Cum a fost la foto safari-ul metropotamic in ploaia de sambata
Desi ploua ca in luna lui marte, ne-am strans vreo 20 de oameni zgribuliti sub umbrele si fâşuri, am stat sa dezbatem nitel problema subiectului de tras in poza si am ales pana la urma unul cu adevarat original si neasteptat in context: ploaie.

Asa ca am dat startul si ne-am imprastiat ca potarnichile cate 4-5 pe grup prin Centrul Vechi. O echipa a trisat si s-a dus in Cismigiu, restul au pleoscait voios prin transeele din jurul Lipscanilor, manandu-i in lupta gandul cald la vinul fiert de dupa.

Dupa vreo ora, cand am considerat ca am fotografiat suficienta ploaie cat sa ne ajunga amintirea si in deşert, ne-am regrupat, dintr-o regretabila eroare de pilotaj, in Lucky 13. Vin fiert n-aveau, si nici ceai. Ne-am rusinat ca am cerut asemenea raritati de bauturi si ne-am resemnat cu niste ciocolate calde.


Intre timp se storceau camerele foto de apa din subiectul safari-ului si se evaulau prazile de razboi, se uscau obiective la lumanare sau la servetel si se purtau discutii serioase despre soarta fotografiei romanesti si alte subiecte nisate pe domeniu. Deh, photogeeks :)


Desi nu le-a pus inca toata lumea pe 100eyes, fotografiile adunate pana acum de la primul safari se bat deja in note si comentarii si se pot vedea aici sau sub forma de slideshow aici. Nu-s toate tocmai bine pe tema, dar sunt categoric ude si sumbre ca o dupa-amiaza de noiembrie.



Cine vrea safari foto pe zapada, luna viitoare?
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Cum a fost la Foto Safari #3 pe Mosii Vechi
Sambata dimineata, cum se crapa de ziua, pe la 11 si jumatate, sub un nor care se scutura nitel pe la Unirii si sub privirile usor agitate ale trecatorilor, un...

Hai la un Foto Safari cu Metropotam #4
A venit primavara, au inflorit albinutele, bazaie copaceii, iar noi mergem sambata in Gradina Botanica sa ascultam cum creste iarba, macro mode. Intalnire : sambata, 11 aprilie, ora...

Hai la un Foto Safari cu Metropotam!
Va imaginati ca facem safari prin savana, cu jeepuri, hipopotami si girafe? Am vrea noi. Foto safari-ul asta este doar o plimbare organizata si impartita pe grupuri. Cum se...

Hai la un Foto Safari cu Metropotam #2
Dupa succesul fulgurant avut de primul foto safari , in timpul caruia ne-a plouat cu ciuda si ne-a batut cu pofta vantul de noiembrie, ni se sopteste din culise ca...

Hai la un Foto Safari cu Metropotam #3
Stim ca l-ati asteptat, ca ne-ati tot intrebat cand mai iesim la plimbare. Dupa ce l-am amanat de cateva ori pentru zile mai insorite, ne-am hotarat - sambata urmatoare facem...






#1. Comentariu nou
Eu vin pe orice anotimp atat timp cat senzorul meu iubit nu o da in balarii. Deci sa vie urmatorul!
#2. da
Pana in 20 ale lunii ar fi ideal. :)
#3. fotofoto
să vie dară. băgăm obiectivu la troian!! :D
#4. Comentariu nou
Da, multumim de invitatie, Zeeny!
Am rezistat eroic si site-ului imposibil de navigat, am postat rezultatele (mai putin sosetele ude si zambatele dinjurul mesei), si-am plecat care pe la casele lor.
Frumos surprins liliac in prag de iarna si cuburi rearanjate.
Trec pe-acolo cat de curand, sa vad dac-au aliniat pavajul :)