Evoluăm şi noi?
Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.
scris de Ando
Reiau acest subiect, chiar dacă l-am mai abordat, pentru că, la urma urmelor, e şi asta o încercare de a ţine pasul cu dinamica oraşului.
Observ cu interes că s-au înmulţit lucrările de gen.
Şi nu e rău!
Aşa cum sunt ele, cu bune sau cu mai puţin bune, transformă vizual multe locuri, unele chiar jalnice ca aspect.
Iată, de exemplu, cum arăta acest imens calcan de la intersecţia străzilor G-ral Budişteanu cu Calea Griviţei… și acum, acelaşi perete, transformat în decor pentru o mică amenajare cu chioşcuri tip rulotă de unde se poate lua un sandviş, o cafea sau o răcoritoare.
Sau, la fel – comparativ – acest loc de la intersecţia Căderea Bastiliei cu bd. Iancu de Hunedoara
Şi imaginile următoare sunt dovada că, atunci când proprietarii sau administratorii acelor spaţii disponibile intră în colaborare cu street-artiştii (pictori, desenatori, ce-or fi ei), pot ieşi lucruri atractive, de luat în seamă.
Evident, vorbim, din câte îmi dau seama până acum, de iniţiative private. Insă trendul acesta poate fi păstrat şi dezvoltat cu condiţia ca, în paralel, autorităţile să intervină cât mai energic posibil pentru stoparea fenomenului parazit: mâzgălirea într-o cumplită devălmăşie cu toate acele inscripţii şi desene inepte care au invadat zidurile caselor.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.