Film: Drumul

Where civilization ends the battle for survival begins.

Daca aveti chef de un film post-apocaliptic spectaculos de genul Mad Max/ Cartea lui Eli sau de un disaster porn de genul 2012 (bleah!), Drumul nu este nici una nici alta, totusi n-ar trebui sa-l ratati. Despre cartea dupa care a fost ecranizat am mai scris aici si v-am spus deja cat de buna este, iar filmul este pe masura cartii.

Spre deosebire de toate filmele apocaliptice si post-apocaliptice din ultima vreme, Drumul nu pune accentul aproape deloc pe spectaculos si pe efecte speciale, dimpotriva. Lumea in care se misca cele doua personaje, tatal (un Viggo Mortensen care ar putea lua un Oscar pentru acest rol) si baiatul (Kodi Smit-McPhee), este pustie, lipsita de orice fel de culoare, iar linistea este intrerupta doar de copacii morti care se prabusesc. Exista cateva momente in care nivelul adrenalinei creste, atunci cand cei doi se intalnesc cu un grup de supravietuitori care vaneaza alti oameni. Singura arma a lui Viggo este un pistol cu doua gloante, iar conditia jalnica in care se afla personajele nu lasa loc pentru o lupta prea spectaculoasa (spre deosebire de Cartea lui Eli, in care Denzel spinteca cu o sabie ninja pe oricine pune mana pe cartea lui sfanta).  



Cand sfarsitul lumii va veni (in 2012 sau cand o fi el programat), puteti fi siguri ca nu va veni cu efectele speciale Disney din 2012, iar eroii nu vor fi deloc carismatici, funny si aranjati ca John Cusak, ci mai degraba imbracati in zdrente ca niste homeless-i, subnutriti, speriati si incercand sa-si pastreze o farama de umanitate.   

Nici in carte, nici in film, nu ni se spune ce anume a provocat moartea si sterilitatea acestei lumi, dar acest aspect nici nu este foarte important. Cele doua personaje nu stiu nici ele ce anume s-a intamplat, ce a facut ca totul sa se schimbe, stiu insa ca trebuie sa urmeze drumul spre coasta, iar pe acest drum cel mai important lucru este ca baiatul sa nu-si piarda inocenta si naivitatea, doua lucruri fara de care umanitatea ar disparea - exemple de astfel de oameni dezumanizati sunt destule pe marginea drumului. 

Aproape 80% din intregul film este centrat doar pe cele doua personaje (ca si cartea, de altfel) si chiar daca personajele secundare apar in fata camerei doar pentru cateva secunde, ele sunt jucate de nume destul de grele: Charlize Theron (sotia), Robert Duvall (batranul), Guy Pearce (veteranul). Viggo Mortensen si Kodi Smit-McPhee joaca superb, formand un cuplu tata-fiu foarte convingator si tulburator. Detaliile sunt, de asemenea, impresionante - o cutie de cola, descoperita intr-un automat ruginit, este o adevarata comoara, mai ales pentru baiat, care nu a vazut sau gustat in viata lui asa ceva.       

Drumul nu este un film pentru toata lumea, in niciun caz pentru cei care nu pot investi un pic de rabdare in vizionarea unui film sau pentru cei care intra in sevraj daca nu au parte de actiune cu explozii si lupte sangeroase, asa ca acestia ar face mai bine sa sara peste aceasta apocalipsa. Ceilalti vor descoperi in Drumul un film de o frumusete rara, chiar daca dura - nu o luati ad literam, frumusetea nu este in peisajul sordid, ci in relatia dintre tata si fiu si in drumul initiatic pe care cei doi il fac impreuna. Cei care au rabdare, vor fi rasplatiti, multumita unui regizor (John Hillcoat) care reuseste sa transforme realismul dur in ceva poetic si emotionant si care a reusit performanta de a face un film ca o recitire a romanului dupa care a fost ecranizat.
 
Click aici pentru a vedea unde ruleaza Drumul