Film: Paul, mare politist la mall

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
In general imi plac comediile tampitele, usoare si usor de demontat, fara prea multe profunzimi, fara o poveste prea complicata care sa-ti solicite intelectul, doar glumite una dupa alta care sa-ti gadile "glandele ilariante" (nu ma judecati prea aspru...). Din cand in cand mai trebuie sa consumi si asa ceva, e relaxant si util - ajungi sa apreciezi filmele bune si mai mult. Incerc sa ma scuz pentru faptul ca m-am uitat la Paul, mare politist de mall.  

Pot sa numar pe degete de cate ori am ras la Paul, mare politist de mall. Iar pentru acest lucru nu trebuie sa-mi folosesc ambele maini, imi ajung trei degete de la o singura mana. Asta pentru ca e o comedie aproape trista, deprimanta, care pare mai mult o reclama de o ora si 20 de minute la Segway si la cat de folositor e acest aparat pentru un politist supraponderal.

Daca Kevin James vi s-a parut amuzant in The King of Queens, de data asta, in pielea lui Paul Blart, un agent de paza care face cariera din a fi un loser in toate domeniile, James face pur si simplu un rol lame, iar glumitele lui sunt atat de trase de par incat aproape ca te doare pe tine ca spectator.   

Mall Cop
Atentie, spoliers! 

Foarte pe scurt, Paul Blart rateaza sansa de a deveni politist din cauza problemelor cu mancarea (daca nu baga ceva dulce in gura din ora in ora, adoarme instant, un fel de sevraj... in fine), astfel ca ajunge agent de paza intr-un mall. Insa Paul isi ia jobul in serios, poate prea in serios, lucru care-l transforma intr-un loser si mai mare...

In plus, Paul locuieste cu mama lui si are o si  fiica (don't ask...), iar in modestia si simplitatea lui totul ar fi perfect daca si-ar gasi si o iubita. Si o gaseste chiar la locul de munca in mall, o vanzatoare de maruntisuri, Amy (Jayma Mays), evident out of his league. Si ca totul sa arate ca visul unui pusti de 12 ani al carui film de actiune preferat este Die Hard, intr-o zi mall-ul este luat cu asalt de o gasca de raufacatori cool, cu skateboard-uri, biciclete agresive sau practicanti de parkour.    

Amy si fiica lui Paul sunt luate ca ostatice, iar Paul, calare pe Segway-ul sau, incearca sa salveze situatia a la Bruce Willis din Die Hard.

Oare cine va castiga dintre raufacatorii practicanti de sporturi extreme si agentul de paza grasan de pe Segway? Daca sunteti curiosi, mergeti sa aflati, desi cred ca stiti deja raspunsul. 

Click aici pentru a vedea unde ruleaza Paul, mare politist de mall





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera