Film: Eu cand vreau sa fluier, fluier

Primavara in penitenciarul de minori din Dobrogea, primavara si in sufletul lui Silviu, care mai are doua saptamani si se elibereaza, dupa patru ani de stat la corectie. Il asteapta acasa tata - in spital - si fratele mai mic. Mama e in Italia, a plecat demult la munca, iar Silviu inca nu stie ca ea s-a intors, cu gandul sa-l ia pe fratele cel mic cu ea, in Italia. Iar cand afla, Silviu face tot ce ii sta in putinta ca sa nu se intample asta.






Stiind ca este adaptarea piesei omonime de Andreea Valean, am cautat dupa ce am vazut filmul textul original si l-am frunzarit putin. A avut aproape efectul unui... "prequel", adica al povestii dinainte de film, luminandu-mi detalii care imi ramasesera nelamurite, dar numai pana la un punct, de unde piesa si filmul merg pe drumuri complet diferite. (gasesti textul piesei aici)

Desi piesa are patru personaje principale bine conturate, Jupanul, Nepotul, Ursul si Fata, filmul e centrat pe unul singur, Silviu (George Pistereanu), care pare sa imprumute ceva de la toti detinutii din piesa: emotia de copil a Nepotului, idealismul candid al Ursului si brutalitatea curtenitoare a Jupanului.

Iar focalizarea pe un unic personaj nu se face doar din condei, adica din scenariu, ci si din camera, care ii sufla lui Silviu in ceafa, mereu un pas in urma lui, mereu cu ochii pe el, urmarindu-l ca un narator limitat de lipsa puterii asupra personajului sau principal - oare ce urmeaza?

Afara, in sala, stai ca dupa un geam. Nu vezi decat prin cadrul ferestrei, cand vrea personajul. Simti nevoia sa intinzi gatul prin al patrulea perete, sa te uiti dupa colt, peste gard, sa arunci un ochi in spate, pentru ca tensiunea te face neputincios. 

Filmul lui Florin Serban, primul sau lung metraj, e laudabil din mai multe perspective si pe primul loc as pune distributia, formata in majoritate din neprofesionisti: un elev de liceu, o studenta la teatru si detinuti direct din penitenciar (alesi totusi dupa o sesiune de "casting" si antrenati putin cu workshopuri, inainte de filmari). Daca personajele secundare au o performanta mai mult sau mai putin discutabila, ei jucandu-si de bine, de rau, propriile roluri, in schimb George Pistereanu are de imbracat haina de puscarias, grea pentru un elev la liceul de muzica din Bucuresti, dar pe care o poarta drept si sincer, intr-o tragica "dupa-amiaza de caine".

Alta perspectiva laudabila e chiar... perspectiva, unghiul de vedere, ba strans organic in ceafa personajului, ba lasandu-i libertate, ramanand pe loc si deschizand cadrul in scene largi si lungi, pline de taceri tarkovskiene apasatoare.

Atmosfera generala te lasa cu un gust amar - actorii parca sunt prea reali, prea autentici in realitatea lor care e fictiunea ta. Starea jalnica in care arata penitenciarul (filmat "on location" nu in Dobrogea, ci la Craiova si Tichilesti) iti da un fior de repulsie - paragina, rugina, gauri in gard, sarma ghimpata, miuta pe maidan, pantalonii de trening ramasi scurti, gamela cu fiertura, o manea de moda veche la casetofon, viitorul luminos, fluiera, ma!

Filmul, desi tragic, nu e lipsit de umor de situatie si de limbaj. Desi glumele nu-s defel ostentative, publicul s-a distrat pe cinste (nimic mai hilar in salile noastre de spectacol decat o injuratura apasata, din suflet), eliberandu-si poate in acest fel tensiunea sau ascunzandu-si emotia, lucru care l-a facut pe George (o parte din echipa s-a prezentat scurt si stangaci dupa premiera de la cinema Studio) sa remarce ca publicul de acasa este de 200 de ori mai receptiv decat cel din Berlin, de la Festivalul de Film unde au castigat Ursul de Argint. Sigur ca este asa, sunt la mijloc realitatile noastre, visele noastre, injuraturile noastre colorate, lumea noastra interlopa, politaii si puscariasii nostri. Noi stim ca daca vrem sa fluieram, fluieram fara a sta pe ganduri, impulsiv si reprobabil, pentru ca nu avem prea multe de pierdut.

JUPÂNUL: Uite asta îmi place, da' nu ştiu ce să scriu. „Eu când vreau să...”. Bună, nu? Pot să scriu ce vreau?
FATA: Da...

Vezi aici unde ruleaza filmul in Bucuresti