După 44 de ani, cum îi zice acum lumea?

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de Ando

Mult timp după inaugurarea festivă din 2 septembrie 1976, magazinul universal UNIREA a fost mândria comerţului socialist al Capitalei.

 

Printr-o fericită împrejurare (nu se ştie cine şi cum a intervenit) s-a renunţat la denumirea searbădă propusă iniţial: „Central”, denumire care apăruse nu numai pe macheta din ziar, dar a şi existat o scurtă perioadă pe frontonul magazinului, înainte de inaugurarea oficială.

Nu ne-am propus, de fel, să facem un istoric riguros. Dacă doriţi alte elemente interesante, le găsiţi, de exemplu, aici. Cert este că, după 1990, după un restart timid modificările sunt accelerate şi substanţiale.

Magazinul se extinde, se privatizează etc. ajungând la mall-ul de azi. Mulţi ani, din păcate, clădirea magazinului a arătat însă ca o… sorcovă. Iată, spre exemplificare, două fotografii Agerpres din 2004 și încă două de-ale noastre din 2005.

 

Trecem repede peste aceste detalii, ca să ajungem în zilele noastre şi, de fapt, la titlul articolului. Bineînteles că, în limbajul cotidian, este cunoscut tot de „Unirea”. Totuşi, trecând deseori pe lângă magazin şi privindu-l din diverse unghiuri, am remarcat că nicăieri nu este afişat numele său.

Sigur, poţi să afli repede, fără prea mare efort, că denumirea completă este acum: „Unirea Shopping Center”, dar oare de ce nu este firma asta şi pe clădire? Sau măcar o siglă! Cu ce ar strica?




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera