimea.

Asa ca mi-am facut bagajele si am dat la Cluj. La un workshop de antropologie sustinut de Catalina Buzoianu, m-a vazut, i-a placut de mine si mi-a spus ca oricand sunt bine venita in Bucuresti. Asa ca din anul 2 pana in anul 5 am fost in Bucuresti ca studenta a ei, iar in Cluj ca studenta lui Tudor Chirila.

carmen3.jpg
Multi te considera underground. Ce mai inseamna underground acum?

Underground e un fel de apendice. Adica teatrul poate trai foarte bine si fara tine. Chiar daca peste tot in lume nu mai exista o diferenta clara intre mainstream si underground, adica formulele gasite de lumea din underground sunt deja prezente pe scenele teatrelor "de stat", la noi in Romania exista o diferenta clara intre formulele celor care nu monteaza pe o scena de stat si formulele celor care o fac. De aia sunt considerata underground, nu am ce sa caut inca pe scena TNB.

Sunt actori foarte buni acolo, dar e pura estetica: cat de frumos vorbesti, cat de frumos te imbraci, cat de luxuriante sunt costumele. Se cauta niste trairi care deja noua nu ne mai apartin, niste lucruri mult prea general valabile care nu mai au nimic de spus. Teatrul underground e mai aproape de viata, mai interesant si mai incisiv.

In ce fel de spatii iti place sa montezi? Ai montat in cluburi, intr-o hala, pe TNB...

Da, am montat. Uite, spectacolul asta l-am facut pentru teatrul Undercloud, stiam ca se va juca in aer liber, stiam cum sta publicul, cum bate vantul... ceea ce e foarte frumos, pacat ca nu bate vantul si in alte sali. N-am regula. Imi place oriunde, ma inspira spatiul, lumina, textul.

E destul de obositor sa montezi si sa aduci public in spatii necunoscute. Mi-ar fi placut sa fac un eveniment intr-un camion care sa se plimbe prin Bucuresti, sa se opreasca in anumite puncte, aveam eu o poveste, o docu-drama, si acolo sa se desfasoare spectacolul, sa se inchida camionul si sa plece in alta directie.

Mi-ar mai placea intr-o statie de metrou, sa se deschida usile si sa joc acolo. Dureaza foarte mult sa lucrezi la un spectacol, chiar daca e o saptamana, chair daca e o luna, efortul este foarte mare, mai ales cand vrei sa faci lucruri de calitate. Chiar daca sunt underground, lucrurile sunt facute profesionist. E pacat sa prezinti spectacolul o singura data pentru 10 oameni. Daca ai sponsori si iti permiti, merita. Cu regret, preferi spatii in care publicul vine si nu vorbesti de una singura.


Cum e publicul din Romania?


Foarte fragmentat. Exista si un public consumator de teatru traditional. Publicul tanar, student sau care tocmai a terminat studentia, nu-si permite sa investeasca in biletul de teatru. Nu te poti adresa lor ca unui public consumator. E un public frumos, spectaculos, care de multe ori te hraneste, dar e instabil.


Te inspiri din viata de zi cu zi? Daca vezi detalii, figuri interesante, gesturi, le folosesti, cumva, in spectacole?

Nu stiu daca ma inspir, cred ca da, fiindca ele raman in mine. De exemplu, tipul alert e in mine si e clar din club, muzica din cluburi, in special electro, e prezenta in spectacolele mele. Pe Mihaela (actrita principala din Baby Smile, n.n.) am intalnit-o pe o terasa si m-a inspirat sa fac un anume sonet si sa-i spun Baby Smile, asa cum mi-a venit sa-i spun ei din prima, ca zambea. Sunt astfel de intalniri cu mine si cu restul lumii.


Pe unde iesi?

Nu mai ies in cluburi. Povestea clubului a fost spusa pentru mine si nu mai are nimic nou, tot ce e repetitiv si nu macina nu ma intereseaza. E o poveste fumata, care nu are nimic de spus, care m-a hranit ca tip de VJ-eala si mixaj, care mi-a dat un tempo pe care il preiau, il folosesc in spectacole. Daca e sa ies in cluburi, ies cu prietenii, deci mi-e totuna daca sunt acolo sau daca stau acasa cu ei.

Imi plac Cismigiul, Herestraul, clubul Kristal cand aduce dj foarte buni, Web-ul dar deja a murit. Imi plac fitele de la Fratelli din cand in cand, rar si cu prietenii.

Imi plac casele mari cu camere spatioase, unde intr-o camera se pune muzica, intr-o camera se bate la tobe, intr-o camera se face o videoproiectie. Se intampla astfel de intalniri, se aduna oamenii, dar tot asa, la nivel underground. Imi plac strazile din Bucuresti, oricare ar fi ele, ma plimb mult, de preferinta ziua, pentru ca mi-e foarte frica de caini.



2 comentarii

Interviu - Carmen Lidia Vidu
Eugen
#1 -

Yay !!!

the pidjins love Carmen Vidu's work!

Interviu - Carmen Lidia Vidu
stefan
#2 -

i love

NEW YORK e orasul tau. bucurestiul e inca evul mediu

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera