Cronica de film: Hannibal Rising

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Spoiler alert

Hannibal rising este un film care sufera de sindromul Anakin Skywalker. Un personaj negativ extrem de interesant este transformat intr-un pretty boy de douazeci si ceva de ani cu multe prea multe complexe. Este tot ce voiati sa stiti vreodata despre Hannibal Lecter si va era frica sa intrebati. Frica s-ar putea sa fie justificata de faptul ca inceputul lui Hannibal se concretizeaza intr-un slasher film de epoca, dar ca toata slasher-ele moderne, este o pelicula mediocra.

Zic mediocra pentru ca daca esti un veritabil fan al Silence of the Lambs o sa fii si mai nervos pe filmul asta decat erau fanii Star Wars pe prequeluri. Filmul povesteste marea drama din viata lui Hannibal. Parintii si sora lui sunt ucisi in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Mai mult, sora lui cade victima unui grup de soldati rusi care zabovesc o vreme in casa familiei Lecter, dupa ce parintii sunt ucisi. Din moment ce nu exista mancare nicaieri in zona, soldatii au fost nevoiti sa ia masuri extreme.

8 ani mai tarziu, supravietuitorul acestei tragedii si in acelasi timp eroul nostru (daca putem sa-i spunem asa) fuge de la orferlinatul unde se afla pentru a ajunge la casa unchiului sau. Aici o intalneste pe vaduva lui, Lady Murasamaki (Li Gong). Ea il invata pe Hannibal cate ceva despre cultura japoneza, punand accent pe lame. Hannibal ajunge student la facultatea de medicina, unde noaptea are grija de morga. Nu trece mult pana natura sa de ucigas iese la iveala si Hannibal va incerca sa-i ucida unul cate unul pe cei care i-au distrus viata.

Desi as putea spune ca filmul curge destul de ordonat, pentru un film de groaza, cea mai mare problema pe care o am cu el este ca reduce personajul la un singur set de trasaturi statice explicate prin niste teoreme psihologice de mana a doua de ordinul "cauza efect". Niste nemernici i-au mancat sora, el trebuie sa-i manace pe nemernici. Chiar si pentru un Doctor Hannibal la inceput de drum mi se pare un mod extrem de simplist de a vedea problema.

Hannibal nu era un personaj infricosator DOAR pentru ca manca oameni cu un pahar de Chianti alaturi. Era un personaj infricosator (si fermecator in felul sau) pentru ca era inteligent si nu stiai niciodata ce trece prin mintea lui. Mai mult, Hannibal era rau. Pur si simplu. Era eeeevil. Nu poti sa spui acelasi lucru despre Lecter din filmul asta. Se gandeste numai la razbunare, zi si noapte, noapte si zi, in pat, la scoala, probabil si pe buda.

Gaspard Uliel este interpretul lui hannibal si nu stiu ce sa spun despre el decat ca accentul lui de francez (in vreme ce Hannibal ar fi fost lituanian) este singurul lucru realist la toata interpretarea sa. Cu trasaturile lui acviline si o spranceana etern arcuita, parca vrea sa ucida oameni numai cu puterea zambetului mai luminos decat soarele. Cu exceptia familiaritatii pe care o are cu instrumentele sale in propriul laborator, nu exista nimic la personajul interpretat de Uliel care sa-ti sugereze ideea de rau personificat. Este o alta victima din cele cateva zeci de milioane de victime ale razboiului in secolul XX. Doar o alta victima care s-a hotarat sa faca victime la randul lui.

Regizorul Peter Webber a oferit publicului o versiune simplificata, anesteziata si sterilizata a cartii dupa care este facut filmul. Daca sunteti amatori de filme de groaza atunci crimele lui Hannibal s-ar putea sa faca filmul sa merite pentru voi. Cand ati vazut ultima data un om caruia sa-i sara ochii din orbite? Ca sa va simtiti bine insa trebuie sa treceti de interpretarea mediocra a lui Uliel si sa va detasati de tot ce stiati despre personajul Hannibal Lecter. Succes.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera