Concert: The Legendary Pink Dots extraordinaire

Ultimele doua seri in Control a avut loc un dublu eveniment, cum nu vezi prea des prin cluburile bucurestene: The Legendary Pink Dots au sustinut doua concerte, in prima seara in varianta membrii solo cu proiectele muzicale ale fiecaruia, in urmatoarea concert cu toata trupa.

In prima seara n-am ajuns sa ii vedem pe Ka-Spel si Silverman, dar ni s-a povestit ca a fost extraordinar. Acelasi lucru il putem spune si noi, dupa experienta de aseara. The Legendary Pink Dots trebuie vazuti si ascultati live.


 

Dupa o asteptare destul de lunga in clubul care era destul de plin, in limitele respirabilului, LPD au inceput sa cante pe la 10 si ceva, simtindu-se deja ca la ei acasa pe mica scena din Control - de fapt toata seara Edward plutise prin club ca o regina tragica, eteric si descult, cu ochelari de soare, in blugi cu vreo doua palme mai lungi decat el si in camasa neagra, lunga, cu o esarfa alba, neglijent innodata la gat.



A fost un concert intr-adevar extraordinar. Ka-Spel, D'Archangel, a fost o aparitie fantastica, impartindu-si energia intre microfon si pupitrului cu clape si sintetizatoare deasupra carora ramanea minute in sir aplecat cu piosenia unui alchimist asupra Elementelor, dupa care se ridica histrionic precum un oracol antic si revenea la microfon pentru o noua transa.



Phil - The Silverman - Knight a fost marele maestru de ceremonii al concertului, ocupandu-se de armata de sintetizatoare si gadgeturi electronice muzicale, de pupitre si butoane, pe care le manevra cu sensibilitatea si trairea unui pianist. Cine a zis vreodata ca un instrument electronic nu are suflet?

 

Al treilea actor al serii a fost Niels van Hoorn, o aparitie cel putin la fel de originala ca si Ka-Spel, intr-un extravagant costum a la anii 70, cu cizme ciocate si cu chelia argintie in lumina scenei, inarmat cu saxofon, clarinet (la care a cantat chiar in acelasi timp), flaut si cu un instrument sintetizator de suflat. Van Hoorn, pentru care scena s-a dovedit neincapatoare, isi lua frecvent saxofonul la o plimbare solo in public, facandu-l sa sune ca un blues hot-hot sau ca o jucarie de copii, din cand in cand tachinandu-si publicul cu cate un sunet lichid si ragusit ca dintr-o trompa de elefant.



Nu in ultimul rand, dar in fundalul atentiei, a fost cel mai tanar membru al trupei, Martijn De Kleer la chitara si bass, doar cu ele aseara, desi olandezul este si el multi-instrumental, si chiar daca implicarea sa in show nu a fost la fel de flamboaianta, el nu este nicidecum un membru de acompaniament.

Am avut parte deci de un show vibrant si psihedelic, sustinut cu umor si teatralitate, cu improvizatii si solo-uri de o lungime si intensitate paroxistica, aproape doua ore in timpul carora am ascultat, printre altele, Just a Lifetime, Princess Coldheart, Hellsville, No Matter What You Do, I Love Your In Your Tragic Beauty. Am avut parte si doua bisuri, cerute, apoi rasplatite de public cu indelungi aplauze si urale, dupa care LPD s-au plimbat mult timp prin Control, la o vorba si-o bere cu fanii si la sesiuni interminabile de autografe pe CD-uri, servetele si umbrelute cu buline roz.

A fost un spectacol plin de senzatii, care o sa ne ramana mult timp sus-sus in lista celor mai bune show-uri live de club. 



Vezi mai multe fotografii in galerie sau slideshow foto