Hell with you all!

Cand te duci la o piesa de teatru care se numeste Hell te astepti sa fie ceva... despre iad, nu? :) Simbolic vorbind, cam despre asta e vorba si aici, in piesa montata de Chris Simion, dupa un text de Lolita Pille, la Teatrul Undercloud.

Ce e Teatrul Undercloud? Te duci La Motoare, mergi pana in spate, pe dreapta... si acolo e un gard. Treci de el si ajungi la Teatrul Undercloud, in aer liber, mic si simpatic. Mai stai pe banca, mai stai pe jos, mai stai pe perna, fumezi, bei o bere. Un cadru perfect pentru piese de teatru contemporane.



Teatrul Undercloud s-a deschis aseara cu Hell, aflata si ea, de fapt, la prima reprezentatie. Dubla premiera, deci.

Hell e o fata. O cheama Hell pentru ca asa vrea ea si pentru ca Elle, numele ei, nu-i place. Doar n-o s-o cheme ca pe o revista, nu? Face parte din generatia Think Pink, adica dintre cei care traiesc pentru a consuma, copii de bani gata pasionati de shopping si liniute, cu relatii de o noapte si cu iubiri de patru. Are 500 de numere de telefon in agenda la care nu suna niciodata si un card bancar in locul creierului.



Impreuna cu cele doua prietene ale ei, colinda cluburile (actiunea era plasata in Fratelli-ul autohton :) ), se drogheaza, agata barbati (din public), barfesc, sunt preocupate de haine (Gucci sau Armani?), masini (cine e proprietarul Porsche-ului negru de la intrare?) si de manichiura. Este imaginea perfecta si stereotipa lumii cu fite si bani.

Piesa merge mai departe de stereotipiile pe care le stim atat de bine cu totii. Hell se dovedeste a fi mai putin superficiala decat pare in fustita ei roz, in cizmele de cauciuc colorate, vorbind nonsalant despre banii pe care ii are de la parinti. Din cand in cand, o Hell lucida apare proiectata in spate, care vorbeste trist si cinic despre viata ei. Care pana la urma e un iad. Un fel de jurnal, o fata ascunsa a personajului, sincera si mai putin marcata de stilul de viata adoptat in exterior.



De fapt, asta este miza spectacolului - pendularea brutala intre luciditate si iluzie, agresivitatea si violenta din everyday life, care duc pana la urma la un soi de vid si la intrebari cu raspuns incert.
Hell se indragosteste de Andrea, un personaj cu o existenta dubioasa si controversata. Pentru un timp, firea lui vitala si diferita de ceea ce cunoscuse ea pana atunci o scoate din lumea drogurilor si a cluburilor. Dar doar pentru un timp, pentru ca... vrea inapoi.

Cu cateva pasaje de dans intercalate, fantastic de expresive, cu muzica si proiectii, Hell e o piesa dark, care te tine in priza pe durata celor doua ore (cu cateva exceptii de momente cam prea lungite si explicite), are ritm si intorsaturi neasteptate de situatie. Se rade mult, dar se rade negru, razi de aparente si afli ca in spatele lor se ascund povesti mai putin vesele.

La final, ramai cu un gust amar. Si te gandesti ca daca ai avea bani sa poti cheltui intr-o seara salariul mediu pe economie pe un an, nu ai avea totusi acelasi stil de viata ca ei?