Concert: Buletin de sarmalist

Bucurestiul este un loc in care cu greu te plictisesti daca iti place sa iesi si inveti sa ii ignori cosurile si punctele negre mascate cu fond  de ten de Primarie prin locurile in care altfel ar cam sari in ochi. Dar recunosc, in ultima vreme am inceput sa evit avalansa de concerte de prin cluburile in care cateva din formatiile bucurestene deja au cam intrat in rotativa. Era timpul pentru ceva diferit, iar din punctul asta de vedere, si nu numai, concertul de vineri al formatiei Sarmalele Reci nu m-a dezamagit deloc.



Clubul Taranului a fost o alegere buna pentru un concert care s-a vrut, din start, un deliciu pentru fani, o recompensa pentru anii in care au ramas fideli unei formatii nu foarte digerabile pentru cine prefera ceva neaparat pe val. Sarmalele Reci sunt una dintre putinele trupe romanesti care nu fac parte dintr-un curent, au propria identitate si, in ciuda apartenentei la o generatie pe care unii ar cataloga-o drept "fumata", raman ei insisi, mereu sinceri in ceea ce canta si in felul in care o fac.



De aceea, la concertul lor aniversar, Clubul Taranului s-a umplut ochi. Decorurile usor pretentioase, ce aduc a sala mai potrivita pentru o expozitie decat pentru un concert, s-au potrivit ca o manusa atat cu muzica formatiei, cat si cu publicul: nu am vazut nici copilasi care aveau ora de ajuns acasa, nici tineri rapitori cu freza atent aranjata si care pozeaza in trend-setters.

In schimb, erau oameni cat se poate de obisnuiti ca infatisare sau obiceiuri, ce nu voiau sa socheze sau sa se remarce prin vestimentatie sau atitudine flegmatica de import si care venisera pentru un singur lucru: sa asculte muzica trupei. De aceea au platit 30 de lei pe bilet si au stat aproape trei ore cu cojoacele in brate (de, la ditamai clubul nu mai incapea si o garderoba...). Iar trupa i-a facut sa nu regrete nici unul dintre aceste sacrificii.



S-a cantat: Telefonul nu mai suna, Daca n-ai fi tu, Prostia la putere, Violeta, Ea studiaza Tantra, Blues-ul baiatului sarac, Gasca de la bloc, Ilici, Ilici, uber alles, Aurolac, Ana are mere, Blonda din blocul meu, Rapirea din Serai, La televizor, Trenul tau si la bis, bineinteles, Sprit de vara, piesa lor preferata pe final de concert (sigur au cantat mai multe, astept completari de la cititori binevoitori :).



Am avut parte de momente faine de solo de bass si de tobe, iar pe "Violeta" de o surpriza pe care o anticipasem, totusi, aruncand o privire prin multime: in locul lui Vlady (bass) s-a urcat Paul Baciu,  iar la tobe Ionel Tanase (Tase, mai pe scurt), amandoi fosti membri ai trupei, care si-au amintit pentru cateva minute cum e pe scena cu trupa care aseara a facut 14 ani. Undeva, pierdut in public pe timpul concertului, a fost si Florin Dumitrescu, omul la initiativa caruia s-a nascut formatia si care este in continuare textierul lor.



Pe scurt, a meritat. Sunetul a fost foarte bun, vinul fiert la fel, iar formatia si-a facut treaba pe scena cu foarte mult profesionalism si fara pretentii de mare trupa. Au demonstrat ca se poate sa fii si tu insuti si, in acelasi timp, sa nu le canti doar vecinilor si familiei. Ceea ce le doresc de altfel tuturor trupelor bucurestene care acum sunt (inca) mici, dar se viseaza maaaaaari, ca Gulliver in Tara Piticilor.