Film: Ochii (The Eye)

Nu am mai vazut de mult un film de groaza, asa ca, echipati cu popcorn, suc si o dorinta arzatoare de a fi speriati, de a trai senzatii tari, ne-am cufundat pentru aproximativ doua ore in intunericul unei sali de cinema pentru a vedea cu ochii nostri Ochii. Povestea se anunta interesanta si avea un potential promitator de a ne face sa nu dormim prea bine noaptea.

Secenele care de obicei iti dau fiori reci pe sira spinarii si iti fac pielea de gaina nu s-au lasat prea mult asteptate, insa, dupa putin timp, ne-am dat seama ca acestea erau doar efectul acomodarii noastre cu genul horror al filmului, atat. Dupa primele scene de genul I see dead people, filmul s-a derulat intr-un ritm monoton, lipsit de suspans, pe alocuri chiar amuzant, iar sfarsitul a revolutionat intreaga notiune de film horror -  s-a produs un happy-end nespecific genului. Insa, avand in vedere ca filmul este un remake made in Hollywood (dupa Gin gwai), optiunea pentru un happy-end chiar si atunci cand vine vorba de filme de groaza nu ma surprinde.   

Atentie: spoilers!

Subiectul este foarte interesant. In urma unui transplant de cornee, o violonista destul de apreciata, Sidney Wells (Jessica Alba), isi recapata vederea pe care o pierduse in urma unui accident din copilarie. Urmeaza o perioada de acomodare, in care Sidney incepe sa vada si alte lucruri in afara de cele reale: oameni trecuti in lumea cealalta, demoni care sunt de fapt doamna cu coasa (dar care seamana foarte mult cu fumul negru din Lost) si scene dintr-un trecut sau viitor recent in care mor oameni. Avand in vedere ca Sidney fusese oarba timp de aproximativ 20 de ani, toate aceste viziuni cu fantome a la The Sixth Sense sau The Others sunt puse pe seama dificultatilor de acomodare a creierului cu procesarea informatiei vizuale. Insa pentru Sidney devine din ce in ce mai clar ca este vorba de altceva, si anume de memorie celulara, adica ochii donatorului vazusera si ei toate aceste lucruri.

In cele din urma, Sidney reuseste sa il convinga pe neurologul ei, dr. Paul Faulkner, sa o ajute sa afle cine era donatorul. Cei doi fac o calatorie pana in Mexic, unde descopera povestea Anei Christina Martinez, donatoarea, considerata de localnici vrajitoare pentru ca putea sa prevada cine va muri; femeia se sinucisese, din cauza ca toti se temeau de ea si o invinuiau pentru mortile din satul lor.

La intoarcerea in State, datorita viziunilor pe care le are, Sidney reuseste sa impiedice un accident si sa salveze viata unui numar foarte mare de oameni, insa odata cu acest lucru isi pierde din nou vederea, ceea ce simbolizeaza intr-un fel faptul ca acum Ana Martinez se poate odihni in liniste. Sfarsitul filmului ne-o arata pe Sidney cu vioara in mana, bucurandu-se de aplauzele de la sfarsitul unui concert de muzica clasica.  

Jessica Alba nu face deloc un rol rau, este chiar adorabila si destul de convingatoare atunci cand se sperie de omuletii negrii care apar pentru a-i conduce pe decedati pe lumea cealalta. Insa intreg filmul este slabut, destul de plictisitor si neconvingator pentru genul horror. Pentru a baga frica in spectatori, regizorul a optat pentru niste efectele sonore destul de iritante, care te fac sa inchizi ochii dintr-un reflex de durere si nu pentru ca scenele ar fi de asa natura, si pentru o ciulama de clisee pe care le puteti intalni in foarte multe filme de groaza (The Grudge, Dark Water, Hide and Seek etc.)

Am plecat cam dezamagiti, plictisiti si somnorosi, iar cu somnul nu am avut nici o problema.