Film: Shutter Island

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

poster

Probabil Shutter Island se va dovedi unul dintre cele mai controversate filme ale anului - in ceea ce priveste modul de primire, reactiile si asimilarea de catre public. Probabil jumatate se va cutremura pios in fata thrillerului psihologic al lui Scorsese, al povestii intortocheate despre realitatile paralele ale meandrelor mintii umane si al artei regizorale. Cealalta jumatate se va imparti in cei cu pareri amestecate si cei sceptici, care or sa ridice spranceana la ultima productie a lui Martin Scorsese, disecand-o fara mila.

Metropotamul oscileaza intre ultimele categorii, pentru ca Shutter Island ni s-a parut departe de a fi o capodopera. Filmul, lung de peste 2 ore, este adaptarea pentru ecran a romanului omonim al lui Dennis Lehane (publicat in 2003), si este, ca si cartea, pe care am rasfoit-o cateva ore dupa ce am vazut filmul, o carare complicata prin hatisul psihologic al schizofreniei, intr-o atmosfera un pic victoriana, un pic gotic-romantica, asezonata cu culoare conspirativa si mister politienesc din anii '50... plus un varf de cutit de traume din timpul razboiului.

Desi nu prea poti povesti subiectul fara sa cazi in pacatul spoilerelor, o sa va spunem pe scurt nu mai mult decat arata si trailerul. Pe Shutter Island, insula stancoasa batuta de vanturi unde cele mai mari vietuitoare sunt sobolanii, traieste o mana de oameni: personalul ospiciului pentru nebunii periculosi si violenti si pacientii sai permanenti. 66 la numar. Sau... poate mai multi?

Una dintre paciente se evaporeaza fara urma din celula ei si sunt chemati pe insula doi serifi sa rezolve cazul. Cei doi incep sa sape prin secretele casei de nebuni si descopera tot felul de dovezi ca adevarul este altul decat cel pe care li-l serveste toata lumea, pana cand ajung sa isi puna la indoiala propria existenta si propria identitate si se gasesc prinsi (prins, de fapt, pentru ca e drama lui Teddy, jucat de Leonardo di Caprio) intr-un labirint pentru soareci fara iesire. Sau cel putin asa crede el.

Filme in care perceptia realitatii este alterata numai si numai in mintea personajului s-au mai facut. A Beautiful Mind, Sixth Sense, chiar si Memento, daca vreti. Cu bagajul asta la indemana, incepi sa intrevezi urmatorii pasi ai povestii destul de repede, pe masura ce mai gasesti cate un indiciu. Scenariul se tine din nefericire foarte aproape de litera cartii si, ca si ea, ignora deliberat propriile sentinte:

"...now we're getting into the true horrible beauty of the full-blown schizophrenic's paranoid structure. If you believe, gentlemen, that you are the sole holder of the truth, then everyone else must be lying. And if everyone's lying... Then any truth they say must be a lie".

Cu toate acestea, de dragul misterului, aceasta declaratie va fi curand uitata si vor aparea acei pioni cheie care vor duce intriga pe noi culmi - cei care intr-o lume de nebuni spun "adevarul".

Lasand totusi deoparte scenariul, pacatele sale si locurile comune ale psihologiei viselor, teoriilor conspiratiilor guvernamentale si practicii lobotomiei transorbitale si chiar ale flashback-urilor "holocaustiene" (subiecte prea comerciale ca sa nu te intrebi de ce Scorsese a ales o asemenea poveste), filmul totusi place? Moderat, pentru ca si in alte aspecte este imperfect.

De la bun inceput esti pus in fata unor impresii contradictorii: filmarile de studio, care nu se chinuie deloc sa ascunda faptul ca marea din spate e falsa sau ca padurea ruleaza pe un ecran. Pentru ca apoi sa fii aruncat intr-o atmosfera sumbra, aproape noir, a lumii misterioase a ospiciului, care te tine pe marginea scaunului cu o muzica "de suspans", si astepti sa izbucneasca pericolul latent... dar nu se intampla nimic. Te lasi apoi purtat din vis in vis, prin flashback-uri, printr-o increngatura pretioasa de vorbarie psihanalitica si te intrebi daca regizorul isi cam rade de tine cand vine uraganul care smulge copaci din jur, dar actorii inca se tupileaza prin tufisurile cimitirului si ti-e clar ca nu mai esti in Kansas cand vezi cum picura apa prin ei sau cum o scena de executie a unor soldati nemti se transforma intr-o pantomima lungita pana la absurd.

Cum ni se pare imposibil ca Scorsese sa aiba atatea hibe intr-un singur film, putem trage concluzia ca toate "scaparile" si falsurile sunt intentionate, poate pentru a accentua atmosfera vremii, poate pentru a contribui la impresia onirica a intregului esafodaj al realitatii tremuratoare din mintea personajului principal. Discutabil.

Ceea ce ne-a placut foarte mult a fost jocul actorilor. Di Caprio e bun, iar rolul sau nu e deloc usor. Ben Kingsley da o demnitate old school personajului sau aparent negativ la inceput, Max von Sydow apare cu eleganta sa senioriala obisnuita, iar Emily Mortimer, desi intr-o aparitie destul de scurta, e fabuloasa in rolul criminalei nebune, pe care il imbratiseaza cu o candoare dezarmanta.

Sa ne povestiti cu ce impresii v-a lasat.





3 comentarii

Film: Shutter Island
G Andrei
#1 -

Clasic

Shutter Island este un film perfect, un film clasic, deoarece impresia creata este ca a fost facut in anii '70, nu acum un an. Filmul abunda de imagini cinematografice memorabile si este un amalgam de senzatii reminiscente de Hitchcock si Kubrick. Scorsese ne conduce prin cea mai intunecata creatie a lui. De departe cel mai bun film care a rulat in cinematografe in ultimii 2 ani. Di Caprio merita Oscarul mult-ravnit. Finalul ne pune sa alegem: Edward Daniels sau Andrew Laeddis?

Film: Shutter Island
atlas
#2 -

Comentariu nou

"Scenariul se tine din nefericire foarte aproape de litera cartii"....din nefericire??? ba din contra. Slava Domnului! un regizor care nu macelareste o carte doar pt ideile lui fanteziste. mare eroare metropotamilor.

Film: Shutter Island
ZeMuvi
#3 -

Shutter Island | Geniul unui regizor

In primul rand filmul pare facut spre sfarsitul anilor 50, perioada in care au aparut marile thrillere ale lui Hitchcok. Dupa cum spuneam cu mai mult timp in urma pe blog imaginile fac trimitere spre filmele lui Hitchcok, probabil avand in comun tendinta de film noir. De altfel si subiectul filmului face referire la anii 50 cand domeniul psihiatriei trecea se confrunta cu un soi de revolutie (inlocuirea metodelor brutale cu medicamentatia)

In al doilea rand este vorba de o ecranizare a unei carti, deci e logic sa fie cat mai fidel cartii, mai ales ca Scorsese nu s-a legat de subiect (neavand prea mare importanta cum il chema pe DiCaprio in film sau meseria pe care a o avea el) ci de modul in care este prezentat subiectul. De aceea spun ca a creat un labirint pentru noi, spectatorii, cu doua iesiri care se regasesc in intrebarea finala.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera