Film: The Hurt Locker

Marele castigator al Oscarurilor de anul acesta a fost, indiscutabil si oarecum neasteptat, The Hurt Locker, filmul lui Kathryn Bigelow - cel mai bun film, regie, scenariu, montaj, sunet. Ce a facut atat de bine doamna Bigelow in The Hurt Locker?



The Hurt Locker manipuleaza inteligent niste clisee, are un aer propagandistic foarte subtil si se pliaza perfect, din fericire nu direct, pe imaginarul popular. Cel putin pe cel american. Contextul este cel al razboiului din Irak, cand echipele de interventie americane fac totul sa pastreze ordinea intr-un oras dominat de haos si de atacuri de guerrilla. Accentul cade pe o echipa de dezamorsare a bombelor, care se prezinta de fiecare data la locul faptei inainte ca pachetul sa explodeze.

Filmul este centrat pe William James, jucat excelent de Jeremy Renner, specialistul pentru care dezamorsarea bombelor pare o joaca si un pariu personal (dovada colectia de "suveniruri" de la diverse explozii). Avem tensiune, avem un super erou mai din topor, usor necioplit, irational si nonconformist, atat cat sa ne fie simpatic si sa empatizam cu el.

O fi el baiatul bun dar e si putin rau. Uite, e si sensibil, si baietii de la el din echipa nu-i inteleg chemarea nebuna spre bombe si le trec prin cap ganduri necurate in ceea ce-l priveste. Pana la urma, bineinteles ca il place toata lumea la ce arsenal dezamorseaza.

E interesant sa urmaresti relatiile dintre James si colegii lui, comportamentul soldatilor in timp de razboi care nu e unul eroic in sens clasic: le e frica (memorabile scenele cu pustiul caruia ii e frica de moarte), sunt violenti si uneori au un comportament greu de inteles.

Filmul tine privitorul in tensiune de la un cap la altul, cu momente lungite voit si cu un accent pe detalii care uneori sunt mai sugestive decat actiunea principala. Nu conteaza atat de mult daca filmul e veridic sau nu, daca lucrurile se intampla, intr-adevar, asa, intr-un teatru de operatiuni. Importanta este insa povestea si atmosfera apasatoare care domina filmul. Desi miza nu e violenta in sine, sunt cateva scene in care e folosita pentru a mari emotia si a sublinia dramele umane existente in astfel de situatii.

Poate mi-ar fi placut mai mult daca se punea accentul mai consistent pe cultura locala, pentru a avea si o a doua perspectiva, nu doar cea a soldatului salvator. Pe localnici nu-i vedem aparand decat fantomatic, fara vreo identitate conturata, parte a unui scenariu de razboi fata de care nu le stim sentimentele.

Nu l-am perceput ca pe o critica a razboiului, din contra, mi s-a parut ca subliniaza necesitatea lui - vezi finalul, care da si cheia comportamentului lui James - sau cel putin il justifica prin faptul ca si unii, si altii ucid (aproape) fara discriminare, pentru ca trebuie. Si ca pasiunea, chiar daca inseamna riscul de a dezamorsa bombe, conteaza mai mult decat valorile oamenilor obisnuiti.