Hristos a inviat! Noaptea de Inviere in Bucuresti

Sa mergem sa luam lumina! Dar cand, cum si cati? Pentru ca deja practica religioasa a luarii de lumina in Noaptea Invierii parca nu mai este ce a fost odinioara, cel putin in privinta mersului la slujba. Lumina se tot ia.

Am decis sa vedem ce se petrece in Noaptea de Inviere prin Bucuresti, la diferite biserici din oras.

Biserica Caramidari din Timpuri Noi

Ca in fiecare an, oamenii se impart in doua categorii, cei care stau si la slujba si cei care vin doar sa ia lumina. Iar de curand  a aparut si cea  de-a treia categorie, cea care ia lumina in club...Fiind o biserica mica, se dovedeste neincapatoare la fiecare sarbatoare mare, asa ca au fost nevoiti sa puna  o instalatie de sonorizare afara, pentru cei care vor sa asculte slujba.



Inca de la ora 11 straduta din fata bisericii s-a umplut cu oameni, veniti cu familia sau cu prietenii. Este un prilej numai bun de socializare intre vecini, intre vechi prieteni si intre rude mai mult sau mai putin invecinate. Se discuta proiecte de administratie, cine a contribuit sau nu la amenajarea spatiilor verzi din jurul blocului, noile achizitii ale locatarilor, planuri de vacante s.a.

Copiii se plictisesc, tinerii vorbesc de zor la telefon stabilind puncte de intalnire si isi aleg cluburile pentru petrecere. Majoritatea multimii stranse este preocapata de cu totul altceva, unii stau si la o mica barfa legata de vecina de la trei.

S-a facut fara zece si strazile adiacente s-au umplut de masini si oameni. Toti se uita spre intrarea in biserica, asteptand sa iasa oamenii cu lumanari aprinse. Intr-un colt un grup de pusti isi aprind lumanarile de la o bricheta si se ofera sa dea lumina. Oprobiul celorlalti nu se lasa asteptat, dupa mustrare copiii isi strang lumanarile si bolborosesc in barba.

Incet, incet oamenii incep sa iasa din biserica cu lumanari aprinse, intrarea bisericii se lumineaza de la beculetele de pe arcada. Hristos a inviat! Lumina se imparte printre oamen.  Adevarat a inviat!. Slujba continua, unii incep sa cante, altii se grabesc sa ajunga acasa, sa duca lumina.





Nu trec, 2-3 minute de cand au iesit primii oameni cu lumina si deja in blocul vecin sut lumini in geam. Strada se elibereaza, masinile se retrag pe rand. Pe drum se mai stinge o lumanare, dar se gaseste cineva aproape care sa te ajute sa o reaprinzi.



Un lucru usor de observat este ca toata lumea zambeste, pare mai fericita. Oamenii se simt mai apropriati, si se saluta intre ei fie ca se cunosc, fie ca nu. Daca sarbatorile au un merit, este acela ca pentru un timp, fie el si scurt, oamenii sunt mai buni, mai deschisi.

Biserica Romano-Catolica Cioplea

Anul acesta a prilejuit dublarea slujbelor religioase Pascale, deoarece Pastele Catolic si cel Ortodox au avut loc la aceeasi data. Despre Biserica Cioplea am mai vorbit cu ocazia dosarului pentru Cartierul Dristor. Este unul dintre cele mai importante lacase de cult ale comunitatii catolice din Bucuresti, si una dintre cele mai vechi. In 2009 va implini 100 de ani de la infiintare.

Aseara pe la ora 8 deja incepea Slujba de Inviere. La ora aceasta au intrat oamenii in Biserica si o ora mai tarziu biserica era plina ochi. Restul credinciosilor s-au adunat in curte si au ocupat o strada intreaga, ascultand slujba la megafon. S-a cantat, s-a recitat Tatal nostru, nimic iesit din comun. Copiii treceau printre adulti, sau priveau atent la mica scanteie de lumina pe care o tineau in maini. Copiii si focul...





Pot sa spun ca la catolici nu se dau coate si nu se imbranceste lumea, cum mi s-a intamplat de cateva ori cand am mers la slujbe ortodoxe. Nu zic ca este o regula. Doamne Fereste. La propriu. Afara era racoare si placut, in timp ce in interior imi imaginez ca era destul de inghesuit si destul de cald. Dar oamenii care ieseau la 22 din bisericuta erau zambitori. O fetita a exclamat de pe umerii mamei sale: "Mamaaa. Ce de omenireee" imediat ce a vazut multimea ce astepta la portile Bisericii.



In Biserica inalta si luminoasa, cu statuia Maicii Domnului in fata, nu poti sa te abtii sa pornesti un dialog cu Dumnezeu. Sa-ti ceri scuze ca i-ai luat numele in desert (desi unii oameni o meritau), sa te dai mare ca intotdeauna cand mergi cu autobuzul cedezi locul oamenilor in varsta si sa promiti ca o sa treci pe la Biserica mai des.