Dakino - Alte scurtmetraje

Dupa 'entertainmentul' (ca sa nu zic mai multe) produs in prima seara a festivalului de catre Beowulf al lui Zemeckis, am schimbat popcornul pe tofu si cola pe vin alb sec si am trecut la partea 'artistica' a festivalului, anume la scurtmetraje. Ioana a vazut o parte dintre ele, eu alta.

Doua vorbe, intai, despre ce tendinte am observat anul acesta: parca prea multe filme se bazeaza pe o poanta de final, in dauna dezvoltarii unor povesti semnificative, in masura in care formatul permite. Si permite intr-o masura destul de mare, dupa cum cateva dintre filmele scurte mai reusite ale festivalului au aratat. In al doilea rand, credeam ca un limbaj vizual excesiv de metaforic si incarcat era o etapa lasata in urma cu ani in urma. Sunt surprins de multimea filmuletelor care mizeaza pe metafora (uneori chiar destul de neindemanatica) in dauna povestii.

O astfel de metafora stangace a fost Mezzi al italianului Luca Sabbioni, care porneste intr-o explorare literalista a mitului Hermafroditului (da, acela din cartea de romana, despre care vorbea Platon), in care un el si o ea sunt taiati in jumatate si cusuti laolalta, obtinandu-se o fiinta perfecta, desi zambind din spatele copcilor. Macar a fost scurt.

... Ceea ce nu se poate spune despre Spin al Alinei Ciocarlie, unde se incearca extinderea vechiului gag al sotiei si prietenului care conspira pentru a-i face un cadou-surpriza protagonistului la scara unei mini-tragedii antice, in cheie bucuresteana. Respectand la litera cliseul, regizoarea isi pune personajul principal sa-si interpreteze fragmentele de comunicare dintre ceilalti doi drept infidelitate, si incheie grosolan punandu-l pe bietul de el sa-si omoare sotia. Totul, bineinteles, pe muzica Pink Floyd.

Sonum Naabritele al estonianului Priit Tender este un film de animatie dens si violent, incrancenat in metaforele sale, de asta data perfect executate, si atingand exact gradul de ambiguitate care face diferenta intre nonsensuri sforaitoare si arta adevarata. Prea suprarealist pentru a putea fi povestit, va las placerea sa va lamuriti singuri despre ce e vorba, vazand filmul. Notez doar excelenta constructie a personajelor, in acelasi timp vide de o personalitate propriu-zisa si ilustrand pefect ideea pe care o reprezinta.

Stefan Stuckert (UK) ne aduce al sau Medium Rare, un gag spiritual si elegant despre aventurile unui zapacit de varsta mijlocie sub masa de restaurant a unei femme fatale trecuta de prima tinerete, un incident penibil transformandu-se intr-o adevarata aventura erotica. O poveste simpla, amuzanta, spusa cu finete si perfect filmata - de ce nu exista mai multe lucrari de genul acesta in randul tinerilor cineasti romani?

Inchei cu Elonkorjuu al finlandezului Sami Korjjus, o pastisa bucolica intoarsa pe dos, in care sotul delasator este executat (la propriu, cu pusca de vanatoare) de catra nevasta scoasa din rabdari. Lucrul nu starneste nici o reactie politistilor ce vin sa ridice cadavrul: dupa ce li se ofera chifla de rigoare, acestia inghesuie trupul neinsufletit in portbagajul masinii si dispar in zare, lasandu-o pe femeie sa stranga fanul in capite alaturi de fii sai, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Excelent!