Concert: Thievery Corporation la Sala Palatului

Plangerile mai intai, sa scapam repede de ele: De ce Sala Palatului? De ce scaune? De ce nu loc de trip-uit fiecare in legea lui? Spatiu public, deh, nu se fumeaza, nu se prea danseaza, ca nu e loc si suna cam... inchis. De la piesa a patra nu mai era deschis minibarul, am stat pe uscat. Ah, si au amanat inceperea concertului cu o ora.



Astea fiind spuse, sa va povestim ce bine ne-am distrat la Thievery. Dupa 10 minute jumatate de sala (plina-ochi) era in picioare, printre randuri, printre scaune, dansand sau macar dand din maini artistic. La sfarsitul concertului publicul a ajuns chiar si pe scena. Experienta a fost atat de complexa vizual si muzical, incat v-am putea spune o poveste in fotografii, cu coloana sonora, sa vedeti ce-ati pierdut.

Toata seara a fost cam asa:



Si in public, si pe scena:





A fost o avalansa sonora care a zgaltait biata Sala a Palatului pana in maduva oaselor ei batrane. Iesind sa caut ca o camila deshidratata apa, simteam chiar si pe scarile de la intrare cum imi vibreaza cocoasa. Dupa ce m-am intors (cu tot cu setea mea), cand au cantat 38.45, au inceput sa imi vibreze periculos piercingurile. Ma simteam exact ca melcul din banc, caruia ii flutura ochii pe spate in vant.





Au inceput previzibil cu Sound The Alarm (spun previzibil pentru ca am castigat un pariu cu asta :-), una din piesele bune de pe noul album Radio Retaliation. Precizez bune, pentru ca albumul, chiar si in concert, e destul de slab, cu cateva notabile exceptii, printre care se mai numara Vampires si 33 Degrees, pe care, din fericire, le-am auzit in seara asta.


Sista Pat

Tot de pe RR am mai ascultat Hare Krishna, Pueblo Unido si Sweet Tides (poate si altele, pe care nu le-am recunoscut), care insa nu se ridica la nivelul clasic Thievery Corporation.







Restul concertului am ascultat insa hituri de pe albumele vechi, inclusiv 38.45, o piesa de pe mai rarul Sounds from the Thievery Hi-Fi. Spre bucuria mea, am avut extrase mai ales de pe The Richest Man In Babylon si The Cosmic Game, plus un Shadows of Ourselves de pe The Mirror Conspiracy.


LouLou



Asa cum au promis, au venit cu trupa mare: 4 voci feminine, 3 masculine, o dansatoare din buric (texana?!), un cantaret la sitar, o trompeta, chitari, bass (si ce bass!), percutie, totul orchestrat si punctat de la pupitru de cei doi: Rob Garza si Eric Hilton:







Sista Pat mi-a placut cel mai mult ca prezenta dintre cantarete, pentru ca era din acelasi film cu muzica: imbracata oriental, cu coada in codite pana la pamant, o pata de culoare in lumea atat de exotica a sunetelor Thievery.







Dintre vocile masculine nu am apreciat probabil la intreaga valoare showman-ii Jamaica style, dar mi-a placut foarte mult Frank Orall, care a stat jumatate de concert ascuns la percutie, apoi a aparut la microfon, cu barbita si tunica de demnitar chinez comunist, cantand The Heart’s a Lonely Hunter si Marching the Hate Machines.



Show-ul a durat doua ore (9-11) si a avut un bis foarte lung (5? 6? piese) si unul mai scurt. Ne-am despartit prieteni, nu stim daca o sa-i mai vedem, dar i-am vrea totusi in aer liber.




dansatoarea exotica


Set list putin incomplet:

Sound The Alarm,
Lebanese Blonde,
Shadows of Ourselves,
Hare Krishna,
38.45,
Until The Morning,
33 Degrees,
Revolution Solution,
Exilio,
All That We Perceive,
Vampires,
Beautiful Drug
The Heart's Lonely Hunter,
Assault On Babylon (?)
Warning Shots,
Sweet Tides,
The Richest Man In Babylon,
Pueblo Unido,
Marching The Hate Machines


Vezi toate fotografiile aici
sau slideshow foto aici.

Citeste si cronica de album Radio Retaliation
Interviu Thievery Corporation

Voi ati fost in seara asta la concert?