De weekend: muzeul Nicolae Minovici - Colectionarul de traditii

Cei 40 de clopotei de cristal din casa doctorului Nicoale Minovici nu mai suna azi ca in amintirile celor ce se plimbau pe la Sosea la inceput de veac, desi vantul care ii ajuta sa rasune departe, la cea mai firava adiere, bate si azi. Plina de parfumul trecutului dar nu prea increzatoare in asteptarea viitorului, Vila de la Sosea e decupata cu eleganta vis a vis de fantana Miorita, la bariera nordica. Plin de traditie, cel mai batran muzeu de arta populara romaneasca traieste la cei 101 ani ai sai, o minune: uluitoarea "tinerete fara batranete".

Muzeul la 1905. Un an mai tarziu muzeul de la Sosea functiona deja ca un muzeu privat care devansase initiativa publica.

Muzeul de la Sosea doar se preface ca imbatraneste

Povestea longevitatii ar fi putut sa sune si mai frumos daca nu s-ar fi incalcit in hatisul birocratic-legislativ desi cunoscut de multi pe de rost, descurajant. Certificatul de nastere al muzeului de la Sosea e datat 1905, an in care a fost botezat dupa numele celui care l-a creat, patronat, adoptat. Oare cine a fost Nicolae Minovici? Ce mostenim de la el si cum pastram, stie bine Adrian Majuru, director al Muzeului de Artă Populară "Dr. Nicolae Minovici" care tine un veritabil "jurnal" al muzeului sau drag si a colectiei stransa de stapanul casei.

O emblema neoficiala a Morgii desenata de Nicolae Minovici, simbol al preocuparilor sale pentru viata de dincolo

Nicolae Minovici in timpul experimentelor sale despre suicid: primii ani ai veacului la Morga din Bucuresti; intreaga sa viata a stat sub semnul dictonului – inscris de altfel si pe fatada "Vilei cu clopotei": Improbus Labor Omnia Vincit ( "Munca staruitoare invinge totul", Vergilius)

Reconstituind din particule de istorie, povestea primei case a artei populare, Adrian Majuru sustine, alaturi de 42 de buni prieteni ai muzeelor - asociatia "Prietenii Muzeelor Minovici", proiectul de restaurare care are ani buni de "gestatie" prin sertarele primariei. 

Vila desenata de Cristofi Cerchez la 1904

Muzeul a fost proiectat de arhitectul Cristofi Cerchez, in stilul culelor oltenesti. Colectia medicului Nicoale Minovici include piese de mobilier, vitralii si tapiserii vechi datand din epoca Renasterii si pina in secolul al XVIII-lea, achizitionate de pe parcursul intregii sale vieti. Vila si colectiile gazduite de ea au fost donate cu fundita rosie Primariei in 1937 care insa, nu a sters niciodata praful de pe cadoul primit.

Cum - necum, patrimoniul muzeistic actual sta in cutii, mai raman imaginile din interbelic cu interioarele muzeului

Colectia a fost imbogatita, treptat, cu noi achizitii 

Cercetarile pe teren ale doctorului Nicolae Minovici incep in 1904. Mergind din Valcea spre vest, trecand prin Hurez pina spre Tirgu-Jiu, a achizitionat tesaturi si ceramica. Incursiunile sale continua in regiunea Muscel, iar in timpul Primului Razboi Mondial, si chiar dupa aceea, a vizitat adesea zona Neamtu-Varatec-Secu, unde calitatea sa de director al Centrului de reeducare a invalizilor de razboi il obliga sa se deplaseze.

Inca din anii ’30, imobilul a fost declarat monument de arhitectura, iar macheta acestuia a figurat in deceniile miezului de secol trecut, la toate expozitiile din strainatate, ca exemplu de arhitectura romaneasca.

In colectia muzeului se afla costume de port din regiunile Suceava, Ilfov-Vlasca, Arges, tesaturi din Oltenia, ceramica si icoane pe sticla din Ardeal. Patrimoniul include  accesorii autentice: pestemanuri, catrinte, camasi si stergare de cap, poturi-nadragi, ilice, camasi cu mineci de borangic infrumusetate cu dantela, briie, scoarte, cergi, fote. Cele peste 200 de oua incondeiate, adunate din intreaga tara, poarta specificul regiunii de origine, atit in privinta culorilor, cit si a simbolurilor.

Biserica la 1905

Capela in stil brancovenesc

Muzeul detine si o capela construita in bolti cu chenare specifice vechilor asezari feudale. Colectia de icoane de aici arata inceputurile picturii romanesti, mesterii romani care le-au pictat fiind premergatori ai picturii noastre laice. O parte din aceste icoane sint executate printr-o tehnica cunoscuta sub numele de tempora, o parte sint pictate direct pe sticla. Multe din ele, lucrate in secolul al XVIII-lea, poarta semnatura mesterului  Ion ot Ocna. Usile acestei incaperi, sculptate din lemn, cu vrejuri si corzi de vita, partial aurite si pictate, dateaza din secolul al XVIII-lea si au apartinut unei biserici din Banat.

Gradina muzeului pe lungul drum spre reabilitare, pastreaza o impresionanata decoratie in piatra

Ceramica ardeleneasca imbogateste colectia cu strachini de Fagaras lucrate pe fond alb, "spart" de motive florale in mijloc si marginite de bordura albastra ori crengute de brad stilizate; cele din regiunea Sibiului au borduri cu verde, albastru si brun, iar la mijloc flori sau pasari stilizate. Ceramica de Brasov e alba, pictata sau desenata cu cornul cu albastru, cum e, de pilda, ceramica saseasca: albastru de cobalt, cu desene care infatiseaza pasari, ciorchini de struguri. Cea mai veche ceramica a muzeului e inscriptionata 1789, purtand si initialele celui care a lucrat-o.

Vila deseneaza umbre si lumini peste gradina in stil 1900

Stalp de fonta pentru iluminat - cel mai vechi model pastrat in Bucuresti (1910)-, incrustat cu unul dintre semnele heraldice vechi ale Bucurestiului 

Muzeul nu a mai fost restaurat din 1940 cand prima renovare, dupa cutremurul din toamna lui 1940, s-a facut pe banii familiei Minovici. In 2000, printr-o initiativa a Ministerului Culturii si Cultelor, i s-a eliberat un certificat de urbanism si a fost realizat un plan de restaurare. Fara efect. Peretii degradati au ramas iar planurile au expirat in sertarele primariei. Zicala cu o problema amanata e pe jumatate rezolvata, scartaie bine in cazul de fata, pentru ca zidurile se surpa incet dar sigur, tencuiala pica unde mai exista, acoperisul asteapta reparatii. Colectia de peste 4.000 de piese, multe dintre ele unicat, este in pericol, din cauza conditiilor improprii de conservare. Multe dintre exponate sunt inghesuite in cutii, ingramadite prin pod si incaperi salvate de mucegai.

Plimbat ca o persoana flotanta prin ograda mai multor institutii de cultura, de la un administrator la altul, de la Muzeul National de Arta la Muzeul Satului a fost asezat, in 1999, sub "umbrela"  Muzeului Municipiului Bucuresti si in grija Primariei Bucuresti. Sub acoperisul Palatului Sutu, parca i-a fost un strop mai bine. A fost demarat in 2000 un plan de restaurare si consolidare a imobilului si au fost efectuate expertize si studii de fezabilitate. 

Muzeul a mai fost partial deschis intre 2000-2002 dar datorita degradarii accentuate si-a inchis din nou portile.

Expertiza necesara restrurarii a fost facuta cu sase ani in urma si refacuta in 2006 sub noi parametrii tehnici. Au fost realizate interventii de igienizare si reparatii de stricta necesitate iar in parc au fost amplasati stalpi de iluminat. Muzeele Minovici au incaput pe maini mai bune de cand si-au facut noi prieteni: au fost realizate proiectul de fezabilitate, proiectul tehnic si proiectul de executie privind consolidarea si restaurarea cladirii.

Muzeul Municipiului Bucuresti a inteles ca obrazul orasului cu cheltuiala se tine, asa ca incearca sa convinga Consiliul Municipal sa aloce fonduri pentru inceperea santierului de restaurare si consolidare a cladirii. Ramane ca primaria sa intoarca putin spatele birocratiei si sa finanteaze derularea proiectului de executie.

Nu mai proliferam cliseele standard, din nefericire, despre "fonduri sublime care lipsesc cu desavarsire". Oricat de stramte ar fi buzunarele statului, se mai poate largi un strop croiala in memoria unei personalitati care si-a impartit, bucata cu bucata, averea si stiinta cu toti bucurestenii. 

Nota: Sursa informatiilor precum si ilustratiile provin din arhiva personala a domnului Adrian Majuru, director Muzeul "Dr. Nicolae Minovici". Multumim pentru sprijinul oferit.