Interviu: Bogdan Suceava, scriitor

Cu Bogdan Suceava ne-am intalnit la sediul redactiei intr-o dimineata rece de duminica, ultima zi de Gaudeamus si tot ultima de sedere in Bucuresti a lui Bogdan; incaperea s-a incalzit greu, dar discutia s-a animat repede si ne-a scos in fata un barbat jovial, care insa nu parea dispus sa negocieze in privinta lucrurilor importante, cum ar fi scrisul.

Pentru Bogdan Suceava, literatura este o activitate ordonata si meticuloasa, intr-atat incat cred ca orice scriitor, mai ales unul in devenire, se poate trezi cu un apetit dezvoltat pentru scris dupa ce parcurge discutia care urmeaza.

Bogdan Suceava, 39 de ani, scriitor si matematician. De 12 ani locuieste in California, dar scrie in limba romana si publica in Romania.
A debutat in 1990 cu un volum de proza scurta, Teama de amurg (Editura Topaz), si a publicat pana in prezent alte zece titluri: Sub semnul Orionului, roman, Editura Artprint, 1992, Legende si eresuri, poeme, cu o prefata de Alex Stefanescu, Magic Art Design, 1995, Equivalences, 2001, Naluci si portrete, reeditat de ASALT, Imperiul generalilor tarzii si alte istorii, Editura Dacia, 2002, Bunicul s-a intors la franceza, proza scurta, cu o prefata de Liviu Antonesei, Editura Timpul, 2003; Venea din timpul diez, roman, Editura Polirom, 2004, Batalii si mesagii, poeme, Editura LiterNet, 2005, Miruna, o poveste, Editura Curtea Veche, 2007 (reeditat în 2008), Distante, demoni, aventuri, articole, Editura Tritonic, 2007, Vincent nemuritorul, Editura Curtea Veche, 2008.
Licenta (1994) si studii aprofundate (1995) in Matematica la Universitatea Bucuresti. Doctorat in Matematica la Universitatea Statului Michigan (2002). Din august 2002 este assistant professor, iar din august 2007 devine associate professor of mathematics, California State University, Fullerton.

Pentru a vizita site-ul lui Bogdan Suceava dati click aici. Bogdan Suceava pe Wikipedia.

Ultima ta carte, Vincent nemuritorul, aparuta in noiembrie 2008 la Editura Curtea Veche, este o distopie in care imaginezi un fel de purgatoriu al viitorului: stiinta a reusit sa creeze nemurirea, dar se dovedeste ca nemurirea nu e tocmai o mare fericire. De unde aceasta tema?

Am intalnit prima data tema literara a imaginarii paradisului intr-un text de Moses Gaster, care a punctat ca nu existau in literatura medievala prea multe reprezentari ale paradisului; cu toate ca in Evul Mediu toata lumea se gandea cum sa ajunga in Rai, nimeni nu-si punea problema "ce facem acolo toata ziua".

Acesta a fost momentul cand m-am hotarat sa lucrez cu o tema care sa elaboreze pe marginea reprezentarii paradisului.

Ceea ce m-a atras foarte mult la aceasta idee literara e ca iti permite sa explorezi subiecte religioase si sa scrii in acelasi timp un roman de anticipatie, al carui rost este sa masoare conditia umana, sa ajunga la un nivel de patrundere la care, daca ai scrie o proza realista bine ancorata in timpul de azi, nu ai ajunge.

Tocmai apropo de conditia umana, mi-a ramas in cap momentul in care Vincent, inainte sa-si faca transferul, se gandeste ca va fi prins intr-o cutie si n-o sa aiba nici macar cum sa se sinucida. Asta m-a facut in primul rand sa ma gandesc la Purgatoriu. O tranzitie care nu se termina.

Tema aceasta apare la Tolkien. Elfii din lumea lui Tolkien sunt nemuritori, sunt prinsi intr-un cerc al existentei din care nu pot sa mai iasa. Aceste fiinte care par perfecte, care au darul nemuririi, spre deosebire de oameni, au, cu toate acestea, tristetea ca sunt prinsi intr-un cerc din care nu pot scapa; pentru ei nu exista iesire, in timp ce oamenilor le revine the gift of death.

Moartea este un dar pentru ca inseamna in acelasi timp o iesire din acest cerc. Stiu ca suna sinistru, dar au fost multi comentatori ai operei lui Tolkien care au analizat aspectul acesta. In literatura fantasy care s-a scris in secolul XX au fost preluate multe idei a caror origine se afla in imaginarul Evului Mediu.

Bogdan Suceava, Miruna, o poveste,Editura Curtea Veche, Colectia "Un roman", editia a II-a 2008, 136 pg., 20 RON

E o pledoarie hedonistă in ideea ca nemurirea nu e o fericire?

Nu cred ca asta apare explicit in carte, dar povestea din Vincent nemuritorul in directia asta merge. E un fel de acceptare a conditiei umane cu toate limitarile ei si cu faptul ca, pana la urma, fiinta umana nu are prevazuta capacitatea de a exista altfel decat in interiorul timpului.

Sa zicem ca pe vremea cand ma gandeam la Vincent... am traversat o perioada destul de - hai sa spunem - trista. Sunt lucruri apasatoare despre care nu am scris In alta parte, iar aici, sub haina unui roman de anticipatie, e si un fel de confesiune. Dar nu la persoana intai. Nu era loc de narator in Vincent nemuritorul, pentru o astfel de poveste, naratorul trebuia sa stea ascuns.

In Vincent nemuritorul vorbesc multe personaje, si de la fiecare dintre ele aflam ce crede despre viata de apoi, despre imortalitate, si sunt personaje cu viziuni atat de diferite asupra subiectului.

Mie Vincent... mi-a adus aminte de nuvelele lui Vonnegut; te inspira Vonnegut, iti place?

Da! Imi place foarte mult. Din pacate, nu l-am citit complet. As spune mai multe despre opera lui dupa ce il termin de citit complet. Este unul dintre autorii care ma calmeaza, ma linisteste in fata absurditatilor fundamentale. Imi place atitudinea lui in fata lucrurilor absurde sau insuportabile, luciditatea lui dublata de umor inteligent.

Cum arata o zi din viata ta? Cat timp lucrezi la ceea ce scrii?

Am o comoara, verile mele libere. Este simplu: noua luni pe an faci matematica si predai, iar trei luni pe an scrii. Si in cele noua luni ai timp sa si citesti, sa te documentezi, sa faci fise. Totul trebuie sa fie de o ordine desavarsită. In cele trei luni ale verii n-ai avea timp sa faci si documentarea, sa si scrii.

Iata demonstratia: daca scrii cu o medie de 10.000 de semne pe zi, cum ne recomanda Stephen King, inseamna ca in 90 de zile ai putea sa scrii enorm, un roman de mari dimensiuni. Dar in realitate nu poti sa scrii atat de mult. Eu am zile in care pot sa scriu 30.000 de semne, dar e posibil ca a doua zi nu mai pot scrie nimic.

Nu pot sa scriu ca un metronom. Dar se intampla sa am perioade foarte bune, perioade in care acumularile de dinainte si documentarea sunt deja facute si pot sa scriu, dupa cum am si perioade cand doar invat si ma documentez. Sunt si perioade intense in care fac numai matematica si in care nu ma mai gandesc la nimic literar. Asta e foarte bine pentru ca, atunci cand faci matematica, uiti tot.



Bogdan Suceava, Vincent nemuritorul, Editura Curtea Veche, Colectia "Un roman", 2008, 192 pg., 20 RON

Te-a invatat ceva matematica cu privire la scris?

Categoric. Voi incerca sa dau aici un exemplu relevant. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat a fost un tip de rationament imprumutat din axiomatica, o procedura care reprezinta un loc comun pentru matematicieni. Se numeste analiza inversa. E un procedeu care te invita sa te intrebi care sunt principiile care stau la baza unui fenomen.

Si, inevitabil, incerci sa gandesti din aceasta perspectiva si aspectele legate de fiinta umana sau de viata sociala. De exemplu, daca te gandesti la societatea romaneasca din perioada tranzitiei, care mie mi s-a parut interesanta din punct de vedere istoric, adica anii '90-'96, care e parerea ta, cum ai caracteriza tu intervalul acela?

Tranzitie.

Da, dar daca spui doar atat, nu cred ca ajungi la radacina fenomenului... Cred ca avem nevoie de o analiza mai detaliata a acestei tranzitii, cred ca acolo sunt cateva mize importante. Imi aduc aminte si acum experienta mea din primele luni ale lui 1990.

Pentru mine a fost socant sa vad ca după 1990 ies la televizor niste personaje cu totul groaznice si ca la Televiziunea Romana Libera, cum se numea atunci, ei vorbesc. Toti erau convinsi ca au dreptate, ca au idei precise despre ce trebuie facut cu societatea romaneasca. In timp ce in presa se scriau niste minciuni ingrozitoare...

Cred ca de atunci mi-am propus, ca problema literara, sa capturez acest fenomen diversitatii exceselor sau chiar al maladiilor mentale proiectate In spatiul public, si sa-l sintetizez intr-un roman. Poti produce aceasta sinteza prin generalizare, dar trebuie sa identifici atent care sunt principiile care trebuie mentinute. E un procedeu pe care il inveti in logica, in geometrie.

Asta a fost ideea care m-a condus la scrierea romanului Venea din timpul diez. Nu scriu ca sa ilustrez teorii matematice, ar fi prea facil si n-ar atrage nici un fel de interes, dar matematica te invata sa duci problemele pana la acea intrebare ultima de la nivelul careia poti sa le abordezi literar. Sa le rearanjezi, ca sa ai o perspectiva literara care sa ilumineze realitatea.

Uite, vorbeam despre Kafka: e cel mai bun exemplu de reducere a societatii la niste principii fundamentale. Cand le alterezi ordonarea, incepi sa vezi societatea mai clar decat o vedeai inainte de-a citi cartea respectiva. E un proces de deconstructie, urmat de reconstructie. In felul acesta poti sa folosesti literatura ca pe un instrument de cercetare. In fapt, cercetezi aceasta realitate, cu care ai o relatie complexa, o abordezi deconstruind-o si incercand sa-i adresezi intrebarile esentiale, pentru a-i descoperi principiile care se afla in spatele ei.

Adica te supara o parte din literatura de astazi?

Enorm. Ma supara tot ce e anecdotic, neimportant, perisabil. Sunt volume care ma fac sa ma gandesc ca dupa ce voi rasfoi cartea o voi arunca.

Cum reusesti sa te tii la curent cu tot ce se intampla in viata culturala romaneasca?

La fel ca Vincent: intru pe internet si ma uit ce se intampla.

Si e de-ajuns?

Nu, nu este. Faptul ca traiesc departe este un dezavantaj si bineinteles ca ai perceptii deformate. Anul 2008 a fost cumva diferit, am fost doua luni in Romania. Dar in general sunt aici mult mai putin.

A fost un interval de cinci ani in care nu am venit in Romania si nici nu i-am simtit lipsa. Au fost insa perioade in care citeam zilnic toate ziarele, ceea ce acum nu mai fac. Probabil ca era un mod de anulare a distantei.

Ai publicat si un volum de articole, Distanţe, demoni, aventuri. Ar putea fi citit si ca un manifest al prezentei tale in cultura romana? In Argument spuneai ca te consideri "liber de constrangerile locale, cele care uneori te-ar putea face sa eludezi adevarul". Despre ce constrangeri vorbeai?

Cand lucrezi intr-o universitate romaneasca, ai nevoie sa promovezi, iar daca lucrezi in presa romaneasca, daca vrei sa navighezi bine in mediul jurnalistic, trebuie sa fii foarte atent ce fel de texte semnezi, alaturi de cine semnezi, sunt niste constrangeri inerente faptului ca traiesti in Romania.

Eu observ anumite fenomene din afara si nu sunt ingrijorat ca-mi pierd locul de munca daca spun anumite lucruri. Au fost articole pe care le-am scris pentru ca am simtit ca nimeni altcineva nu le va scrie. Au fost lucruri pe care le-am spus cu toata onestitatea si luciditatea, de la distanta, iar daca as fi fost in Romania probabil ca m-ar fi costat sa le scriu.

Si te simti apreciat la justa ta valoare?

Si daca as fi avut numai un singur cititor, si tot n-as fi fost trist. In geometrie ma confrunt cu asta in fiecare zi, noi glumim spunand ca fiecare articol are maximum trei cititori. Orice text care are mai mult de trei cititori e un mare succes.



Selectii din interviul realizat in numarul 19 (noiembrie) al revistei Noua literatura, de Ana Chiritoiu si Gruia Dragomir. Interviul complet se gaseste in paginile revistei.
noualiteratura.ro