Interviu: Adrian Sangeorzan, scriitor, medic

Dupa ce am terminat de citit Vitali, as fi vrut sa-mi continui cumva conversatia imaginara cu personajul principal, un adolescent de care mi-a placut mult. Pentru ca nu aveam nici o posibilitate rationala sa fac asta, i-am scris autorului cartii, Adrian Sangeorzan, si, dupa un schimb de mailuri, s-au adunat paginile alaturate. Intre timp, Sangeorzan a luat avionul spre Romania, urmand sa primeasca, la Craiova, premiul "Gib Mihaescu" pentru proza, oferit de Fundatia Scrisul Romanesc.

Adrian Sangeorzan, 55 de ani, medic, poet si prozator. Din 1991, traieste la New York, unde practica medicina (obstetrica-ginecologie). A publicat volumele: Voci pe muchie de cutit/Voices on the Razor’s Edge, poeme exquisite  corpse, cu Carmen Firan, Editura Scrisul Romanesc, 2003, Over the Lifeline, poems, Spuyten Duyvil Press, NYC, 2003, Intre doua lumi - Povestirile unui doctor de femei, Editura Scrisul Romanesc, 2004 (reeditat in 2005), Pe Viu, poeme, Editura Axa 2000, aparut in 2005, Circul din fata casei, Editura Curtea Veche, 2006 (reeditat anul acesta), Tatuaje pe marmura, poeme, Editura Scrisul Romanesc, 2006. Cel mai recent roman al sau, Vitali, a aparut in toamna aceasta la Editura Curtea Veche.
www.adriansangeorzan.com

Ultima dv carte, Vitali, are ca personaj principal un adolescent imigrant. Sint doua teme despre care ati mai scris, la persoana intiia si din proprie experienta. De ce ati simtit nevoia sa reveniti asupra lor si sa le combinati intr-o singura carte - de data asta, de fictiune?

Am fost totdeauna fascinat de copilarie. Plus ca aduc aproape zilnic copii pe lume. Atit Circul din fata casei cit si Vitali au inceput ca doua povestiri scurte, dar pina la urma au "esuat" in doua romane, care n-au nici o legatura unul cu celalalt. Le-am scris fara respiro unul dupa altul, de aceea poate ca eroii seamana putin, dar nu sint deloc gemeni!

Vitali e ultimul meu nascut, un personaj absolut inventat, sau, ca toate fictiunile, un amestec din vietile altora. Timp de peste un an, cit am scris cartea, am fost foarte legat de el, ca un tata.

Cum se face ca, dupa 17 ani de cind ati plecat in State, inca va preocupa subiectul imigratiei? Pentru Vitali, imigratia pare sa fie, pina in ultimul moment, asimilare. V-ati confruntat si dv cu granita dintre cele doua?

Sint la New York de 18 ani, 6 luni si 14 zile. De cind eram copil visam sa calatoresc, sa ma mut in alt loc, apoi sa emigrez si sa plec departe. Departe de ce? Habar n-aveam. A fost ceva instinctiv. Nu m-am gindit prea mult la asimilare pentru ca in America nu sintem obsedati cu asa ceva. Te simti strain si in acelasi timp acasa. Am scris nu de mult despre privilegiul de-a fi foreigner  in America. Acum nu mai am unde sa fug. Poate de aceea m-am apucat de scris.

Ce v-a facut sa plecati in America in 1991? De ce America? Ati facut parte din valul de tineri furiosi si dezamagiti care voiau sa "scape" de-aici sau a fost doar un concurs de imprejurari?

S-a intimplat sa ajung in America, desi planurile mele de evadare erau spre Germania. Eram atit de inrait cu fugitul din tara incit ma antrenam serios la inot pentru a trece Dunarea. Dar a venit revolutia. Eram plin de entuziam, dar dupa ce mi-au suierat citeva gloante pe la ureche si am ascultat citeva discursuri de tip nou, mi-am luat pasaportul. Dupa ce Consulatul american mi-a dat din greseala viza, m-am trezit la New York.

Habar n-aveam ce e in partea asta a lumii, asa ca, vizitind Niagara de pe partea canadiana, am fost retinut pe o granita care credeam ca nu exista si am ramas blocat la Montreal intr-un lagar de emigranti. Dupa noua luni am trecut granita ilegal in America si am fost din nou prins si arestat. Povestea intortocheatei mele emigratii si a experientei mele ca doctor e descrisa in prima mea carte de proza, Intre doua lumi - Povestirile unui doctor de femei (Scrisul Romanesc, Craiova, doua editii). Vreau sa ma reintorc la acest subiect, pentru ca s-au intimplat multe intre timp. Am si sansa sa lucrez in mijlocul celui mai mare Babilon uman, Queens, New York. Un critic a spus ca as fi un fel de Papillon in halat alb (?!).

Adrian Sangeorzan, Vitali, Editura Curtea Veche, Colectia "Un roman", 2008, 288 p., 22 RON

Cum se face ca, dupa 17 ani in care locuiti la New York, tineti sa publicati in Romania? Cum de nu va traduceti cartile acolo? A fost mai usor sa va impuneti acolo ca medic decit ca scriitor de limba engleza?

Scriu in romana si mi se pare normal sa public in Romania. Am cititori si acolo, si aici, in State, unde sint sute de mii de romani. Cordonul ombilical nu mi s-a taiat niciodata. Am publicat in engleza trei carti. Imi traduc singur poeziile, dar proza abia am timp s-o scriu. Vitali va aparea la anul aici in engleza. E tradus aproape jumatate. Apetitul americanilor pentru traduceri e extrem de mic. Doar 2% din beletristica sint traduceri. E foarte greu sa spargi gheata aici pentru ca e groasa si sintem la limita unui inghet cultural.

Bruce Benderson spunea intr-un interviu ca va admira pentru ca, desi sinteti medic, v-ati pastrat interesul pentru scris. Cum se impaca meseria de medic cu scrisul? Cit timp va ramine pentru scris si pentru citit dupa ce va intoarceti de la munca?

Bruce Benderson e unul dintre scriitorii americani de care sintem legati si care ma incurajeaza sa scriu si mai ales sa trec cu toate bagajele in engleza. O mutare foarte dificila care, la virsta mea, ar putea insemna un fel de harakiri literar. Nu vreau sa risc, pentru ca am inceput sa scriu tirziu si rotitele lingvistice care mi s-au declansat in cap macina in limba romana indiferent despre ce scriu. Voi fi tradus daca merit. Am ajuns la un echilibru intre medicina si literatura.

E greu sa traiesti zi de zi cu doua femei fatale. Imi plac amindoua egal, plus ca din scris nu se poate trai, desi mi-ar placea. Cea mai mare hotie e sa furi timp. Sotia mea se mira cum pot scrie intre tot felul de lucruri care ne macina mereu ziua. N-am incotro, iar profesia mea m-a ajutat foarte mult sa fiu organizat si sa nu pierd timpul. Jumatate din ceea ce am scris am facut-o in spital atunci cind eram de garda si aveam momente de liniste.

Sint de 16 ani in acelasi spital, toti stiu ca scriu. Cartea mea Povestirile unui doctor de femei a fost citita de multi, am gasit-o unde nu ma asteptatm prin spital, facuta ferfenita, citita de anestezisti, de asistente, de femei de serviciu. Am multe cititoare si printre paciente. Mi-a fost frica ca voi confuza oamenii cu care lucrez, dar n-a fost asa. Am niste "cronici literare" absolut impresionante trimise de paciente. De aceee vreau sa ma si intorc la subiectul asta.

Va surprinde ceva - in bine sau in rau - cind va intoarceti in Romania? Vi se face dor de cineva sau de ceva de-aici? Urmariti viata culturala din tara, cititi autori romani, presa?

Dupa citeva zile in Romania parca nici n-am plecat, dupa alte citeva mi se pare ca nu mai recunosc nimic. Sentimente foarte amestecate, puternice oricum, uneori simt ca ma stric la suflet, dar nu-mi displace. Dorm prost acolo pentru ca asaltul senzorial si emotional e puternic. Ne intrebam citeodata daca am mai putea trai in Romania permanent. Avem un aprtament care a ramas cum a fost lasat, cineva uda plantele. Copiii nostri s-au intors si lucreaza momentan la firme din Bucuresti (fata mea e editor la Harper’s Bazaar) si nu pare sa le displaca.

Lumea s-a schimbat. Ma intereseaza, desigur, ce se intimpla in cultura romana pentru ca e vie, chiar salbatica, ca si felul in care recapituleaza repede tot capitalismul pierdut. Mi se face dor mai ales de amintirile mele, de o parte din lumea de care am fugit. Am dat nu de mult un interviu la BBC care face o emisiune despre Romania la 20 de ani dupa..., cu titlul "Lumea pierduta a comunismului" (The lost world of communism). Am incercat sa vorbesc despre tara mea pe un alt ton, defrisat de cliseele care ne-au coplesit imaginea atita timp. Nu stiu ce vor pastra din cele spuse.

Cum se vede din State mult-discutata "imagine a Romaniei in lume"?

Imaginea Romaniei nu e deloc "mult-discutata" in America. Putin le pasa. Romania se vede asa cum se vede orice tara, insula sau arhipelag din satelit. Albastra pentru unii, pentru mine in forma de inima. Nu mi-a fost absolut niciodata rusine ca sint roman. Dimpotriva. In fiecare zi sint intrebat "de unde esti" si mereu aud "oh, avem si noi romani in spital sau la companie", niciodata cu vreo conotatie negativa.

Ultimul val de emigranti sint majoritatea tineri profesionisti, oameni care nu ne fac de ris. Lucrez cu ei zi de zi. Am fost in Spania anul asta si m-am intilnit cu un roman cu ochi albastri care se dadea finlandez. Ne-a rugat sa vorbim incet in romana si mi s-a parut foarte trist.

Ce autori cititi? Ce fel de literatura va place? Cu ce scriitori americani v-ati imprietenit? Exista scriitori sau oameni din viata dv cu care va consultati in legatura cu ce scrieti?

Am ramas un cititor pasionat. De cite ori venim din Romania, ne opresc la vama pentru ca valizele sint pline de carti si asta e suspect astazi. Citesc cit pot de mult. Oriunde, oricind, in orice pozitie. Am sansa ca aici, la New York, sa avem un grup literar serios. Un amestec de scriitori americani, romani (detest cuvintul "diaspora"), rusi, francezi, polonezi, filipinezi, sud-americani etc. Ii numesc doar pe cei mai apropiati: D.R. Popa, Andrei Codrescu, Norman Manea, Nina Cassian, Maurice Eduards, Bruce Benderson, Catherine Cusset, Catherine Texier, Andrey Gritzman, Paul Doru Mugur, Adina Dabija s.a. Am avut si sansa sa string in trecere mina unor mari scriitori ca Philip Roth, Doctorow sau Susan Sontag. I-am intrebat how are you, dar nu-mi mai amintesc daca mi-au raspuns.

Selectii din interviul realizat in numarul 18 (septembrie - octombrie) al revistei Noua literatura, de Ana Chiritoiu si Gruia Dragomir. Interviul complet se gaseste in paginile revistei.
noualiteratura.ro