Film: 99 franci sau viata ca un clip

Filmul asta e fix o reclama. Imbracat frumos, glamour, cu exagerari pe ici, pe colo, vrea sa-ti ia ochii, sa te convinga. Il cumperi sau nu, asta e intrebarea. Personal, l-am cumparat, nu pentru produsul in sine, ci pentru modul in care s-a turnat clipul.

Brief: Se vrea o productie glamorouasa, pentru yuppies, care sa raspunda frustrarilor lor de zi cu zi. Mesajul e simplu - totul e superficial, ia un iaurt. Sau o cola sau orice alt produs caruia i se mai face reclama acum. Unghiul de abordare e postmodern si nu trebuie sa lipseasca drogurile, sexul salbatic, violenta si comercialul dus la extrem. Modalitatea de realizare trebuie sa fie foarte moderna, in ton cu videoclipurile la care se uita targetul nostru la tv.

Personajul central e Octave, un publicitar de succes care gusta sau inhaleaza cate o liniuta din toate placerile vietii contemporane, mai ales atunci cand esti plin de bani si ai ceva de demonstrat. E cinic, ironic si eficient in ceea ce face. In relatiile cu altii e cam porc dar nu trebuie sa uitati ca si Octave e om. Sufera si filosofeaza. Filmul trebuie sa fie o punere intr-o oglinda deformata a mondenitatii contemporane si a golului de sub coaja stralucitoare a lucrurilor, dar sa ne pastram umorul, toleranta si simpatia fata de personaje.

Target:  20-35 ani, yuppies, venituri peste medie, lucreaza in agentii de publicitate, in multinationale. Stau la job toata ziua si seara ies la o bere sau un cocktail intr-un club la moda. Isi cumpara haine de firma, sunt la curent cu ultimele noutati in fashion, isi fac vacantele "afara", sunt cool, putin aroganti si au pareri despre orice. Sunt genul de persoane care se apuca rapid sa teoretizeze, sa spuna cum merg lucrurile de fapt, sa critice sistemul desi fac bine de tot parte din el si le convine asta. Din cand in cand mai fumeaza cate o iarba sua iau cate un ecstasy sa se simta liberi.

Productie sau cum a iesit filmul.

Asa cum in cazul unei reclame iti asumi ca e vorba de un fake frumos decorat, si 99 fr trebuie privit fix la fel. E o punere in scena a imaginarului nostru despre high-class si a filosofiile de bere/whiskey cand ne dam seama ce fals e totul, ca nu traim autentic, ca devenim tinta produselor si ne definim prin produsele pe care le consumam si prin etichetele pe care le etalam. Atunci cand, imbracati cu haine in care eticheta e esentiala, intr-un club unde e un must sa fim prezenti, alaturi de prieteni cool, devenim anti-corporatisti, ne expunem teoriile socialiste, vorbim de dictatura brandurilor si scoatem No Logo de Naomi Klein sau Societatea de consum a lui Baudrillard din geanta noastra trendy.

99 francs e amuzant, trashy pe alocuri, kitsch pe altele, caricatural si demonstrativ. Totul e asumat si tocmai ironia care distanteaza il face sa ne placa.  Demonstreaza ca, pana la urma, suntem toti intr-un scenariu de reclama, intr-un panou colorat cu visul perfect, ne incadram in graficele advertiserilor si nu putem scapa de asta nici pe o insula pustie. La fel ca si cartea, filmul pune accent pe vidul contemporan, pe golul din spatele ambalajului si pe superficialitatea lumii noastre.

Octave incepe sa vada ca ceva scartaie in viata lui bine platita de publicitar. Parca nici drogurile nu mai sunt asa de bune, parca nici ad-urile nu-i mai plac. Interpretat de un Jean Dujardin histrionic, care trece cu usurinta prin toate starile personajului, Octave pare sa devina din ce in ce mai constient de ceea ce se intampla. Il ajuta in chestia asta si o poveste de dragoste cu flacari si fulgere sexuale, care se termina brusc atunci cand fata ii spune ca e gravida si el are reactia tipica, zice el, a barbatului - ii spune sa plece.

Il mai ajuta si ad-ul pe care trebuie sa-l scrie pentru un client important, producator de iaurt, cand isi da seama ca nu conteaza asa de mult creativitatea lui si ca reclamele, surpriza, sunt facute sa vanda produsul si sa se imbogateasca companiile. Octave devine rebel si face "o glumita" in realizarea reclamei, in care e sincer cu consumatoriin si le spune la ce foloseste de fapt respectiva reclama, pe care o difuzeaza cu ajutorul unui grup de guerrilla anti-corporatist si mediatic. :) Apoi pleaca pe o insula pustie, unde nu se descurca prea bine, pentru ca omul modern pus sa prinda peste...hmm. Dar asta e doar unul dintre cele doua finaluri. :)

Tot in categoria ajutoare intra si o supradoza  care a. il face sa omoare oameni cu masina si sa se sinucida cand vine politia b. ii da o durere de cap si ajungem la finalul de mai sus.

Ce e misto la filmul asta? Modul in care e facut, cateodata halucinant, cu imagini si cadre de videoclip, cu inserturi animate sau visualuri, alteori caricatural (cum e scena in care Octave incearca sa-i convinga pe protagonistii unei reclame ca nu e pe bune, ca totul e decor si ei isi spun mecanic replicile), alteori extrem de cinic, alteori chiar putin trist. In general, filmul te face sa razi in hohote, de comicul situatiilor care apar, tratate total diferit decat in comediile de duzina.

E surprinzator nu atat prin subiecte, ci prin modul in care sunt puse in practica, un vartej de imagini si replici unde nu mai stii ce e pe bune, ce e de la droguri, ce e de la poveste. Daca in carte pareau uneori clisee spuse, intr-adevar, foarte direct si verde in fata, in film se transforma intr-o poveste vizuala interesanta despre consumerism, droguri si ceea ce ramane dupa. Adica tot un ad. :)