Concert: Iron Maiden in tara castravetilor, la Sofia
Intro pentru atmosfera
Bulgaria este o tara mai frumoasa decat am crede, cu capetele noastre pline de prejudecati balcanice. Drumurile sunt pe alocuri surprinzator de bune, iar pe alocuri par sa fi fost teren pentru o petrecere alcoolizata de pickhammere.
Sofia este neasteptat de urata si de plictisitoare, cu arhitectura veche tip epoca de aur si cu oameni nu prea frumosi nici ei (si care nu vorbesc engleza mai deloc, in schimb iti vorbesc rar si tare in bulgara, ca poate esti doar tare de urechi).
Concertul
A avut loc pe stadionul Lokomotiv, unde ajungeai prin cordoane de politisti si valuri frematande de oameni in negru, in uniforma de blugi si tricou cu -evident- Fecioara de Fier si mutra angelica a mascotei Eddie. Pentru ca nu aveai voie cu bauturi alcoolice, pe langa intrarile in stadion te invaluia un damf suav de carciuma de la sticlele pe jumatate baute si azvarlite in drum.
Dupa lupte seculare care au durat vreo jumatate de ora, metropotamul s-a trezit facut sandvis in mijlocul stadionului care tropotea nerabdator in ritmurile trupelor necunoscute la adresa din deschidere (Ahat - metale bulgaresti veterane si fiica basistului Steve Harris, Lauren). Pe la 9 s-au indurat sa apara.
Metropotamul nu e un fan care ar merge pana in panzele albe (poate doar pana la Sofia :-) si are un entuziasm destul de greu de pus in miscare, insa desi nu a racnit cu Bruce o ora si jumatate, nici nu si-a smuls tricoul de pe el, nici n-a zgaltait rockericeste din plete pana la neutralizarea neuronului, concertul i-a placut.
A auzit cateva piese de pe ultimul album, A Matter of Life and Death (click pentru making of video), pe care trupa il prezinta in turneul aniversar din vara asta, A Matter of the Beast Summer Tour '07 (se implinesc 25 de ani de la lansarea albumului The Number of The Beast si de cand Bruce Dickinson a venit in locul lui Paul Di'Anno). A auzit si piese vechi, Run to The Hills, evident, Fear of The Dark, 2 Minutes to Midnight, si l-a vazut pe Bruuuuuce!
Spectacolul, cat a vazut din el metropotamul jumate de buletin, a fost iarasi memorabil, in primul rand prin prezenta trupei in Europa de est (Bineinteles ca ne intrebam de ce piata pentru metale a Bulgariei a fost preferata celei din Romania), apoi show-ul per se, in care Eddie a fost decorul principal, fie ca tapet, fie ca masinarie gigantica de lupta.
Publicul a fost fascinant. In primul rand pentru ca te simteai la fel de comod ca inauntrul fecioarei de fier din evul mediu, atat de multa lume se agita in extaz auditiv, apoi pentru ca rar se intampla sa vezi atata variatie. Nu a fost un concert unde vedeai doar rockerasii tip nou, rasi in cap si in combats, ci si multi "roackeri" old style, cu geci de blugi taiate in franjuri, cusute sau peticite, cu plete a la Pitis, care racneau la unison cu Bruce. Langa ei, la acelasi unison, canta si "pustimea" sub 30 de ani. Impresionant.
"Va asteptam de 25 de ani", scria pe o pancarda in primele randuri. Si au venit. Cunoscatorii mustaceau ca a fost un concert pentru Europa de Est, prea scurt (in Slovenia, unde au cantat pe 2 iunie, s-a auzit ca au cantat 3 ore), dar vorba finalului clasic ironmaidenian, Always Look on The Bright Side of Life, i-am vazut pe Iron Maiden in Bulgaria!
galerie foto
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Biletele pentru Iron Maiden pot fi achizitionate si de la Diverta
Iron Maiden va concerta pe 15 august la Cluj , in parcarea Polus Center Mall. Pana acum biletele puteau fi achizitionate doar de pe servuscluj.ro, incepand ca de saptamana aceasta...
Festivaluri si concerte la vecini (Serbia, Croatia, Slovenia, Bulgaria)
Gandindu-ne la vacantele voastre (cat si la ale noastre), azi trecem in revista agenda muzicala a catorva tari vecine si prietene, care nu au agende atat de pline si merg...
Iron Maiden reloaded - Bucuresti, 2008
Stiam ca vom fi tristi luni seara: concertul de vis al "Fecioarei de fier" de pe stadionul Cotroceni avea sa fie ultima zvacnire muzicala a verii fierbinti de care am...

Iron Maiden la Bucuresti!
Pe 4 august, rockul va fi la inaltime pe stadionul Cotroceni, intr-un concert Iron Maiden, in cadrul turneului Somewhere Back in Time. Exista cinci categorii de...
Update: Iron Maiden in concert la Cluj!
Update: S-au pus in vanzare biletele pentru concertul din august. Biletele au un pret unic: 100 de lei si pot fi achizitionate de pe servuscluj.ro . Pe 15 august...






Tu ce parere ai?