Expo: Jurasic Park de Patagonia sau Dinozaurii gigant de la Antipa

100 de milioane de ani mai tarziu:

A aparut internetul, metropozaurul a evoluat in metropotamus calculatoris USeBensis si se uita cu ochi mari si inima mica la dinozaurii gigant din Patagonia.
La Antipa a facut tabara pentru urmatoarele 6 luni o expozitie de fosile descoperite in ultimii ani - clipe geologice daca vreti - in Argentina. Daca iti persista in minte imaginea unui T-Rex care n-a mancat niciodata tic tac aplecandu-se cu buze dragastoase catre capatana ta (unele lucruri nu se uita nici in 100 de milioane de ani), e cazul sa iti refaci cliseele - paleontologic vorbind.
Noutatea e ca pampasul argentinian, nu foarte bine cercetat in ultima suta de ani, s-a dovedit un el Dorado arheologic extrem de bogat in fosile, de pe ramuri de dezvoltare diferite de cele vazute in Jurassik Park. E adevarat, fie el din nord sau din sud, pentru amaratii de noi, bipezi fara blana sau gheare, care mancam cu furculita, un dinozaur e un dinozaur. Cu exceptia celor vegetarieni, care sunt niste vaci mai mari. De vreo 10 tone.
Rebbachisaurus tesonei, 17m, cel mai complet schelet descoperit in Argentina, inrudit cu diplodocus din SUA.
Similitudinile dintre cei doi saurieni vegetarieni si alte girafe preistorice descoperite in Maroc au dus la concluzia ca aceast gen (rebbachisaurus) a existat de pe vremea riftului continental, cand intre America de Sud si Africa era o punte de legatura (acum vreo 100 milioane ani... plus ceva maruntis)

Nu toti dinozaurii sunt insa supradimensionati. Si saurienii aveau cateii lor:
Eoraptor lunensis - catelul de doar 1 m lungime. Numele aduce un plus metaforic - imaginati-vi-l doar urland la luna si dand din coada.
Gasparinisaura cincosaltensis, un altfel de catel, vegetarian de data asta. Aici numele nu mai e la fel de sugestiv, cel putin nu in sensul in care va imaginati. Animalutul nu se deplasa sarind de cate cinci ori, ci a fost descoperit in localitatea Cinco Saltos :).

Dupa numele lor de botez, am mai vazut: Herrerasaurus ischigualastensis, de 4-5 m, alaturi de care casca plictisit un Piatnitzskysaurus floresi - in ciuda numelui de floare, imposibil de pronuntat, dragalasenia e unul din cei mai mari carnivori din America de Sud, si un Carnotaurus sastrei, 8m, cu pielea ca de elefant si dotat cu o pereche de cornite subdezvoltate (fata de restul corpului, evident).
Deliciul (scuzati jocul de cuvinte) expozitiei este monstrul de vreo 10 metri lungime, Giganotosaurus carolinii, cel mai mare carnivor de pe pamant, inrudit de foarte departe cu Tyrannosaurus rex, care insa a evoluat la sol in Laurasia, pe cand gingasul Giganotosaurus a bagat in sperieti Gondwana si chiar era demult oale si surcele cand a aparut T-rex.

gheruta de megaraptor namunhuaiqui
buitreraptor gonzalensis, o zburatoare penata de vreo 90 de milioane de ani care ne arata ca dinozaurii exista inca - sub forma de pasaret.
Daca va intereseaza sa mai sapati putin in chestiunea dinozaurilor din Patagonia, mergeti la proiectul dino - proyectodino.com.ar, unde echipa de paleontologi care a dezgropat in ultimii 7 ani oase de pa langa lacul Barreales din Argentina isi spune povestea.
Expozitia e foarte prietenoasa cu publicul si mai ales cu copiii - au un puzzle imens de rezolvat, oua de dinozaur in care sa se ghemuiasca si chiar un dino de ghips pe care sa-l mazgaleasca dupa pofta stricatoare a inimii. Exista chiar si o mica plansa pentru nevazatori, cu modele de studiat din degete si ceva explicatii in braille.

Dinozaurii mai stau la Antipa pana in mai, program 10-18 (inchis lunea si martea), bilet adulti 11 lei, copii 7,5 lei, reduceri pentru grupuri de peste 20 de persoane. In urmatoarele luni se vor mai organiza alte evenimente legate de dinozauri - mai ales pentru pustime: ateliere de origami, de paleontologie, un carnaval, s.a. (alte detalii aici).
Galerie foto
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Sea Rex IMAX 3D
Mergem la Antipa ca sa ne plimbam in liniste printre animale impaiate si printre schelete, dar o plimbare printr-un muzeu nu se compara cu un documentar IMAX, care te poarta...
Jurassic Park, varianta de Bucuresti
Cu milioane de ani in urma, Pamantul era stapanit de marile reptile, dinozaurii. Acum, s-au intors. Unde? In mall bineinteles. Daca stam sa ne gandm, mall-ul este un fel de...
Pleo, o jucarie alintata
Cand vezi filmuletele cu Pleo, iti dai seama ca e o jucarie simpatica, dar nu iti dai seama cat de simpatica este cu adevarat abia decat cand il managi sub...

Comixfan: Dinosaur Comics si saptamana pe comicsuri
Dinosaur Comics este un web comic cu vechime. Nu numai pentrn ca personajul principal este un T-Rex si dinozaurii de 60 de milioane de ani nu mai tropaiesc pe bobul...

Film: Epoca de gheata 3 - Aparitia dinozaurilor
Epoca de gheata 3 - Aparitia dinozaurilor e comercial, facut doar pentru a scoate niste bani de pe urma unor personaje indragite etc etc. Si e foarte misto. ...






Tu ce parere ai?