In mijlocul saptamanii la DaKino

Desi nu am ajuns la DaKino in prima zi ca sa fac singura comparatia, ieri am vazut ca filmele ruleaza pe tot ecranul, iar cutele care ii revelau aspectul de cearsaf au disparut si ele.

Ce-am vazut in ziua a doua la DaKino si mi-a placut?

Felix: un film nemtesc, scurt si bun; despre prietenie, inceputul adolescentei, emotia primei intalniri. Un film despre un baietel care invata singur limbajul semnelor pentru ca vrea sa se imprieteneasca cu Lena, o fetita surdo-muta. O dorinta, un baietel si o fetita, o mama ingrijorata si un tata intelegator. O poveste simpla, scurta, dar plina de umanitate. E la moda sa vorbesti de toleranta; tindem insa sa uitam ca cea mai puternica forma de toleranta… si de cunoastere ramane prietenia.

Traumatologia: O comedie spaniola cu morala si cu un citat final din Anna Karenina, care suna cam asa: casatoriile fericite sunt toate la fel, cele nefericite sunt... deosebite.

Intr-o biserica, momentul decisiv, punctul culminant al ceremoniei matrimoniale este intrerupt cand tatalui mirelui are un atac de cord. Restul filmului se petrece in familie, la spital, in asteptarea unui verdict pentru batranul muribund.

Un filmulet simpatic, cu schimbari de situatie, cu barbati care plang, cu mici meditatii asupra dragostei: cand viitorii miri isi exprima dubiile asupra propriei casatorii, asistam la un mic regal de replici despre dragoste, rutina, casatorie, certuri…

Filmul se incheie rotund, cu aceleasi cuvinte ale preotului care de data asta duce la bun sfarsit ceremonia. Dar cuvinte lui, spuse ritualic ("in casatorie cei doi vor intampina si obstacole"), lasa de fapt povestea deschisa. Traumatologia e o tragi-comedie despre viata si complicatiile ei, despre indecizii si obsesii. Poza de familie din final implica doua impacari, doi gay, si un triunghi amoros. The Spanish way...

Tot ieri dupa-amiaza am vazut un film belgian care s-a chemat AIE, dar caruia i se potriveste mai bine Rochia turquoise: un vampir modern, cu look de Banderas provincial si cu mers dezarticulat, porneste in cautarea victimei sale. Dupa mai multe incercari esuate (ajungi sa ai impresia ca toate femeile sunt inabordabile), descopera o fiinta deosebita (ca si el)... si urmarirea incepe.

Pe acoperisuri, pe scari, pe strazi, printr-un gang, printr-un lan de porumb (frumos contrastul verde-turquoise). Spiritul jucaus al celor doua personaje mi-a amintit de Amelie & Quincampoix si alergaturile lor contra cronometru prin Paris. 

Fata din filmul nostru danseaza (mai intai cu un vagabond), are o rochie turquoise foarte frumoasa, e tunsa scurt, amintind un pic de Jean Seberg, partenera lui Jean-Paul Belmondo din A bout de souffle (1960) de Jean-Luc Godard.

Dupa o urmarire de basm, in pasi la fel de dezarticulati ca la inceput, dar plini de farmec si poezie, cei doi ajung sa danseze un tango impreuna, aerian si pasional in acelasi timp. Filmul e magic, chiar si cu finalul previzibil. Un deliciu vizual.

Aplauze! Ne vedem la DaKino.