Cum mi-am petrecut sfarsitul zilei

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Din ciclul filmelor romanesti care (re)ataca tema revolutiei decembriste din noi si noi unghiuri, avem parte in Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii de un alt testimonial. O poveste in care conteaza mai mult viata oamenilor pre si post-caderea comunismului, decat evenimentul in sine.

Filmul merita vazut nu doar pentru ca s-a facut tot acel mare tam-tam cu premiile Cannes sau pentru ca sunt la moda acum filmele romanesti (daca avem noroc or sa tot fie mai multe prezente autohtone prin cinematografe si au mai existat precedente gen Furia, Marfa si banii, Filantropica sau Occident), ci pentru ca este un film bun. Nu spectacular, dar bun de vazut.

In centrul atentiei ii avem pe Eva (Dorotea Petre), o tanara aflata la varsta primei iubiri, si pe fratele ei Lalalilu (Timotei Duma), copiii unei familii modeste. Viata la marginea Bucurestiului era atunci (cum este si acum) mai degraba una la tara, departe de luxul de "la bloc", dar era a lor, cu bune cu rele. Toata lumea stie pe toata lumea si nimeni nu vrea sa ajunga subiectul de barfa al celorlalti (mamele par a sti de ce).

Mutarea disciplinara a Evei la un grup scolar, incapatanarea ei de a ceda in fata UTC-istilor si aparitia lui Andrei (Cristian Vararu) in "cartier" schimba felul in care actiunea se anunta la inceputul filmului. Spre fericirea initiala a mamei, Eva era prietena fiului vecinului securist, Alexandru (lucru care era intre bine si rau, in functie de ce preferai sa vezi, functia sau beneficiile), studia la un liceu bun si nu o preocupau antrenamentele budiste. Iar spre nefericirea ei, Andrei se muta in zona. Apare ca un copil pierdut inca de la inceput, fiul unor disidenti, care se gandeste doar la cum sa paraseasca tara cat mai repede si incet, incet o corupe si pe Eva.

Felul in care cei doi, Eva si Andrei, privesc pregatirile lor de fuga la sarbi si destinatia finala difera, deoarece el nu are nimic de castigat in a ramane, in timp ce ea pierde totul. Sau mai bine zis, pierde sansa de a redeveni la normalul pe care il stia, lucru care nu se va mai intampla din cauza revolutiei. Cand ajunge sa decida singura ce vrea sa faca.

Lalalilu isi adora sora si pentru el pierderea ei este similara cu moartea, pe care o si cauta de vreo doua ori, fara reusita. Ce ti-e si cu penele de curent, isi gaseau momente total nepotrivite ca sa aiba loc. Acest copil traieste intr-o lume in care fanteziile se pot implini, submarinele te pot duce in tara viselor cu doar 10 bani, dar in care esti predispus la boala, sora ta fuge de acasa si iti vezi parintii rapusi de oboseala printre turele de munca.

Escapadele lui in lumea viselor aduc culoare, sunt o expresie a copilariei, un exercitiu simplu de imaginatie care ne arata inca o data ca atunci cand esti copil, nimic nu este definitiv, orice este posibil. Dar faptul ca planuieste un atac "terorist" la adresa dictatorului, fura din atentia publicului prin naivitatea cu care se inscrie intr-o misiune serioasa. Pentru un moment parca nu este doar mic si dragut.

Revolutia vine peste micuta comunitate ca un val de euforie nebuna, care ii ineaca pe toti si ii face sa se piarda pentru un moment. Pentru unii nimic nu se schimba, in timp ce  altora li se da lumea peste cap. Revolutia se transforma intr-o ampla petrecere, dupa modelul totul sau nimic. Dar totul este spre bine... ne da sfarsitul filmului de inteles.

Personajele nu se identifica cu eroii revolutionari, implicarea lor este una minima, inexistenta chiar. Nu avem tancuri, soldati, steaguri si restul prezentelor clasice, avem in schimb o parte din discursul lui Ceausescu, pana cand este "sabotat" de atacul cu prastia al lui Lalalilu.

Printre micile insertii legate de viata in comunism se strecoara scapari ale unei gandiri postdecembriste. Una mai libera care isi permite sa rada, sa glumeasca pe seama conditiilor, sa se exprime si prin glas de copil. Nu este poate cea cu care ne-am obisnuit pana acum sau in alte filme cu acelasi subiect.

Iar pentru cei care nu isi aduc aminte sau sunt prea tineri ca sa isi poate aminti, penele de curent si ratiile la alimente din film nu sunt exagerari inutile, sunt inspirate din realitate si Toblerone nu se gasea la orice butic din colt, de aceea pareau asa entuziasmate personajele la vederea ciocolatei. Nu de alta, dar am auzit tot felul de remarci legate de "falsa si exagerata prezentare a saraciei" in film.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera