Cum iti gasesti un culcus in Metropotamia II

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
V-am vorbit despre cum sa faci sa stai legal si confortabil in locuinta altora. Insa a sta cu chirie nu este decat o solutie temporara, orice Metropotam isi doreste la un moment o vizuina a lui, calduroasa si cozy pentru care sa nu mai dea nimanui socoteala.

Despre ce si cum se intampla pe "piata imobiliara" s-au facut jdemii de speculatii, sondaje si presupuneri, s-au scris gramezi de articole in care s-a repetat la nesfarsit acelasi lucru: "preturile cresc cu x procente", "oamenilor nu le covnine sa dea atatia bani pe un apartament in blocurile comuniste" sau "nu se stie sigur ce se va intampla si cum vor decurge lucrurile pe viitor." De incertitudinile speculantilor suntem cu totii satui; la fel si de mis-mas-urile agentilor imobiliari care se cred mediatorii procesului de vanzare. In realitate majoritatea sunt niste sarlatani incompetenti si mincinosi, intolerabil de prost crescuti si fara pic de respect fata de clienti.

Stim cu totii ca 90% dintre agentii imobiliari sunt bisnitari de mana a cinspea care au prins gustul afacerilor si al comisioanelor grase pentru care nu sunt capabili sa ofere nici o informatie sau ajutor de orice fel. Ba mai mult, nici macar o garantie minima ca inchei un contract real pentru o locuinta existenta, asta pentru ca unii nu se sinchisesc sa ceara buletinul proprietarului, nu se ocupa nici de negocierea pretului, nici de intocmirea actelor, nici de asigurarea ca locuinta nu are datorii s.a.m.d. Tu ti le rezolvi singurel, ei pur si simplu dau anuntul in ziar si apoi incaseaza 3% comision. Daca sunt cativa care isi fac meseria onorabil, eu personal nu am avut sansa sa ii cunosc.

In Bucuresti, din nefericire, nu ai posibilitatea sa-ti cumperi locuinta decat prin intermediul unei agentii. Asadar, toate sansele sa dai la tot pasul peste profilul mai sus descris. Inainte de orice, e bine sa intelegi ca este extrem de important sa detii controlul in orice discutie pe care ai cu un 'intermediar' sa impui respect si o distanta respectabila. Sa-l faci sa inteleaga ca daca nu poti avea contact direct cu proprietarul pentru a te informa, este obligat sa iti raspunda la toate intrebarile, sa stea cat ai nevoie cu tine si sa iti furnizeze toate detaliile de care ai nevoie.

Cand "vizionezi" o locuinta, indiferent cate camere are, sunt cateva lucruri pe care nu trebuie cu nici un chip sa le treci cu vederea. Unul ar fi anul in care a fost construit blocul. De asta depinde nu numai siguranta ta fizica in cazul vreunui cutremur ci si cateva amanunte de care se uita usor, cum ar fi: tevile si garniturile de apa si de gaz prea vechi, care se pot fisura oricand si care iti pot genera stres si cheltuieli incontrolabile.

In al doilea rand etajul... este absurd, dupa parerea mea, sa vrei sa stai la ultimul etaj, eventual 10 sau 8 cu acoperis cu tot.  Gandeste-te bine daca vrei sa depinzi de caldura data de la centrala cartierului sau vrei microcentrala proprie. In cazul din urma s-ar putea sa preferi sa nu fii tu primul care trage teava de gaz pe scara, asteptand ca ulterior sa te despagubeasca toti vecinii doritorii sa isi puna si ei centrala. La fel de relevant este si accesul la internet, cablu TV si alte maruntisuri extrem de relevante.Vecinii. Bate la usile lor si intreaba-i cuviincios cum sta treaba in zona. Ai astfel ocazia sa ii si cunosti cat de cat. Si mai important decat atat, afla unde sta administratorul blocului si cere-i cat mai multe informatii referitoare la bloc, zona, cheltuieli lunare, utilitati etc.

Te intereseaza in egala masura zona in care stai. Cartierul ti-l alegi in functie de prioritatile personale. Insa nu uita sa te interesezi de: cele mai apropiate mijloace de transport si frecventa cu care circula, chit ca ai masina, magazinele de la care poti sa iti cumperi o paine la 9 seara, cainii comunitari, gardienii care ar trebui sa asigure paza. Desigur nu proprietarul iti va spune adevarul ci ochiul tau vigilent de Metropotam va fi cel care va observa toate astea.

In ce priveste dotarile si imbunatatirile, Metropotam are sa iti dea un singur sfat: nu crede toate povestile pe care ti le indruga proprietarul despre cate mii de euro a investit in renovarea apartamentului pe care o situatie de forta majora il constrange sa il vanda. La cateva saptamani dupa ce te instalezi, spoiala de lavabila va plesni, gresia de ultim racnet se va sparge iar termopanele nu vor mai izola bine. NU cumpara locuinta ultra-imbunatatita. Este doar un siretlic al catorva smecheri care cumpara ceva prost, il imbunatatesc cu costuri minime si il vad cu 10.000 de euro mai mult. Tu esti un Metropotam original, care are gusturi proprii in materie de design. Cumpara locuinta tip-grajd (e avantaj la negociere) si renoveaz-o de la zero fix dupa cum iti dicteaza imaginatia.

Despre halul in care se prezinta locuintele in faimoasele blocuri ceausiste nu a vorbit nimeni pe sleau. Multi proprietari mizeaza pe disperarea oamenilor de a-si gasi o casa. Asa ca au fixat scoruri colosale pentru niste grajduri insalubre carora au tupeul sa le spuna "apartamente." Pregateste-te, in periplul tau pentru absolut orice. De la minciuni sfruntate, insirate in telefon despre cat de bine arata locuinta, pana la finalizarea negocierilor, scos banii din banca pentru avans si subit, proprietarul sa nu mai vrea sa vanda. 

Ca sa-ti gasesti un loc decent intr-o cutie de chibrituri trebuie sa fii un Metropotam cu nervii foarte tari. Dar nu renunta, pentru ca odata ce va fi al tau, si va capata amprenta personala, vei intelege ca tot efortul a meritat.

P.S. Daca esti rabdator, poti sa subscrii la noul "trend" de achizitionare a unui spatiu de apartament intr-unul din blocurile aflate in proiect de constructie, gen Planorama sau Quadra Place, dupa care trebuie sa astepti un an doi pana e gata. Il vei plati in decursul a doua decenii de acum incolo, dar asta importa mai putin, tinand cont ca indiferent cui platesti rata, finalitatea este aceeasi: sa ai unde locui.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera