Dansul

Mi-am petrecut adolescenta ascultand muzica rock. Aveam parul lung, purtam tricouri cu desene morbide, bratari cu tepi, iar de ziua lui James Hetfield am dat anunt cu urari de la multi ani intr-un ziar local. Intrucat felul in care aratam era incompatibil cu un alt tip de miscare decat scuturatul capului, imi petreceam noaptea stand teapan cu paharul lipit de mana.

In ciuda dozelor de Slayer, Testament sau Kreator care-mi ingreunau venele, muzica rap si euro-pop care facea ravagii pe vremea cand inca mergeam la majorate reusea sa ma faca sa zvacnesc necontrolat, situatie pe care o corectam imediat cu o atitudine demna si rigida. In spatele unei masti dispretuitoare (asta nu e muzica, afirmam) ii invidiam pe cei care, imbracati in pantaloni largi, dansau pe MC Hammer sau Snap in timp ce eu, alaturi de vreun prieten la fel de timid, incastrati in jeansi stramti negri, peste care atarna obligatoriul t-shirt cu cap de mort, asteptam sa se bage un blues care sa ne determine sa parasim zona cu bauturi.

Cand mi-am facut o gasca de prieteni depesari, m-am simtit eliberat chiar daca mi se parea amuzant modul in care copiau miscarile lui Dave Gahan. Cu timpul, indiferent de muzica din difuzoare, am devenit un party animal, care nu mai paraseste ringul de dans decat pentru a se hidrata. Cind intru intr-un loc unde oamenii danseaza, nu-mi pot retine un mmm. Pentru mine, a iesi in oras seara nu inseamna mai niciodata sa ies la o bere, ci sa merg la dans. Acum o luna am fost la o mica petrecere intr-un apartament.

Dupa o inevitabila, dar scurta perioada petrecuta in bucatarie, cei aproximativ zece oameni prezenti ne-am retras in camera dotata cu laptop si boxe. In scurta vreme, micul spatiu dintre pat si perete s-a transformat brusc intr-un ring. E fascinant cum niste oameni care abia se cunosc intre ei, incep brusc sa se miste unul in fata altuia cu un zambet sincer intiparit pe fata. Pentru ca asta e important la dans : nimeni nu danseaza incruntat. Concentrat - poate, ostentativ - foarte posibil, dar dansul nu produce cute pe fata.

Nu i-am inteles niciodata pe cei care vin la petreceri sau in cluburi si sprijina zidurile privind cu ochi mici pe cei care se simt bine in corpul lor. Dansul e eliberare, escapism, energie deslantuita. Pentru ca e atit de relaxant ca din cind in cind sa fii un corp si nu o minte.

Dansul
Desen realizat de Cornel Gologan

Vezi toate lucrurile care te fac sa spui MMM!

Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


2 comentarii vrei sa comentezi?

dana 21:15 pe 02 Ian 2011
#1. Comentariu nou

iti spun atat-I'm your fan!Zi-le ,Lorine!!!


Diana 11:25 pe 10 Feb 2011
#2. Da da...

Party animal
big Like:))


d'ale zilei...

Cat de des faci sex?
|Rezultate|Alte sondaje

Publicitate


Descopera

Se incarca
vezi mai multe


Recomandari

Bucuresti:

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate