Diana Krall - Quiet Night la Sala Palatului

Nu cred ca Diana Krall stie cine e Mircea Geoana (sau soacra lui). Si mai cred ca e bine ca e asa si ca, pentru aproape doua ore, nici publicul din Sala Palatului nu mai stia cum ii cheama pe candidati. Diana Krall a fost ca linistea himerica de dupa si de dinainte de furtuna. Intr-o zi agitata, electorala, unde singurul subiect de discutie parea sa fie cine intra in turul doi sau ce fraude au mai fost, Diana Krall a fost o aparitie care a reusit sa ne rupa fermecator de tumultosul cotidian (ok, cu exceptia orei 21:00, cand telefoanele s-au aprins de la intratul pe net sa vedem rezultatele oficiale. Atat.).



Desi extrem de feminina, Dianei Krall ii lipsesc dulcegaria, sentimentalul si un anumit tip de atitudine ostentativa, provocatoare, obisnuita la reprezentantele sexului frumos cand se urca pe scena. Asta nu inseamna ca Diana Krall nu e seducatoare, din contra. Numai ca e altfel. Te lasa sa o descoperim, se joaca, provoaca, e misterioasa, ba e dura, ba scoate limba cand loveste puternic in pian, ba pare in transa, ba incepe sa spuna cu o voce joasa publicului povesti din viata ei.



Vocea profunda, ragusita, sfredelitoare a Dianei Krall a fost completata perfect de pianul pe care-l manuia cu tandrete si de muzicienii ce ii erau alaturi, dar si, subtil, de luminile ce se schimbau in spate ca un fundal discret al spectacolului. O chitara, un contrabas, niste tobe, un pian si o doamna eleganta - asa ar fi parut concertul vazut fara sunet. Dar a avut sunet, si inca unul memorabil, unde Diana Krall si muzicienii ei s-au jucat cu melodiile, au improvizat mult si ne-au aratat, pe rand, prin solo-uri, sau impreuna, ca unora le place jazz-ul. Sa-l cante si noua sa-l ascultam.



Inca de la inceput, artista reinterepreaza, reconstituie si reinventeaza melodii vechi - ascultam o Let's fall in love sincopata,cu treceri bruste, o piesa din prima jumatate a secolului 20, inregistrata apoi de Ella Fitzgerald sau, pe al cincilea sau album - When I Look in Your Eyes - de Diana Krall. Nici So Nice nu e noua, Diana Krall interepreteaza in ritmuri sacadate de jazz o melodie bossa nova din anii '60. Walk on by, si nu numai, e un dialog intre instrumente, cu schimbari de ritm, de la un slow oniric la compozitii instrumentale complexe.



I've Grown Accustomed to His Face (din musical-ul My Fair Lady) ii aminteste Dianei de sotul ei si de copiii pe care i-a vazut cu putin timp inainte de concert pe webcam. :) Si Quiet Nights, melodia ce da titlul ultimului sau album, ii provoaca amintiri - despre bunici, parinti, primele legaturi cu pianul sau despre ce inseamna Vancouver pentru ea.



Ritmul devine rapid cu Jockey Full Of Bourbon, strania melodie a lui Tom Waits, ce dadea o atmosfera de suprarealism intunecat. A case of you (interepretata, de-a lungul timpului, si de artisti ca Tori Amos sau the Decembrists) o canta singura, fara instrumentisti, e doar ea si pianul, fara artificii si interventii, profunda si sentimentala. Am ascultat si celebra Cheek to Cheek (Heaven, I'm in Heaven...) in varianta Diana Krall , jucausa, lungita si continand un solo de contrabas excelent.

 

Publicul a iubit-o si a aplaudat-o indelung pe Diana Krall, finalul concertului neinsemnand neaparat, pentru multi, iesirea din transa. Cu un bis scurt, de doar o piesa, The Boy from Ipanema, din nou o melodie bossa nova reinterpetata, puteam sa spunem, impreuna cu ea, ca, la concert,  "I was doing all right / Nothing but rainbows in my sky".