Cronica de film - Ratatouille

Ratatouille este un film nascut in zodia sobolanului. Este destept dar uneori isi asuma prea multe responsabilitati si este posibil sa dezamageasca. Cel mai nou pui al studiourilor Pixar urmeaza aceeasi reteta de succes. Antropomorfizeaza niste personaje ciudate, bagi umor din belsug, animatie de exceptie, presari putin suflet pe deasupra and presto. Bun de te lingi pe botic si spui: "Please sir, can I have some more?"



Spoiler alert

Remy este un sobolan, dar sa nu i-o luati in nume de rau. El se pricepe sa deosebeasca mirosuri si gusturi si in loc sa fure, asa cum este natura sobolanilor, el prefera sa creze. Isi gaseste un pui de om pe nume Linguini pe care sa-l instruiasca. Asta deoarece Linguini si-a gasit un job intr-un restaurant, dar habar nu are sa gateasca, prin urmare sa bazaeaza pe amicul lui cu blana sa-i fie mentor.

Apropo de mentori, Remy are propriul Obi Wan Kenoby, in persoana fantomei marelui maestru bucatar Gusteau, care traieste dupa crezul: "Forta e in mancare". De fapt suna mai mult ca: "Oricine poate sa gateasca" dar si asta s-ar putea sa fie cu probleme.

Antagonisti in film sunt seful restaurantului in care lucreaza Linguini, care inglobeaza toate stereotipurile bucatarilor francezi, si Anton Ego, renumit critic literar, desi e posibil sa vi se para ca este o clona nereusita a lui Dracula. Linguini reuseste sa-si gaseasca in afara de un Jiminy Cricket rozator si o prietena cu un set impresionant de... ah... oale. :) Colega lui de bucatarie, Collette.

Umorul este destul de in your face datorita giumbuslucurilor sobolanilor si sunt multe momente dead pan in care cineva ingheata in fata unui sobolan si-ti vine sa razi doar de expresia personajului. Ce-mi mai place la filmele Pixar este ca de fiecare data reusesc sa-ti ofere ceva nou. Ceva nou si foarte bine construit. Unele dintre cadre pot parea scary in materie de realism. Valuri de apa, apusuri de soare, landscape Parizian... totul arata extrem de "lucrat" dar in sensul bun al cuvantului.

Personajele umane sunt mult mai stilizate decat decorul din care fac parte, dar asta nu inseamna ca sunt artificiale. Remy este personajul principal si e posibil sa fii hipnotizat de blanita lui, chiar daca nu o sa-ti placa intotdeauna caracterul lui. Pentru un sobolan care a primit o carte "get out of jail free", Remy va deveni dintr-o data pe la jumatatea filmului destul de antipatic. Asta dupa ce la inceput ti se pare incredibil de naiv.

Eu cel putin mi-am dat ochii peste cap cand l-am auzit cat de pasionat vorbeste despre oameni, si cum sigur va putea sa-i impresioneze cu talentul lui mirific. "Uite un tren care se indreapta rapid spre Disappointement City" mi-am zis eu. In ciuda unei anumite previzibilitati a povestii (ca doar nu este Shakespeare) Ratatouille are multe de oferit, daca te afli in dispozitia necesara.

Este totusi un film in care trebuie sa-ti lasi copilul interior sa se distreze si sa nu te gandesti vreodata ca sobolanii astia ar ceva in comun cu sobolanii lui Orwell. Remy ca personaj insa mi-a cam adus aminte de Grenouille din Parfum, dar nu stiu cati copii vor sti de treaba asta. :)

Asta pentru ca exista umor, desi poate nu chiar la fel de mult ca in alte filme Pixar. Accentul de data asta cade pe caracterizarea personajelor. Patton Oswalt ii ofera vocea lui Remy, care nu este actor de cariera ci comic. Mi s-a parut totusi ca a facut o treaba buna deoarece vocea lui Remy reflecta emotiile prin care trece. Vocea lui Linguini este a lui Lou Romano, care presupun ca ar fi putut sa sune mai bine. Il cheama Linguini, locuieste in Paris, si are o voce de Seinfeld racit.

Nici personajul Linguini in sine nu este teribil de interesant. Daca stau sa ma gandesc, dintre toate personajele umane el este cel mai blazat si neinteintersant, ceea ce este pacat pentru ca a doua jumatate de film ii este mai mult dedicata lui.

Surprizele pentru mine au fost Brad Garrett pe post de seful bucatar pe care nu l-as fi recunoscut niciodata, si Janeane Garofalo (Colette) care suna foarte diferit cand vorbeste cu un accent francez (accent care este foarte comic de altfel). Cea mai buna performanta din film insa, actoriceste vorbind, ii apartine lui Peter O'Toole (Anton Ego). Vocea lui musteste de aroganta si rautate, dar in acelasi timp are un je ne sais quoi care presupun ca ar putea fi numai experienta, iar aici experienta actorului se confunda sau se completeaza cu cea a personajului.

Ratatouille este regizat de Brad Bird, cel care a facut Iron Giant si Incredibles. Nu cred ca Ratatouille se ridica la valoarea acestor doua, dar este totusi unul dintre cele mai interesante filme ale anului. Esenta filmului cred ca se poate rezuma in doua fraze: "To thy own self be true" si "Dragostea trece prin stomac".

PS: Daca vreti sa mergeti la Ratatouille interesati-va mai inainte unde ruleaza varianta dublata si unde ruleaza varianta subtitrata. Metropotam evident a vazut varianta subtitrata. La multiplexuri ruleaza ambele variante, insa la cinema Patria de exemplu puteti sa vedeti varianta dublata.