Film: Juno

Toti am avut-o colega in liceu pe Juno - o fata desteapta, baietoasa, draguta, tupeista, de gasca. O prezenta placuta, insa prea tomboy si nu indeajuns de cool pentru a o invita in oras la "o apa dulce". Dupa ce vezi Juno incepi sa te intrebi ce era in neregula cu tine? Ma rog, asta se intampla, probabil, in cazul publicului masculin.  

Juno este un film despre si cu adolescenti, dar care nu face trafic cu cliseele specifice acestui gen de filme, ci transforma genul in cu totul altceva. Chiar daca pare un film asemanator cu recentul Knocked Up, Juno este total diferit, singurul lucru comun fiind sarcina neplanuita si faptul ca purtatoarele ei sunt intr-o relatie nu tocmai constanta cu partenerii lor. 

Spoilers!

Juno spune povestea unei adolescente de 16 ani (Ellen Page, ati vazut-o si in Hard Candy) care ramane insarcinata in urma unei makeout session de dupa ore, in care se decide sa "experimenteze" impreuna cu nu-chiar-prietenul ei Paulie (Michael Cera - Superbad), un geek cu acte in regula, care de-a lungul filmului nu face sau spune prea multe, dar alearga.

Dupa ce viziteaza un centru de avorturi, Juno decide sa duca sarcina la capat, iar dupa sa dea copilul pentru adoptie. Reactia partintilor (J.K. Simmons si Allison Janney) la aflarea vestii nu este una dramatica. Nu exista tipete sau palme date sau izbucniri in lacrimi etc., ci totul este tratat cu mult calm. Tatal si mama adoptiva ii sprijina decizia lui Juno, iar in scurt timp gasesc prin intermediul anunturilor din ziar un cuplu de yuppies (young urban professionals) pentru adoptie.

Parintii sunt o tema frecventa in filmele cu adolescenti si nici Juno nu face exceptie, insa aici jocul intre cliseu si autentic face toata diferenta: mama lui Paul e intruchiparea vie a parintelui care nu-si da silinta sa inteleaga nimic din ce se petrece imprejur, insa isi rasfata cat poate copilul adolescent si se uita urat la Juno cand simte semnele unei idile intre cei doi.

Viitorii parinti adoptivi ai copilului se incadreaza si ei untr-un stereotip: tatal cam imatur, compozitor de muzica pentru reclamele TV (Jason Bateman), petrece mult timp cu Juno vorbind despre muzica si uitandu-se la filme gore, mama (Jennifer Garner) este atat de obsedata de copii incat este aproape dureros sa o vezi cum se agita si consuma pe parcursul celor 9 luni (cei doi aproape ca imita cuplul Pete si Debbie din Knocked Up). Este aproape evident ca cei doi se afla intr-o criza si ca despartirea este inevitabila. Si ea se intampla, insa Juno ii va da copilul Vanessei, iar intre ea si Paulie se prevede o frumoasa relatie ce incepe cu sfarsitul filmului pe melodia Anyone Else But You a celor de la Moldy Peaches.

Pentru rolul din Juno, este foarte posibil ca Ellen Page sa castige Oscarul, la fel si Diablo Cody (personaj foarte interesant) pentru scenariu.

Dialogul este foarte jucaus, amuzant, dar in acelasi timp incredibil de natural (I'm wearing a fat suit I can't take off, spune Juno in timp ce este insarcinata. I'm a planet.) Cel mai important, Juno este o poveste care nu se vrea moralizatoare in nici un fel, ci e doar un carusel emotional, care te face sa savurezi replicile destepte si sa razi cu gura pana la urechi si in momentul imediat urmator sa te intristezi, iar la sfarsit chiar sa-ti dea lacrimile.

PS. II tinem pumnii lui Juno la Oscar.